Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a pierdut, duminică, finala turneului WTA de la Varşovia, dotat cu premii în valoare de 251.750 de dolari
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a pierdut, duminică, finala turneului WTA de la Varşovia, dotat cu premii în valoare de 251.750 de dolari. Ea a fost invinsă în două seturi, cu 6-4, 6-1, de franţuzoaica Caroline Garcia. În sferturile de finală, Garcia trecuse de numărul unu mondial, poloneza Iga Swiatek. Pentru Ana Bogdan, turneul din capitala Poloniei a fost primul de acest nivel la care ajunge în ultimul act. În urma performanţei sale, ea a urcat 33 de locuri în clasamentul mondial, până pe poziţia 75.
Cu 5 medalii de aur, 8 de argint şi 6 de bronz, delegaţia României a ocupat locul 8 în clasamentul pe medalii al celei de-a XVI-a ediţii de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, care s-a încheiat sâmbătă la Banska Bystrica, în Slovacia. Medalii de aur au obţinut echipa feminină de gimnastică artistică, atletul Mihai Damian Motorca, la aruncarea discului, judoka Bogdan Alexandru Petre, la categoria 100 de kilograme, şi gimnasta Amalia Puflea, la sol şi bârnă.
România a cucerit, duminică, patru medalii la Campionatele Mondiale de canotaj pentru sportivi sub 19 ani, desfăşurate la Varese, în Italia. Echipajul de patru vâsle feminin, compus din Andreea Todorică, Iulia Nedelcu, Delia Gradinaciuc şi Ana-Maria Matran, a câştigat medaliile de aur. Argint au obţinut sportivele din echipajul feminin de patru rame fără cârmaci, iar medalii de bronz - echipajul feminin de patru plus unu rame şi cel masculin de patru rame fără cârmaci. În clasamentul final pe medalii, România s-a situat pe locul 6.
În weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a treia a campionatului Superligii române de fotbal. Vineri, la Piteşti, FC Argeş a învins Universitatea Cluj cu 3 la 1, iar la Ovidiu, Farul Constanţa şi Chindia Târgovişte au terminat egal, 0 la 0. Sâmbătă, la Mioveni, FC Voluntari a trecut clar de UTA, cu 3-0, apoi, la Cluj, CFR s‑a impus în faţa formaţiei CS Mioveni cu 4-2. Duminică, la Ploieşti, Petrolul a încheiat la egalitate jocul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1 la 1, apoi Rapid Bucureşti a trecut în deplasare de Universitatea Craiova cu 1-0. În ultimul joc al zilei, la Bucureşti, FCSB şi FC U Craiova au terminat la egalitate, 1 la 1. Luni, ultima partidă a etapei: FC Hermannstadt cu FC Botoşani. În clasament conduce Farul, cu 7 puncte. Urmează cinci echipe, respectiv FC Botoşani, FC Voluntari, Rapid, CFR Cluj şi FC Argeş, care au câte şase puncte.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved