La 1 decembrie 1997 se năştea, într-un subsol de pe Calea Victoriei 120, primul teatru independent din România de după 1990.
La 1 decembrie 1997 se năştea, într-un subsol de pe Calea Victoriei 120, primul teatru independent din România de după 1990. Acesta se va numi în scurtă vreme Teatrul Luni de la Green Hours, pentru că a apărut în barul înfiinţat de Voicu Rădescu în 1994, bar pe care şi-l dorise "altfel". Voicu nu era om de teatru, însă fratele său, Vlad Rădescu, era, şi este, actor, devenit celebru şi peste hotare datorită rolului principal din neuitata peliculă "Ciprian Porumbescu", în regia lui Gheorghe Vitanidis. Iar soţia lui Vlad Rădescu este Mihaela Rădescu, angajată a Teatrului Mic, dar puternic legată de zona independentă. Acest context şi nevoia tinerilor artişti de a se exprima mai mult decât o puteau face în teatrul de stat au contribuit la naşterea teatrului independent la Green Hours. Voicu Rădescu: "Aveam deja, de trei ani, un club de jazz aici, Green Hours. Fratele meu şi cumnata mea erau oameni de teatru cunoscuţi. Prin intermediul lor, am întâlnit câţiva studenţi la teatru. Aceştia au început, la dorinţa lor, să creeze mici scheciuri teatrale, de câteva minute, în pauzele concertelor de jazz. Asta se întâmpla în toamna - iarna anului 1995. Pe afiş apăreau ca "acting performances", cu diverşi actori - Mihaela Rădescu, Dragoş Bucur, Bogdan Dumitrache... La un moment dat, în '97, făcând cunoştinţă cu Maia Morgenstern, mi-a venit ideea de a o întreba dacă nu şi-ar dori un spectacol şi zece reprezentaţii cu acel spectacol în clubul de jazz Green Hours. Maia era cu Dorina Crişan Rusu. Mi-au spus să vin peste două săptămâni la Teatrul Naţional, unde mi-au interpretat, la o pianină, o parte mare din viitorul lor "Chantan au Lait", care a fost spectacolul ce a declanşat stagiunea permanentă a Teatrului Luni. Care încă nu se numea Teatrul Luni".
Iar după ce Maia Morgenstern şi Dorina Crişan Rusu "au spart gheaţa" la Green Hours, din ce în ce mai mulţi actori şi creatori de spectacol au intrat în micul subsol de pe Calea Victoriei. Voicu Rădescu: "A fost o năvală, se poate spune, dar nu imediată. După spectacolul Maiei, a venit Mihaela Rădescu cu un spectacol, apoi a venit Coca Bloos cu un one-woman show, în aceeaşi vreme în care la Teatrul Naţional se juca spectacolul "Danaidele", în regia lui Silviu Purcărete şi Coca Bloos era fenomenală în acel spectacol. A fost pentru noi un şoc pozitiv momentul în care a acceptat ideea de a juca la noi. Apoi, a mai avut loc un spectacol care a însemnat iar un declic, tot cu Coca Bloos şi Mihaela Rădescu, iar la pian, Lucian Ban - "Azi mă... Ubu", după câteva dintre textele lui Alfred Jarry, spectacol care a primit un prim premiu la prima ediţie a Festivalului Humorror. A fost pentru noi un imbold şi o surpriză atât de mare încât ne-am dorit să continuăm, deoarece am văzut că ne ies lucruri apreciate nu doar de public, ci şi de oameni din foruri de specialitate".
Apoi... năvala. Adică, regizorii tineri - Theodora Herghelegiu, Gianina Cărbunariu, Radu Afrim, Ana Mărgineanu, dar şi consacraţi - Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu. Actorii Andreea Bibiri, Marius Stănescu, Daniel Popa, Dorina Chiriac, Lia Bugnar, Şerban Pavlu... Şi mulţi, mulţi alţii. Toţi reprezintă câte o parte din istoria celor, până acum, două decenii de existenţă a Teatrului Luni de la Green Hours.
Unul dintre momentele cele mai importante ale acestei istorii îl reprezintă venirea lui Florin Piersic Jr, care a montat aici patru spectacole la începutul anilor 2000. Primul a fost "Zaruri şi cărţi", de Sam Henry Kass, realizat în 2001. În 2003, pentru rolul din "Sex, Drugs, Rock & Roll", de Eric Bogosian, Piersic Jr câştiga Premiul UNITER la categoria Cel mai bun actor. A fost primul premiu dat de UNITER unui spectacol independent. Florin Piersic Jr a avut prima întâlnire cu Teatrul Luni într-o seară de 31 decembrie: ",Eram în Bucureşti şi nu aveam nici un program. Nu ştiu cum am aflat... am văzut pe un flyer, probabil, că se joacă un spectacol de teatru în seara de Revelion, pe la 8 - 9 seara. Locul era cu totul altceva decât văzusem până atunci. Apoi, fiind într-o perioadă de disperare din punct de vedere profesional, am găsit o piesă, am vorbit cu Voicu, el a fost de acord şi toate s-au pus în mişcare. Am spus şi o să spun mereu că, fără Green Hours, n-aş fi existat. A fost un fel de trambulină. Au apărut foarte mulţi oameni care au văzut spectacolele mele de acolo şi au vrut să lucreze cu mine".
Teatrul Luni, cu cei maxim 100 de spectatori care încăpeau la o reprezentaţie, a însemnat o şcoală, un sprijin, emoţie, libertate de exprimare. Florin Piersic Jr: "Eram priviţi ca un soi de teribilişti, oameni care nu şi-au găsit un rost. Prejudecata era că trebuie să fii angajat într-un teatru, altfel nu eşti actor bun. Ori lucrurile nu stăteau deloc aşa. Şi au apărut foarte mulţi oameni care erau nemulţumiţi cu ce lucrau în teatrul de stat şi care au putut să se exprime cu adevărat în teatrul independent. Să facă nişte roluri memorabile, să se ia nişte premii pe o scenă de 2 pe 3, cu un public de 50, 70 de oameni, 100...Pentru multă lume poate părea ciudat faptul că un actor se urcă pe scenă şi îşi consumă energia în faţa unui public restrâns, atâta vreme cât, dacă apari la televizor, te văd milioane de oameni. Pentru mine lucrurile stau altfel. Teatrul, vibraţia aceea pe care el o presupune şi care, uneori, chiar se întâmplă nu poate fi înlocuită cu nimic".
După 20 de ani, când spaţiile independente destinate teatrului au devenit destul de numeroase în Bucureşti, Teatrul Luni continuă să fie aceeaşi gazdă specială, generoasă pentru tinerii actori. Este şi cazul trupei Frilensăr, venită de la Iaşi şi coordonată de Daniel Chirilă, actor, regizor, scriitor de texte: "Totul s-a petrecut foarte repede pentru noi. Nici nu-mi dau seama că deja suntem la al cincilea spectacol. Parcă eram în facultate şi ne gândeam "aa, uite, joacă Lia Bugnar la Green Hours..., şi joacă şi Marius Manole... ce mişto trebuie să fie". Şi dintrodată te invită Voicu să filmezi un interviu pentru istoria de 20 de ani a Green Hours. E o atmosferă frumoasă şi simţim că aici ne e locul. Simţim că avem libertate, ceea ce e foarte important pentru noi. Continui să joc aici pentru îl consider motorul teatrului independent din ţara noastră."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved