Curajul oamenilor au făcut din Timişoara primul oraş martir al Revoluţiei române anticomuniste din 1989, dar şi primul „oraş liber de comunism”.
La sfârşitul anului 1989, comunismul se prăbuşea în întreaga Europă. Se petrecea, deja, un fenomen pe care nu mulţi l-au anticipat. Nici măcar liderul sovietic Mihail Gorbaciov nu se aştepta că valul său de reforme va trece graniţa, devorând întregul sistem comunist. Schimbările se produceau cu rapiditate. Mai întâi, partidul comunist care conducea o ţară din Estul Europei încerca să salveze situaţia, lansând reforme minore şi schimbându-şi liderii rămaşi din vremurile staliniste. La scurt timp şi aceşti lideri au fost înlăturaţi, iar pluripartismul a devenit regulă.
Nimic din toate acestea nu se petreceau, în ultimul semestru din 1989, şi în România. Acolo, Ceauşescu tuna şi fulgera împotriva evoluţiilor din ţările ce-i fuseseră colege de lagăr comunist şi respingea orice concesie. Mergea înainte spre idealuri absurde, cu toate riscurile pe care le presupunea asta pentru milioane de români şi ţara lor. În timp ce Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi chiar Bulgaria făceau schimbările acestea incredibile, Ceauşescu era reales la ultimul congres al partidului comunist, partidul unic al României de atunci. Situaţia stătea să explodeze, mai trebuia o scânteie. Aceasta a venit de la Timişoara. Încercările poliţiei secrete comuniste, sinistra Securitate, de a-l scoate din oraş pe un pastor protestant, Laszlo Tokes, extrem de critic la adresa regimului comunist, a scos în stradă tot mai mulţi timişoreni, într-un gest de curaj care pe mulţi i-a costat viaţa.
Manifestaţiile, altele decât de iubire forţată faţă de dictator, erau de neînchipuit în România dinainte de 1989. De aceea, protestele publice ale timişorenilor din acel decembrie sunt acte de mare curaj. Armata a primit ordin să reprime aceste manifestaţii şi, timp de câteva zile, departe de ochii lumii, într-o ţară izolată în mijlocul Europei, timişorenii au fost împuşcaţi pe străzi şi pe treptele catedralei din acest frumos oraş al României.
Curajul oamenilor au făcut din Timişoara primul oraş martir al Revoluţiei române anticomuniste din 1989, dar şi primul "oraş liber de comunism". La o săptămână de la începutul manifestaţiilor anticomuniste din Timişoara, Bucureştiul şi întreaga ţară au ieşit masiv în stradă, măturând pur şi simplu regimul dictatorial. Cuplul Ceauşescu, care conducea cu mână de fier România, a fost nevoit să fugă cu un elicopter din mijlocul demonstranţilor. Niciun eventual plan de salvare a soţilor Ceauşescu nu a funcţionat, astfel că ei au fost capturaţi, după o fugă disperată, au fost supuşi unui proces sumar şi executaţi în mare grabă.
Din 15 decembrie 1989, în România a început să se tragă, dar nici astăzi nu este prea clar cine trăgea şi împotriva cui. Întâi, Armata a executat ordinele dictaturii de a reprima opozanţii, apoi agenţii secreţi ai regimului au încercat să sperie şi să provoace. După 22 decembrie, când a căzut regimul Ceauşescu, oamenii au primit arme pentru a asigura victoria Revoluţiei lor, pentru a lupta împotriva poliţiei secrete a comuniştilor. În timp ce, în alte ţări europene, comunismul ceda puterea mai mult sau mai puţin paşnic, în România a fost un adevărat război.
Ulterior, nici tranziţia la societatea pluripartită şi la economia de piaţă nu au fost un proces liniştit în România. După mai bine de un sfert de secol, însă, România este o ţară democratică, cu o economie de piaţă şi o intensă viaţă politică, este o ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene. Toate aceste realizări sunt deziderate pentru care tinerii şi-au sacrificat viaţa în decembrie 1989.
De aceea, în fiecare decembrie, când sărbătorile se apropie, ne
amintim de cei care, cu 27 de ani în urmă, au plătit cu viaţa lor viaţa noastră
liberă de astăzi.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved