Elevii și preșcolarii din România au început, luni, semestrul al doilea al anului școlar fără obişnuita pauză intersemestrială
Toate liceele, şcolile şi grădiniţele din România au început, luni, semestrul al doilea al acestui an școlar cu prezenţă fizică, după modificarea criteriilor de stabilire a scenariului de desfăşurare a activităţii. Autoritățile au decis că nu se mai ţine cont nici de rata locală de infectare, nici de rata de vaccinare a personalului, cum s-a întâmplat până acum. Unităţile de învăţământ dintr-un judeţ trec în online dacă paturile din spitale destinate pacienţilor Covid-19 ajung să fie ocupate în proporţie de 75%. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: "Ziua de referinţă va fi ziua de joi a fiecărei săptămâni pentru scenariul de săptămâna următoare, iar din perspectiva educaţiei, vă pot spune că săptămâna nu se va fragmenta şi se va lucra cu prezenţă fizică toată săptămâna sau dacă se va ajunge în situaţia în care, din cauza depăşirii gradului de 75%, se va trece în online, acel online va fi pentru toată săptămâna. Cea de-a doua schimbare este a suspendării activităţii cu prezenţă fizică în fiecare clasă din şcoală sau în fiecare grupă din grădiniţă, atunci când sunt trei cazuri de infectare în 7 zile consecutiv. Se păstrează regula intrării în online a întregii şcoli atunci când cel puţin jumătate din numărul de clase au activitatea fizică suspendată".
Revenirea cu prezenţă fizică la ore va avea loc când gradul de ocupare a paturilor din spitalele COVID din judeţ scade sub 70%. Elevii critică prevederile noului ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii şi spun că pentru a se decide trecerea în online este nevoie de un algoritm complex de calcul al riscului epidemiologic dintr-o şcoală, în funcţie de incidenţă, numărul de locuri ocupate în spitale, aspecte care ţin de vaccinarea cadrelor didactice şi a elevilor, capacitatea unei şcoli de a asigura respectarea tuturor măsurilor sanitare şi capacitatea de testare. Lucrurile se derulează însă anevoios, având în vedere că noul semestru a început tot fără teste de depistare a coronavirusului în şcoli, iar autoritățile schimbă regulile în mod repetat în speranța că vor reuși să țină unitățile de învăţământ deschise cât mai mult timp.
Sorin Cîmpeanu a explicat pentru Radio România: "Toţi ne dorim predictibilitate, însă specificul unei variante a virusului SARS-CoV-2 nu poate fi prevăzut. Se constată situaţia şi se iau cele mai bune măsuri care se impun. Toţi ne dorim predictibilitate, însă, dincolo de interesul educaţiei, vedem foarte bine, această criză sanitară numai predictibilitate nu ne oferă. Avem datoria să luăm cele mai responsabile şi mai stabile măsuri". În noiembrie, după vacanţa forţată de contextul epidemiologic la finalul lunii octombrie, ministerul Educației a făcut modificări și asupra structurii anului școlar. Astfel, prima și singura vacanţă a elevilor din semestrul al doilea este programată peste aproape trei luni și va dura 17 zile, iar vacanţa de vară va începe din 11 iunie.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved