Rigas Feraios

Secolul al 18-lea este denumit de istorici secolul luminilor datorită ideilor care militau pentru egalitate şi emanciparea tuturor oamenilor de orice servitute. Intelectualii secolului al 18-lea au criticat instituţii ca monarhia şi Biserica şi clase sociale precum nobilimea şi clerul din cauza privilegiilor lor. În secolul al 18-lea s-a născut astfel modernitatea ale cărei idei le vehiculăm şi astăzi.

Ţările Române se aflau în anii iluminismului în sfera de influenţă otomană. La Bucureşti şi Iaşi, capitalele celor două principate române, domnii veneau din cartierul Fanar al Constantinopolului locuit de greci bogaţi, care îşi cumpărau scaunul. Fanarioţii au fost consideraţi mult timp funcţionari corupţi ai Imperiului otoman care căutau să se îmbogăţească în timp ce poporul sărăcea. Domniile fanariote pot fi considerate corupte însă până la un punct. Ţinând cont de specificul secolului şi al regiunii din care făceau parte Principatele Române, în mai mult de un secol de domnii fanariote, de la 1714 la 1821, au existat şi principi corupţi, dar şi principi luminaţi care au promovat emanciparea individului și a națiunii. Sinteza greco-română de pe teritoriul Principatelor Române a dus la apariţia mişcărilor de eliberare naţională antiotomană greacă şi română. Unul dintre exponenţii mişcării naţionale greceşti din Muntenia a fost Rigas Feraios sau Rigas Velestinlis, ale cărui origini etnice sunt subiect de dispută între greci şi români.

Rigas s-a născut în 1757 în satul Velestino locuit de aromâni, în provincia Tessalia din nordul Greciei de azi. Unii istorici români îl consideră aromân, în timp ce istoricii greci afirmă că nu există nicio dovadă documentară în acest sens. Cert este că Rigas a fost, prin tot ce a scris și a făcut, un adept al elenismului, al construirii unui stat modern grec. Eroul nostru a fost învățător într-un sat nu departe de satul natal. În urma unui conflict cu un funcționar otoman, Rigas îl ucide pe acesta și se refugiază în munți unde se alătură unei bande de insurgenți greci. Curând, pleacă la muntele Athos și de aici la Constantinopol, unde va deveni secretar al viitorului principe fanariot al Munteniei Alexandru Ipsilanti, unul dintre liderii organizației naționaliste grecești Eteria. În 1775, tânărul Rigas ajunge la București cu Ipsilanti, numit domn al Munteniei, și rămâne și în serviciul succesorului acestuia Nicolae Mavrogheni.

Istoricul Georgeta Penelea-Filiti se referă la Rigas ca la un agitator care la București a luat contact cu ideile revoluției franceze și a devenit radical: "Acel personaj foarte interesant Rigas, care aici e grămătic, e vechil pentru diverse pricini ale boierilor, e secretar domnesc, scrie, lucrează, se agită, trebuie să spunem că el face o Constituție. Este una valabilă pentru toate neamurile din Balcani, fără să precizeze rolul fiecăruia, iar punctul central era salvarea de sub jugul otoman. El a avut un sfârșit tragic, a fost dat de austrieci pe mâna pașei de la Belgrad care l-a strangulat în fortăreața Kalemegdan în 1798."

În timpul șederii sale la București, Rigas a fost traducător la consulatul Franței revoluționare, deschis în capitala Munteniei. Sub influența ideilor revoluționare franceze, el scrie "Thourios", considerat o Marseillaise grecească, o melodie cu versuri mobilizatoare, popularizată de lordul Byron. În timp ce se afla la Viena, în anii 1790, eforturile sale s-au îndreptat în direcția formării unui lobby pe lângă viitorul împărat Napoleon I pentru eliberarea tuturor grecilor din Imperiul otoman. A publicat numeroase plamflete republicane și o hartă a regiunilor locuite de greci. Contribuția lui Rigas la eliberarea Europei de Sud-est a fost apelul la formarea unei alianțe pan-balcanice împotriva Imperiului otoman adresat grecilor și românilor, tuturor creștinilor, în general, de a se ridica împotriva despotismului otoman.

Rigas a fost considerat de cei care i-au cercetat opera un republican radical, adept al liberalismului. În timp ce se afla la Viena, în 1797, el a publicat "Noua hartă a Valahiei și o parte a Transilvaniei" și "Harta Generală a Moldovei", împreună cu Harta Greciei anterior amintită. Intenția lui Rigas era evidentă, inscripționată și pe hărți, și anume de a conștientiza pe cei care le-ar fi citit că teritoriile pe care le stăpânea Imperiul otoman fuseseră cucerite și Semiluna nu avea legitimitate să le dețină. Din ambele hărți ale Principatelor Române nu mai există decât câte un singur exemplar, cea a Munteniei în Biblioteca din Chios, cea a Moldovei la Muzeul Național de Istorie a Greciei din Atena.

Viața lui Rigas s-a sfârșit violent în 1798, la 41 de ani. Pe când se afla la Viena, a încercat să ia legătura cu armata Franței revoluționare, adversara de moarte a Austriei, care se afla în Italia. Aliată a Imperiului otoman, Austria l-a predat pe Rigas și pe însoțitorii săi pașei de la Belgrad care i-a executat. Însă posteritatea nu l-a uitat pe Rigas care l-a transformat în cea mai luminoasă figură a mișcării naționale grecești și care și-a petrecut o bună parte a vieții în București.