Decizie istorică - BVB a promovat la statutul de piaţă emergentă secundară de la cel de piaţă de frontieră.
Bursa de Valori Bucureşti a promovat de la statutul de piaţă de frontieră, la cel de piaţă emergentă secundară. Anuntul a fost facut de Agenţia FTSE Russel, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare. Reclasificarea statutului va intra în vigoare în septembrie anul viitor. Prin acest calificativ, ţara are acces la fonduri de investiţii de 30 de ori mai mari în comparaţie cu perioada anterioară. La Bursa de Valori, pe piaţa principală, sunt listate peste 80 de companii, iar pe AeRo, sistemul alternativ de tranzacţionare, aproape 290.
"Suntem martorii unui moment istoric: este recunoaşterea internaţională că România merită să fie promovată", a afirmat directorul general al BVB, Adrian Tănase. El a adaugat că acest statut obţinut de piaţa de capital din România reprezintă o recunoaştere a progreselor pieţei de capital locale şi reprezintă un moment de importanţă fundamentală pentru dezvoltarea viitoare. "Când bursei îi merge bine şi economiei îi merge bine. Îmi doresc ca noul statut să deschidă ochii cât mai multor manageri din companiile private şi de stat şi să privească bursa ca pe mediu eficient prin care îşi pot finanţa dezvoltarea afacerilor", a mai spus Adrian Tănase.
La rândul său, Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, a punctat faptul că promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic, pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării ţării la Uniunea Europeană. Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, a scris, pe pagina sa de Facebook ca un nou statut înseamnă noi posibilităţi de investiţii.
El a precizat ca statutul de piaţă emergentă pentru Bursa de Valori Bucureşti este confirmat de o capitalizare a companiilor listate ce depăşeşte 170 miliarde de lei, în creştere cu 14% faţă de finele anului 2018, precum şi de un indice BET a cărui valoare se află pe locul doi în Uniunea Europeană. Performanţele economice şi dezvoltarea sustenabilă care au caracterizat evoluţia României în ultimii ani, mai spune ministrul Comunicaţiilor, constituie o platformă solidă de stabilitate, oportunităţi investiţionale şi perspective de randament care încurajează dezvoltarea burselor de valori performante şi cu grad înalt de lichiditate.
El a adăugat că, prin capacitatea burselor de valori de mobilizare a resurselor financiare, de creştere a accesului IMM la finanţare şi consolidare a guvernanţei corporative şi practicilor de afaceri în beneficiul operatorilor economici, al investitorilor şi consumatorilor, în corelaţie cu beneficiile pieţei unice şi libera circulaţie a capitalului, economia României îşi va accelera creşterea şi volumul investiţiilor în infrastructuri esenţiale va creşte.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved