Simion Stoilov şi intelectualitatea colaboraţionistă în comunism

Regimurile totalitare, fascismul şi comunismul, au beneficiat de sprijinul interesat al unor intelectuali. Motivele lor au fost diverse: unii au colaborat din sentimente antifasciste, alţii din dorinţa de a parveni, alţii din ambiţia de a-şi pune în practică proiectele la care visau. Toţi însă au fost recompensaţi pe măsura gradului lor de ataşament la ideologia regimului. Unul dintre numele colaboraţioniştilor a fost acela al matematicianului Simion Stoilov.

Născut în 1887 la Bucureşti, Stoilov a fondat școala română de analiză complexă și a enunţat teoria topologică a funcțiilor analitice. A obţinut doctoratul în matematică la Paris şi a fost profesor la universităţile din Iaşi, Cernăuţi, Bucureşti şi la Politehnica din Bucureşti. Simpatizant al Partidului Social-Democrat, după 1945 s-a înscris în Partidul Comunist Român. Fostul său student Solomon Marcus spunea într-un interviu din 1998 acordat Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română că opţiunea multor intelectuali de la finele celui de-al doilea război mondial pentru comunism a fost una din convingere, neînţelegând ce avea să devină acesta. "În prima jumătate a anilor '60 şi în anii '50, comunismul însemna în primul rând stalinism: dictatură personală, cultul personalităţii lui Stalin, însemna strângerea şurubului ideologic. Dar ce însemna comunismul în a doua jumătate a anilor '40? Eu pot să vă spun că pentru o serie întreagă de intelectuali, nu zic pentru toţi, dar dacă îi iau pe profesorii mei, comunismul însemna în primul rând antifascism. Şi pentru Stoilov de pildă, şi pentru Vrânceanu, unii care erau de dreapta. Gheorghe Vrânceanu de pildă, mare geometru al României, era un politician liberal, care în anii '45, '46, '47 publica mereu articole de politică liberală şi preconiza pentru România un regim liberal, o politică liberală. În anii aceia avea colegi comunişti, el era prieten bun cu Stoilov, care fusese imediat după '44 primit în Partidul Comunist. Comunismul era înţeles în primul rând ca antifascism. Şi erau mulţi intelectuali care credeau că aceasta era atunci singura replică posibilă la Hitler şi la nazism şi la legionarism."

Însă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, pentru România şi celelalte ţări ocupate de sovietici nu se preconiza o întoarcere la democraţie şi liberalism, ci un nou experiment utopic: ideile comuniste. Mai ales generaţiilor tinere le era adresat mesajul comunist. La deschiderea anului universitar din 1946, Simion Stoilov, ca rector al universităţii, a ţinut cuvântul de deschidere. Solomon Marcus.  "În aula de la Drept era un etaj ocupat de tineret universitar din partidele istorice, ţărănesc şi liberal, şi alt etaj era ocupat de tineri mobilizaţi de partidul comunist. În rest era lume amestecată. Asta îmi aduc aminte, că de la un etaj se striga mereu "Regele şi patria!" iar de la celălalt etaj se striga "Regele şi poporul!" Iată ce spunea Stoilov în această cuvântare la deschiderea anului universitar: "Ieşim dintr-o epocă a istoriei noastre ce poate fi asemuită pe drept cu o boală grea şi lungă, o perioadă tulbure în decursul căruia dacă am primit lovituri politice şi materiale foarte crude, au fost izbite şi mai puternic poate minţile şi sufletele noastre." Vorbeşte în continuare despre urmările războiului cu toate consecinţele materiale şi spirituale şi vinovăţie: "Vină mare avem cu toţii. Şi cei care rătăciţi au activat pe planul ideologiilor barbare, dar şi cei care prea încrezători în triumful raţiunii prin singurul joc al legilor naturale sau retras în liniştea cabinetului lor de lucru, consacrându-se prea exclusiv poate activităţii lor de specialişti"."

Solomon Marcus crede că azi judecata noastră faţă de intelectualii care au colaborat ar trebui să fie mai nuanţată.  "Fiecare trebuie judecat separat. Fapt este că Rosetti şi Stoilov au salvat pe mulţi de la închisoare. Trebuie să vă spun că chiar de la primele epurări Stoilov a înaintat un memoriu în care a indicat câţiva profesori care nu au ce căuta pe lista de epurări, unul de la Farmacie, unul de la Drept. Fusese de pildă condamnat atunci la ani grei de temniţă profesorul Radu Roşca, semnase un memoriu adresat lui Antonescu, şi nu a putut să facă nimic, deşi Stoilov ajunsese să se cunoască personal cu Gheorghiu Dej. Dar a reuşit să facă ceva în cazul altui matematician, Davidoglu, pentru că acela fusese închis pentru că era moşier, nu erau chestii politice. Pe el a reuşit să-l scoată la un moment dat să-l scoată din închisoare. Pe urmă au avut succes în o seamă întreagă de situaţii de mai mică importanţă cum ar fi când, la începutul anilor '50, au fost daţi afară o serie întreagă de asistenţi lectori pe motive de dosar: fiu de nu ştiu ce, nepot de nu ştiu ce, prostii ideologice. Aceşti oameni au reuşit ca, în multe cazuri, cei daţi afară din facultate de pildă să fie încadraţi la Institutul de Matematică al Academiei. Simion Stoilow avea să moară în 1961 pe treptele Comitetului Central al Partidului Comunist unde se ducea de fapt tot timpul să intervină contra a tot felul de nedreptăţi: tineri asistenţi daţi afară din facultăţi, multe excluderi din corpul didactic în anii 1950, interzicerea deplasărilor în străinătate, oameni care nu puteau să-şi facă doctoratul."