Mircea Cărtărescu a fost desemnat, la începutul lunii aprilie, la Buenos Aires, câștigătorul prestigiosului Premio Formentor de las Letras 2018.
Mircea Cărtărescu a fost desemnat, la începutul lunii aprilie, la Buenos Aires, câștigătorul prestigiosului Premio Formentor de las Letras 2018 , unul dintre cele mai importante premii literare din lume, pentru întreaga sa operă, care, conform declarației juriului, este "destinată să impulsioneze transformarea radicală a conştiinţei umane". Juriul, din a cărui componenţă a făcut parte scriitorul Alberto Manguel (distins cu Premiul Formentor 2017), a remarcat, de asemenea, forța narativă cu care autorul Solenoidului "a reușit să extindă limitele ficțiunii", subliniază cotidianul El País. Aflat deja la a doua ediție, Solenoide a fost extrem de bine primit de critica literară și de presa culturală spaniolă și sud-americană, fiind desemnată cea mai bună carte din 2017 în La Vanguardia, El Periódico, The New York Times en español, bucurându-se de cronici entuziaste în numeroase alte publicații. "Solenoide este o capodoperă" scrie Andrés Ibáñez, ABC Cultural. "Mircea Cărtărescu a scris cea mai importantă carte a sa" notează Robert Saladrigas, La Vanguardia. "O lectură esențială" consideră Babelia, suplimentul cultural al publicaţiei El Pais, iar El Correo adaugă: "O carte mare, excepțională, de neuitat." Recent,Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost gazda unei discuții-eveniment despre ediția spaniolă a romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu, publicată la editura madrilenă Impedimenta la scurt timp după apariția în limba română, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, cu o postfață semnată de criticul literar Marius Chivu. La evenimentul dedicat ediției în spaniolă a romanului Solenoid au participat, alături de Mircea Cărtărescu, traducătoarea Marian Ochoa de Eribe şi Enrique Redel, directorul Editurii Impedimenta. Au mai fost prezenţi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, criticul Marius Chivu şi fondatorul editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu.
În deschiderea evenimentului, Mircea Cărtărescu a făcut o pledoarie în favoarea traducerii, considerând că traducătorii nu se rezumă doar la a traduce cuvinte dintr-o limbă într-alta. "Ei duc peste graniţă conţinuturi psihologice, comportamentale, străvechi culturale, mitice, identităţi ale altora pe care le traduc în propria identitate. Acest lucru este infinit de greu cu cât aceste identităţi culturale sunt mai diferite una de cealaltă." Mircea Cărtărescu. "Este relativ simplu să traduci conţinuturi asemănătoare, care pornesc din culturi asemănătoare, din lumi asemănătoare. Este simplu ca eu să înţeleg mentalitatea unor francezi sau germani contemporani. Este însă din ce în ce mai greu să înţelegi mentalitatea scufundată, a unor fiinţe medievale. Este mai greu să traduci într-o altă limbă Divina Comedia decât să traduci Muntele Vrăjit sau un contemporan. Depărtarea în spaţiu, timp şi mentalităţi sunt impedimente mari pentru actul traducerii. Acolo unde nu există traducere se petrece, aproape inevitabil, exterminarea. Traducerea înseamnă o cunună de lauri, o creangă de măslini. Traducerea înseamnă poate lucrul cel mai important care li se întâmplă fiinţelor omeneşti. Pentru că se întâmplă dincolo de ce desparte aceste fiinţe, iar ceea ce le desparte nu înseamnă numai graniţe, sau numai limbi diferite. Înseamnă mentalităţi întregi. Mentalităţi individuale, mentalităţi ale unor popoare, mentalităţi ale unor grupuri mari. Medierea, traducerea este un act fundamental. De aceea, eu am o imensă admiraţie pentru traducători. Pentru literatura română noi nu avem decât trei patru traducători pentru fiecare ţară. Este o penurie cumplită. Şi este normal ca toţi scriitorii români să fie traduşi la un moment dat, dar vorbim doar de aceşti trei patru traducători şi de aceea este o competiţie sufoacantă. Vreau să-mi mărturisesc gratitudinea extraordinară nu pentru faptul că sunt tradus în o mulţime de limbi, ci pentru că sunt tradus aşa cum trebuie. Degeaba eşti tradus în 100 de limbi, dacă eşti tradus prost. Ţi se face un deserviciu. Ţi se pune o mască ce nu te reprezintă. Dar dacă eşti tradus bine, cartea este reinventată pur şi simplu într-o altă limbă. De aceea, sunt foarte fericit că lucrez cu cei mai buni traducători în acest moment, în cel puţin 10-15 limbi europene. Sunt absolut fericit din acest punct de vedere. De asemenea, sunt fericit că lucrez cu câţiva editori minunaţi. Aşa că le mulţumesc traducătoarei Marian Ochoa de Eribe şi editorului Enrique Redel."
Marian Ochoa de Eribe a făcut cunoscute în Spania opere ale unor clasici ai literaturii române, precum Panait Istrati, Mihail Sebastian sau Mircea Eliade. Solenoid n-a fost, pentru ea, prima întîlnire cu opera lui Mircea Cărtărescu, din care mai tradusese, pentru editura Impedimenta, Ruletistul (2010), Travesti (2011), Nostalgia (2012) şi Frumoasele străine ( 2013). În prezent, se ocupă de traducerea Levantului lui Mircea Cărtărescu. Marian Ochoa de Eribe despre impactul pe care l-a avut asupra ei Solenoid: "Un an de zile am lucrat la traducerea Solenoid-ului izolându-mă de rest. Am tradus aproape în fiecare zi. Bineînţeles că am avut palpitaţii, că m-am confruntat cu insomnii şi coşmaruri. La fel a păţit şi Enrique atunci când a început lectura volumului, m-a sunat într-o zi şi mi-a spus că înţelege ce i-am povestit. Aş vrea să spun că sunt întru totul de acord cu Gabriel Liiceanu în ceea ce priveşte cele trei capitole, cele trei trepte extraordinare ale literaturii din Solenoid. Cînd încheiam un capitol mă gândeam că nu se poate - literar, estetic vorbind, mai mult. Ştiu că împart acest sentiment - în privinţa receptării Solenoid-ului - cu mulţi cititori. Această carte te schimbă definitiv. Traducerea literaturii lui Mircea Cărtărescu pe mine m-a schimbat existenţial. Dar am şi o tristeţe, mi-ar plăcea să fiu o cititoare naivă. Dar, ca traducătoare, nu mai pot fi ca ceilalţi."
Enrique Enrique Redel, directorul Editurii Impedimenta, a vorbit despre "fenomenul Cărtărescu", existent deja de câţiva ani în Spania şi s-a declarat fascinat de Solenoid: "În ceea ce mă priveşte pentru mine a fost o experienţă fizică, de-a dreptul organică. Citeam pur şi simplu fără să mă opresc, deşi această carte ar trebui să fie citită picătură cu picătură. În timpul lecturii, realitatea s-a schimbat profund pentru mine. Am început să am şi eu coşmaruri, cum spunea şi Marian, m-am trezit cu un braţ amorţit, aveam impresia că aproape paralizase, mi se părea că domnul care-şi bea în fiecare dimineaţă cafeaua în faţa casei e o plăsmuire a minţii mele. Chiar îi invidiez pe cei care sunt capabili să citească picătură cu picătură, aşa cum spuneam mai devreme. Pe Internet găsim multe comentarii ale celor care au abordat această metodă de lectură şi care vorbesc despre diferitele etapele din timpul procesului de lectură ca şi când volumul ar avea diferite cote de altitudine Însă, eu, ca editor, a trebuit să mă concentrez mai ales asupra unor anumite chestiuni tehnice. Pe mine mă fascinează literatura lui Mircea Cărtărescu şi mă bucur de cărţile lui la fel de mult ca de Thomas Pynchon, James Joyce sau John Barth."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved