Astăzi ne oprim la Sinaia, "Perla Carpaţilor", cum mai este numită, situată la circa 120 km nord de Bucureşti, pe cursul superior al râului Prahova, la poalele Munţilor Bucegi.
Astăzi ne oprim la Sinaia, "Perla Carpaţilor", cum mai este numită, situată la circa 120 km nord de Bucureşti, pe cursul superior al râului Prahova, la poalele Munţilor Bucegi. Localitatea s-a dezvoltat începând din 1695, când boierul Mihai Cantacuzino, impresionat de ceea ce a văzut într-un pelerinaj la Ierusalim, s-a hotarât ca, la întoarcerea în (statul feudal) Ţara Românească, să construiască o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai: Mănăstirea Sinaia. Cu trecerea anilor, în jurul acestei mănăstiri s-a dezvoltat localitatea care i-a preluat numele.
În 1875 a fost pusă piatra de temelie a castelului Peleş, care este astăzi simbolul oraşului Sinaia. Este obiectivul care îi face pe 90% dintre turişti să aleagă să viziteze Sinaia, după cum am aflat de la Florin Burgui, ghid de turism, cel care subliniat ce apreciază străinii aici: "Istorie, arhitectură, interior, exterior, poveşti, legende, situaţii de viaţă mai puţin fericite. Pentru ei este foarte important să descopere într-un colţ retras al Europei un castel deosebit, un element de arhitectură unic, pentru că regele Carol I a dorit să aibă un castel unic şi a refuzat foarte multe proiecte care i-au fost prezentate şi sunt impresionaţi în momentul în care intră în castel să vadă toată combinaţia de lemn, arme, picturi, marmură, sticlă de Murano, absolut tot ce le poate veni în minte când intră într-un castel, de la tehnologie germană în acoperişul retractabil, energie electrică, lift, carpete, saloane inspirate din diverse zone ale lumii."
Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena, care a înaintat suveranului trei variante de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi de stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Dar proiectele au fost respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor a fost încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care a elaborat planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 - 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. În 1890, este construită Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860?- 1928), sub coordonarea căruia, sunt amenajate cele mai multe dintre încăperi. Apar astfel Capela reginei Elisabeta, Apartamentele principeselor, Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei. În 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Sala de teatru adaptată şi proiecţiilor cinematografice, sălile de arme, Sala Florentină, Sala de şah şi Sala de biliard, terasa cu busturi de împăraţi romani sunt alte atracţii ale castelului.
În vecinătatea Castelului Peleş se găseşte Castelul Pelişor, cu arhitectură în stilul renaşterii germane, cu turlele acoperite cu ţiglă smălţuită în culori vii şi 70 de camere decorate artistic, astăzi cu piese originale, dar şi replici, pentru a recrea atmosfera anilor 1900. Florin Burgui ne-a recomandat să ne oprim şi în parcul din faţa cazinoului, construit în 1909 - 1910, pentru a vedea o bancă realizată pe vremea lui Carol I. Şi tot el ne-a atras atenţia asupra unui obiectiv mai nou apărut: "Tot în Sinaia putem vizita muzeul trenuleţelor, un muzeu mai nou deschis în gara Sinaia, unde sunt foarte multe trenuleţe în miniatură, sunt 300 de metri de linie de cale ferată, 150 de vagoane şi 70 de locomotive."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved