România Mare și sacrificiul pentru ea

 Pe 16 octombrie 1922, după marea ceremonie a încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari în Catedrala de la Alba Iulia, era inaugurat și Arcul de Triumf. Pe sub el au trecut atunci cortegiul regal, reprezentanți ai unor state europene, unități militare, care alegorice. În 2022, centenarul încoronării suveranilor României Mari este totodată și centenarul Arcului de Triumf, primul monument de acest fel cu caracter permanent.

Monument de for public al antichității romane care definește arhitectura Imperiului roman, arcurile de triumf au fost construite și în București ca mărturii ale victoriilor și marilor succese de stat. Precedentele arcuri de triumf din capitala României, cu caracter temporar, au fost ridicate în anii 1848, 1859, 1878, 1906 și 1918 și ele marcau momente glorioase: revoluția pașoptistă, unirea Principatelor Române, independența României, 40 de ani de domnie a regelui Carol I, victoria din primul război mondial. Arcul de Triumf pe sub care Ferdinand I și Maria s-au întors în capitala lor ca suverani ai Regatului României Mari a fost ridicat în 1922 din lemn. Dar decizia prin care urma să se ridice un arc de triumf de piatră se lua tot atunci. Actualul Arc este o construcție înaltă de 27 de metri, a fost concepută de arhitectul român Petre Antonescu și inaugurată în 1936.

Arcul de Triumf a ținut să marcheze evenimentele de acum 100 de ani printr-o expoziție dedicată celor în memoria cărora a fost ridicat, și anume soldatul român din timpul primului război mondial. Expoziția din interiorul Arcului a fost centrată pe scrisorile primite acasă de rudele soldatului și pe cele primite de soldat de la familie și prieteni. Dramatism și lirism, acestea sunt cuvintele prin care se pot descrie fragmentele din multitudinea de documente. Sunt cele mai diverse trăiri omenești, războiul însuși este un nonsens, chiar dacă toți cei care scriu înțeleg rațiunile sale politice.

L-am întrebat pe Titus Bazac, inspector de specialitate la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monument de For Public din cadrul Primăriei Bucureștiului, care sunt momentele importante ale expoziției:

”Arcul de Triumf, în interiorul celor două picioare, conține două camere. În ambele camere și pe cele două podesturi sunt câteva reconstituiri. Pe piciorul de urcare este vorba de reconstituirea unui interior țărănesc unde o mamă înlăcrimată tricota ciorapi pentru fiul de pe front și se întreba de ce a trebuit ca el să plece pe front. Se întreba dacă avea vreun sens toată acea întrerupere a ciclului firesc al vieții, și anume plecarea fiului ei de acasă. După aceea, este vorba de un interior de casă, poate fi casă urbană sau casă rurală, cu o masă pe care se află o lampă. Acolo, o mamă înlăcrimată se întreba de ce trebuia să treacă prin toate acele necazuri, cu luptele ei interne cu decizia de a-și lăsa fiul să plece, de ce el plecase, o întreagă dramă.”

Pereții din Arc au fost tapetați cu panouri tulburătoare cu colaje formate din fotografii și facsimile din epistolele din arhive. Iar vizitatorii care urcă scările până în vârf își pot imagina trăirile celor de atunci. ”Mama este bolnavă de grijă și supărare pentru soarta ta” îi scrie unui soldat sora sa. ”Iubitul meu, eu și copilul te așteptăm cu dor acasă” îi scrie unui ofițer soția sa. ”Băiatul meu, să fii om, să-ți faci datoria și să te întorci întreg acasă” îi scrie altui soldat tatăl său. Ajunși în atic, vizitatorii trec pe sub un uriaș sul de hârtie desfășurat pe bolta tavanului, care vine dintr-un picior al Arcului și continuă pe celălalt picior. 

Titus Bazac ne-a spus și care sunt momentele importante ale expoziției din partea pe care se coboară din Arc:

”Pe piciorul de coborâre, de asemenea vedem reconstituirea unei tranșee unde un soldat era pur și simplu distrus de situația în care războiul la care lua parte îl pusese. Era un soldat înnebunit care cioplea în neștire un țăruș într-o tranșee. Mai era un soldat care voia să scrie niște cuvinte celor de acasă și nu se decidea cum să înceapă scrisoarea. Ultima reprezentare, puțin macabră, este un mormânt. Pe monitor vedem un pluton de execuție care simbolizează cruzimea de care s-au lovit toți soldații din primul război mondial. El poate evoca și un episod al vieții lui Rebreanu care a fost transpus în opera sa: drama românului pus să lupte împotriva fraților lui. În ultimă instanță, el a decis să treacă de partea fraților lui, fiind ulterior prins și executat. Este vorba despre cel mai încărcat moment al expoziției care închide această reprezentare.”

Încoronarea suveranilor Ferdinand I și Maria în 1922 ca regi ai României Mari nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul întregii societăți românești. Iar Arcul de Triumf, cea mai puternică mărturie materială de atunci, ne aduce aminte de acele sacrificii în fiecare zi.