De la înfiinţarea sa din 1928, Radiodifuziunea Română nu a lipsit de la niciun eveniment important din istoria României.
De la înfiinţarea sa din 1928, Radiodifuziunea Română nu a lipsit de la niciun eveniment important din istoria României. Regi, politicieni, oameni de cultură, artişti, oameni obişnuiţi au apărut în faţa microfonului radioului pentru a le vorbi românilor despre semnificaţia momentelor la care asistau. Radiodifuziunea Română nu putea lipsi nici de la derularea revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, moment pe care l-a trăit la cote emoţionale maxime.
Radiodifuziunea şi televiziunea, mai târziu, au fost considerate instituţii-cheie ale statului în transmiterea de mesaje către populaţie. Din păcate, Radio România a devenit un instrument de propagandă grosolană în mânile regimului comunist după ocupaţia ţării de către armata sovietică şi instalarea prin forţă a regimului comunist. În anii 1980, atât la radio, cât şi la televiziune regimul promova un cult al personalităţii cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu de o exasperantă vulgaritate. În afara lipsurilor cronice de zi cu zi, cultul personalităţii era cel mai greu de suportat pentru imensa majoritate a românilor.
Pe 16 decembrie 1989, oamenii din Timişoara au ieşit în stradă pentru libertate şi înlăturarea regimului opresiv comunist care timp de 45 de ani adusese dezastrul economic şi tragedii umane. După reprimarea sângeroasă a demonstraţiilor timişorenilor, pe 21 decembrie bucureştenii adunaţi în stradă la un miting de susţinere a lui Nicolae Ceauşescu s-au întors împotriva sa. Începea, astfel, cel mai grandios moment al istoriei celei de-a doua jumătăţi a secolului 20.
În arhiva Radiodifuziunii Române, documentele sonore au păstrat o emoţie publică uriaşă. Vocile, ale oamenilor obişnuiţi şi ale jurnaliştilor, sunt cele ale unor oameni exaltaţi de schimbarea de 180 de grade a situaţiei, de la disperare şi închiderea orizontului speranţelor la exuberanţă şi eliberare şi renaştere. Între 22 şi 25 decembrie 1989 a existat o bucurie nemărginită a românilor care îşi redobândeau libertatea, o bucurie pe care Radio România a înregistrat-o pentru totdeauna. O bucurie care începea pe 22 decembrie 1989 în jurul orelor 12,30, o bucurie care transpare şi din incoerenţa şi agitaţia care îi cuprinsese pe toţi cei care intrau în studiourile de radio. Eugen Dichiseanu, fotoreporter la ziarul "Scânteia" al Partidului Comunist Român, a fost cel care a vorbit printre primii la microfonul eliberat al Radio România. "Trăiască România! Trăiască România liberă! Dragi oameni, dragi români! Îmi este imposibil să redau în cuvinte ce văd. Nu credeam, până acum câteva clipe nu credeam, să pot trăi, să aud, să văd mai ales şi să vă traduc într-un cuvânt ce-am putut vedea astăzi, acum, şi ce străluceşte în ochii tuturor colegilor mei din jur, colegilor noştri de acuma din jurul microfonului: lacrimi, zâmbete, îmbrăţişări."
Poeta Ana Blandiana a fost una dintre primele intelectuale care au vorbit la radio în efervescenţa zilei de 22 decembrie. "Prieteni, am sosit la Radio acum venind din Piaţa Palatului unde am fost alături de zecile de mii de oameni, cărora la un loc şi fiecăruia în parte nu le venea să creadă că trăieşte această zi. Este foarte greu să cred că după atâţia ani de umilinţă, că noi, noi singuri, nu printr-un aranjament politic, nu prin sprijinul altora, mai mari şi mai puternici decât noi, ci noi singuri cu forţa noastră sufletească, în care nu mai credeam, am fost în stare să facem asta. Morţii de la Timişoara şi morţii de la Bucureşti ne-au redat deodată încrederea în noi şi puterea de a fi noi.
Baricada revoluţionarilor din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 din faţa Sălii Dalles din centrul Bucureştiului a fost decisivă pentru căderea regimului de a doua zi, pe 22 decembrie. O revoluţionară rămasă anonimă a amintit românilor de moartea compatrioţilor lor din urmă cu doar câteva zeci de ore. "Să nu-i uităm pe cei care au murit în faţa Sălii Dalles. Au fost primii care au murit, au fost tineri, au fost tineri de 20 de ani călcaţi de maşini şi de blindate. Ne-am ascuns sub maşini de frica gloanţelor, n-am crezut că sînt gloanţe adevărate. Şi totuşi, mulţi dintre noi am rămas acolo aşteptând o minune care s-a produs astăzi. Vă rugăm ca astăzi, toţi, să mergem acolo cu flori în mâini şi să le depunem în faţa sălii Dalles în memoria acelor copii care au murit pentru noi."
Nu au lipsit nici procesele de conştiinţă din faţa microfonului. Unii şi-au cerut iertare pentru că s-au pus în serviciul dictaturii şi au minţit publicul, aşa cum a spus crainicul Viorel Popescu. "Ani de zile am încercat să vă spun adevărul şi am fost împiedicat. Mi-e ruşine pentru tot ce am spus în aceşti ani despre o epocă acum sfârşită. Mi-e ruşine pentru că n-am reuşit să vă aduc în casă adevărul. Am încercat să vă aduc dragostea, muzica frumoasă. Am fost împiedicat şi în aceste gesturi simple de a vă aduce tandreţea şi liniştea în casă."
Revoluţia română a continuat la Radio România şi în zilele care au urmat. Entuziasmul a scăzut, viaţa a reintrat în normal şi unii chiar s-au jenat că au fost atât de exaltaţi atunci. Însă normalitatea entuziasmului arată umanitatea fiecăruia dintre noi şi nicio judecată postumă nu poate anihila intensitatea momentului.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved