Un calcul simplu ne arată că, la 31 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1989, generația activă a prezentului s-a născut în libertate, în deceniul tranziției de la comunism la capitalism.
Un calcul simplu ne arată că, la 31 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1989, generația activă a prezentului s-a născut în libertate, în deceniul tranziției de la comunism la capitalism. Nu a fost o perioadă ușoară nici aceasta dar nu se compară cu viața în dictatura comunistă a lui Ceaușescu. Și asta nu doar pentru că nu exista telefonie mobilă sau internet de vreun fel, în acele vremuri. Pentru că, da, descrierea vremurilor dinainte de 1989 pare o narațiune despre preistorie. Progresul tehnologic ultrarapid schimbă percepțiile și modul de analiză. Mai ușor înțelegi antichitatea decât vremurile trăite de părinți, decât comunismul restricțiilor de tot felul, cu un singur partid în societate, totalitarist, cu un program de doar două ore la televizorul cu diagonală mică dar grosime uriașă, un program ca o insuportabilă moară ideologică, singura sursă de informație într-o lume închisă, decuplată de la viața internațională.
Acum știm, poate nu totul dar destule, despre acțiunile de dizidență anticomunistă ale românilor ce au precedat explozia din decembrie 1989. Acum știm, multe dar nu totul, și despre Revoluția care l-a dat jos pe Ceaușescu și regimul său comunist. Ulterior, în liniște și siguranță, multe s-au spus despre această luptă tragică dar cu siguranță Revoluția din Decembrie s-a născut din disperare. Generațiile care conduc societatea contemporană pun întrebări esențiale despre comunism și Revoluția care l-a înlăturat. Se întreabă cum trăiam în România înainte de această dată, de ce s-a ajuns acolo, cum a explodat totul, cum românii aparent apatici au ieșit fără teamă în stradă, cum de oameni ca ei au tras asupra lor, omorându-i.
Săptămâna din 15 până în 22 decembrie 1989 a însemnat pentru Timișoara o agonie cutremurătoare. Timișorenii au început să protesteze împotriva dictaturii comuniste, fără teamă, și represiunea nu i-a îngenuncheat. Timișoara era un oraș liber și veștile venite greu de acolo vorbeau de scene incredibile. Aveam să aflăm mai târziu, s-a tras fără milă împotriva demonstranților care voiau înlăturarea comunismului și alungarea dictatorului. În acele momente, Ceaușescu a făcut o ciudată vizită în Iran și, la întoarcere, a apărut la televiziunea națională, singura de altfel, înfierând evenimentele din Timișoara dar recunoscându-le implicit. A doua zi, era împins la un alt gest nerealist, a organizat un mare miting în București, încercând să-și atragă sprijinul populației. Întreaga manifestare s-a întors împotriva sa, în seara aceleiași zile de 21 decembrie demonstranții venind în centrul Bucureștiului. Revoluția izbucnise și în capitala României. A urmat un adevărat masacru, baricadele ridicate în centrul orașului au fost zdrobite pur și simplu de vehiculele grele ale armatei, oamenii îngroziți au murit striviți sau împușcați. A doua zi, 22 decembrie 1989, părea a veni cu o liniște însângerată. Dar, bucureștenii și muncitorii de pe platformele industriale au început să vină spre centrul orașului, asediind sediul Partidului Comunist.
Un elicopter se ridica de la ultimul etaj al clădirii, avându-i la bord pe soții Ceaușescu, Nicolae și Elena, care dominaseră dictatorial viața României din acel sfert de secol. Cei doi încercau să scape de furia oamenilor în timp ce o nouă conducere începea să se organizeze. Pare un film vechi de acțiune, fără efectele ce sunt acum posibile, simplu, direct dar îngrozitor de adevărat. Gloanțele au fost reale ca și morții acelor zile. Toți actorii și-au riscat viața, de fapt rolul a fost propria lor viață. Așa ceva nu se poate obține cu nicio regie, fie ea cinematografică sau politică. Disperarea grea s-a transformat într-o speranță exuberantă, în timp ce luptele, soldate cu multe victime cât se poate de reale, au continuat zile bune. Românii înlăturaseră comunismul și dictatura Ceaușescu cu luptă și mari pierderi dar viitorul se anunța incert.
Lipseau detaliile, nu știam cum dar cu toții știam unde trebuie să ajungem. Viitorul aparținea societății libere, cu viață democratică și respectarea drepturilor omului, cu o economie liberă. În România parcă toate acestea au fost obținute mai greu, într-un complicat deceniu de tranziție, dar, în prezent, putem vorbi de un stat și o societate care fac parte din viața democratică internațională, cu opțiuni ferme alături de partenerii din Uniunea Europeană și NATO. Și nici acestea nu sunt ficțiune ci realitatea la care s-a lucrat în cei 31 de ani trecuți de la Revoluția română din Decembrie 1989.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved