La Paris are loc săptămâna aceasta a treia ediţie a evenimentului intitulat "Întâlniri Muzicale Internaţionale - George Enescu", un festival de muzică românească si franceză din secolele XX si XXI
La Paris are loc săptămâna aceasta a treia ediţie a evenimentului intitulat "Întâlniri Muzicale Internaţionale - George Enescu", un festival de muzică românească si franceză din secolele XX si XXI. Acesta cuprinde şi un concurs de canto care poartă numele compozitorului român având două secţiuni: prima este dedicată tinerilor profesionişti iar cea de a doua amatorilor de artă vocală. Competiţia începe, marti, iar finalele sunt programate pentru 13 şi 14 octombrie. În cadrul aceluiaşi eveniment vor avea loc in perioada 10 -12 octombrie trei concerte la Teatrul Bizantin al Ambasadei României din Paris.
În perioada 12 - 23 octombrie Octavian Saiu va
participa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Wuzhen, unul dintre
cele mai importante evenimente de gen din China. Criticul român a fost
invitat să modereze conferinţa "Dialog cu teatrul lumii" şi să susţină
o prelegere despre teatrul şi festivalurile de teatru din România. Institutul
Cultural Român de la Beijing susţine prezenţa sa la eveniment. La
ediţia din acest an vor fi prezentate numeroase producţii ale unor companii
de renume mondial din Germania, Polonia, Rusia, Lituania, Spania,
Franţa, Italia, Olanda, Brazilia Japonia, Coreea şi China. Octavian Saiu este
profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul
în literatura comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelanda,
Japonia şi Portugalia. A susţinut conferinţe şi masterclassuri în Europa,
Asia, America, Australia si Noua Zeelanda.
Institutul Cultural Român din New York susţine
prezenţa regizorului Cristian Mungiu la unul dintre cele mai importante
festivaluri internaţionale de profil din Statele Unite, New York Film Festival, aflat
la cea de-a 54-a ediţie. Bacalaureat, cel mai nou film semnat de Cristian
Mungiu, laureat cu Premiul pentru Regie, la Festivalul de Film de la Cannes
în mai, acordat ex-aequo regizorului român şi regizorului francez Olivier
Assayas pentru Personal Shopper, va participa la festivalul
internaţional de film de la New York. Proiecţiile pentru acest film vor fi pe 11 şi 12
octombrie. În cadrul acestui festival, după fiecare vizionare a filmului său,
Cristian Mungiu va susţine două sesiuni de intrebări şi răspunsuri. Printre
distinctiile obtinute de Cristian Mungiu se numără cea pentru 'Cel mai bun
regizor european', pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, premiu
oferit în 2007 de Academia Europeană de Film si Marele Premiu Palme d'Or, la
Festivalul de Film de la Cannes tot în 2007, pentru aceeaşi peliculă.
Corul SOUND al Casei de Cultură a Studenţilor din
Bucureşti începe, de luni, un turneu în Ungaria. Acesta cuprinde 4 concerte
de muzică românească, care vor fi susţinute la Gyula, pentru comunitatea
românească de acolo, la Csardi şi Budapesta. Turneul se va încheia sâmbătă.(...)
Repertoriul se structurează pe lucrări din patrimoniul românesc şi universal,
parcurgând marile epoci creatoare, de la muzică medievală, la creaţii
contemporane dar şi lucrări din zona divertismentului muzical. În palmaresul său,
SOUND-ul a adunat numeroase
deplasări în străinătate, însemnând participări la
festivaluri, concursuri şi turnee artistice sau umanitare.
Tabloul Nickelodeon, pictat de artistul român
Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei
licitaţii organizate, la Londra, de casa de licitaţii Christie's. Potrivit
Business Review, este vorba de un record absolut pentru pictorul român.
Tabloul a fost expus anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din
Bucureşti. Numele tabloului reprezintă o sală de cinema mică dintr-un cartier,
dar şi un post de televiziune american pentru copii. Titlul face
trimitere spre influenţa televiziunii asupra tinerei generaţii fiind şi o
trimitere spre elementele iconice pe care autorul le împrumută din tehnica
cinematografică, după cum a mărturisit însuşi pictorul.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved