"Scorpionii Roşii" din Craiova s-au întors, duminică, din Afganistan.
Compania KAF GAD, rotaţia a III-a, a Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" - "Scorpionii Roşii" din Craiova s-a întors, duminică, din Afganistan, unde, timp de şase luni, a desfăşurat misiuni pentru securizarea zonei apropiate a bazei militare şi a zborurilor efectuate de pe Aeroportul Kandahar.
Militarii craioveni au fost aşteptaţi în Baza Aeriană 90 Otopeni de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general maior Nicolae Ciucă, care i-a felicitat pentru modul cum şi-au îndeplinit misiunile şi le-a urat bun venit acasă.
Timp de aproximativ 6 luni, militarii craioveni au executat misiuni în sprijinul păcii, în cooperare cu forţele de coaliţie internaţională şi forţele de securitate naţională afgane pentru realizarea apărării terestre a aeroportului Kandahar.
În decursul celor 6 luni de misiune, trei militari din cadrul companiei au fost desemnaţi 'Eroul zilei' de către comandantul RC SOUTH, general maior Paul LaCamera, trei ofiţeri din grupa comandă a companiei au fost decoraţi cu 'The Army Commendation Medal' iar comandantul companiei a primit 'Bronze Medal' pentru merite excepţionale şi contribuţia avută la desfăşurarea operaţiunilor militare în cadrul ISAF.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved