Vestită pentru pitorescul peisajelor naturale și pentru sălbăticia zonelor sale verzi, România își datorează mare parte din această celebritate munților.
Vestită pentru pitorescul peisajelor naturale și pentru sălbăticia zonelor sale verzi, România își datorează mare parte din această celebritate munților. Arcul carpatic care traversează țara chiar prin centru de la nord la vest oferă iubitorilor de munte o mare diversitate de modalități de a-și satisface pasiunea: de la trasee ușoare, prin păduri răcoroase, la ascensiuni dificile pe stânci și creste lipsite de vegetație. De asemenea, stațiunile, locurile de popas și cabanele amplasate în depresiuni, la poalele munților sau pe vârf oferă și relaxare celor care vor să îmbine efortul fizic cu destinderea. De aceea, vara, mai ales, dar și iarna, traseele montane sunt străbătute de mulți așa-numiți montagnarzi sau munțomani care preferă, totuși, sălbăticia, confortului oferit de hoteluri sau pensiuni. Printre aceștia se numără și Ilinca Stoenică, ghid montan autorizat, absoventă a Facultății de Geografia Turismului, cunoscută în mediul online drept "Munțomama", după numele blogului pe care-l administrează de mai mulți ani. Mamă a trei băieți, dintre care cel mai mic e încă bebeluș, Ilinca le-a insuflat copiilor dragostea pentru drumeții de la o vârstă fragedă, exact așa cum a fost și ea crescută. De aceea, știe cât de important este ca apropierea de munte să se facă din copilărie, iar în asta constă și o parte a demersului ei educativ de pe blog.
Ilinca Stoenică: "Un copil ar trebui să înceapă să iasă în natură, poate nu neapărat să urce munții cu părinții, de la naștere. Asta nu înseamnă că părinții ar trebui să-și ducă bebelușul nou-născut în zone periculoase sau expuse la primejdii, dar ieșiri în natură se pot face de la orice vârstă. În privința educației, școală mai bună sau mai firească ca natura eu nu știu să existe. Este esențială nu doar pentru dezvoltatea fizică, deși toată lumea se gândește la mișcare, la condiția fizică și la sănătate când se referă la natură. Contează și asta, dar, în natură, te dezvolți foarte mult și din punct de vedere cognitiv și emoțional: cognitiv, căci ești pus față în față cu o sumedenie de probleme pe care trebuie să le rezolvi singur, improvizând, lucru pe care mulți copii nu știu să-l facă, dar şi emoțional, căci crește toleranța la frustrare și abilitatea de a lega relații cu ceilalți. De altfel, se spune că prieteniile legate pe munte durează o viață întreagă."
În România, însă, cele mai multe inițiative privind educația montană, așa cum este și cea a Ilincăi, sunt inițiative particulare. "Nu există în acest moment, în România, o politică educațională coerentă privind educația pentru natură. Există mici inițiative particulare, cum e și a mea, dar și a altora. Nu sunt multe. Au fost discuții la care au participat atât oamenii de munte, cât și profesorii pentru introducerea unei discipline școlare denumite "Educație în natură". Dar totul a rămas în aer întrucât programa e oricum foarte încărcată, iar pentru o disciplină separată ai nevoie de profesori calificați. Dar cine-i califică și cine-i pregătește? E un cerc vicios. Dar măcar în cadrul ieșirilor din timpul săptămânii Școala Altfel se pot face lucruri importante în natură, care să conteze pentru copii."
În aceste condiții, la finele anului trecut Eurostat (Oficiul European de Statistică) dădea publicității un clasament îmbucurător, dar oarecum surprinzător: slovacii şi românii sunt cei mai pasionaţi de excursiile montane, din rândul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. În 2016, munţii au reprezentat una dintre principalele atracţii în 13% din călătoriile personale efectuate de rezidenţii UE. Cei mai pasionaţi au fost cetăţenii din Slovacia, 25% din excursiile lor au implicat vizitarea munților, urmați de cei din România care în 24% dintre călătoriile lor au fost la munte. Pe următoarele locuri, s-au aflat cetățenii din Franţa şi Italia, cu 19% din excursii petrecute pe munte. Pentru Ilinca Stoenică, sunt necesare anumite nuanțări privind acest top. "Nu prea îl pot corela cu realitatea din teren. Sunt două aspecte. În primul rând, în mod clar, pe munți a crescut numărul persoanelor care fac drumeții. În plus, au început să se organizeze tururi ghidate și astfel, s-a deschis și mai mult apetitul pentru drumeții în natură. Accesul la echipament adecvat e mult mai mare. Pe vremea când am început eu ascensiunile era mai greu să-ți procuri echipament tehnic de calitate ca acum. Mă refer inclusiv la geci impermeabile de bună calitate. Acum nu mai există această problemă."
Tocmai datorită creșterii interesului pentru drumețiile montane, subiectul merită cercetat cu mai multă precizie, crede Ilinca Stoenică: "În România, nu există nicăieri o statistică centralizată la nivel de turism montan. Turismul montan în sine e ceva foarte greu de prins în statistici întrucât turiștii care merg pe munte, merg pe cont propriu. Își asigură singuri transportul, cortul e al lor și, de aceea, sunt foarte greu de înregistrat. Dacă nu se cazează într-o unitate de cazare care face statistici și le transmite mai departe, dacă nu intră într-un Parc Național sau într-o arie protejată unde se percep bilete de intrare, nu vor intra în statistici. De fapt sunt foarte multe persoane care eludează total aceste statistici. În opinia mea, mare parte din cifrele incluse aici provin de la unitățile unde sunt cazați cei care vin la schi, de pildă, iarna, și se referă la numărul de înnoptări sau la numărul de paturi al celor cazați în stațiuni. De fapt, trebuie făcută diferența dintre a merge la munte și a merge pe munte. Topul este foarte onorant pentru noi și nu vreau să-i minimalizez importanța. Dar, la nivelul asociațiilor profesionale, cum ar fi Societatea Ghizilor și Liderilor Montani din România, se încearcă obținerea unor alte statistici mai apropiate de realitate, deși este greu să-i prinzi într-o statistică pe toți cei care pleacă individual pe munte."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved