O expoziţie de fotografii cu tema „Simboluri culturale identitare ale României. Statui antice de daci din muzeele lumii” s-a deschis în sala de expoziţii a Aeroportului Internaţional Henri Coandă...
Ziua Limbii Române va fi marcată, în acest an, de reţeaua institutelor culturale româneşti în străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări culturale ample, spectacole de teatru, conferinţe, lansări de carte sau proiecţii de film. Astfel, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău anunţă organizarea în perioada 3-4 septembrie a celei de-a treia ediţii a Congresului Mondial al Eminescologilor. Întrunind eminescologi importanţi din România, Italia, China, Ucraina, Turcia, Slovacia, Albania şi Bulgaria, congresul are ca obiectiv principal crearea unui program bine sistematizat de promovare a operei şi personalităţii lui Mihai Eminescu în întreaga lume, aprofundarea studiului acestora şi informarea reciprocă a eminescologilor asupra exegezelor apărute în ultimul timp.
Tot cu ocazia Zilei Limbii Române, sâmbătă, 30 august, va fi inaugurată biblioteca Institutului Cultural Român de la Viena. Evenimentul organizat în parteneriat cu Ambasada României la Viena va începe la ora 19.00 şi va fi marcat la sediul ICR prin spectacolul-lectură „Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?” de Daniel Bănulescu. Biblioteca ICR Viena cuprinde 11 mii de volume, 500 dintre acestea reprezentând donaţia Editurii Polirom. În colecţie se regăsesc exemplare în limba română şi traduceri în germană şi franceză, cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, albume de artă, dicţionare, ghiduri turistice şi cărţi pentru copii. Biblioteca şi sala de lectură vor fi deschise zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00. Începând din 1 septembrie, cititorii vor avea posibilitatea de a găsi lista volumelor pe pagina de internet a ICR Viena.
O expoziţie de fotografii cu tema „Simboluri culturale identitare ale României. Statui antice de daci din muzeele lumii” s-a deschis în sala de expoziţii a Aeroportului Internaţional Henri Coandă, în cadrul unui eveniment special intitulat 'Origini', informează un comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Călătorii care vor tranzita aeroportul vor avea ocazia să admire fotografii ale statuilor şi busturilor dacilor care pot fi întâlnite la Roma, Florenţa, Copenhaga, New York sau Ierusalim. Joi, în ziua inaugurării, vizitatorilor le-a fost pregătită o surpriză – posibilitatea de a se întâlni cu personaje istorice ale civilizaţiei dacice, interpretate într-o manieră neconvenţională de actori profesionişti, de a viziona colaje din filme şi documentare istorice şi de a participa la o tombolă cu premii.
Un film de lung metraj foloseşte pentru prima dată ca decor Salina Turda. Este vorba de filmul american independent „Nameless” („Fără nume”), un thriller psihologic regizat de Bryan Thurman, care semnează şi scenariul, şi Luis Esteban. În salină se filmează până la sfârşitul săptămânii, dar filmările din România au început la Sighişoara şi se vor termina la Braşov şi Bucureşti. Anterior, s-a filmat în Islanda şi Spania, câte o săptămână, dar în România turnajul durează cel mai mult - peste 40 de zile. Scenele din Salina Turda sunt turnate la o adâncime de peste 120 de metri, în Mina Rudolf. Una dintre ele reprezintă un carnaval, pentru care vor fi folosiţi 130 de figuranţi, în roluri de acrobaţi şi cântăreţi. Într-o alltă scenă, actorul Conan Stevens, cunoscut din filme precum „Urzeala tronurilor”, „Spartacus” sau „Hobbit”, va interpreta un războinic dac. Filmul „Nameless” va apărea în cinematografe în 2015.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved