The Institute - Cartierul Creativ şi alte proiecte care pun în valoare dinamismul şi diversitatea culturală din Capitala României
Ideea de creativitate pare să fie foarte prizată pe multe meridiane. În literatură sau ştiinţă, sport sau marketing, în comerţ sau arte vizuale ne întâlnim cu expresii ale ei în fel şi chip. Fie sub formă "clasică" - tablou sau carte, banner publicitar sau bicicletă - fie pe telefon sau laptop.
De pe pagina de Facebook aflăm că "The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României." Poate cel mai cunoscut dintre proiectele lor se numeşte Cartierul Creativ şi a fost lansat în 2017, la Bucureşti. Vorbele sunt frumoase şi la obiect. Să vedem acum câteva fapte.
Unul dintre proiecte s-a desfăşurat recent, în trei week-enduri consecutive. The Institute şi Institutul pentru Politici Publice (IPP), cu sprijinul Electrica SA, au repus în valoare două clădiri reprezentative pentru Cartierul Creativ, aflate în partea veche a oraşului Bucureşti. Ana Păun, coordonator comunicare Cartierul Creativ (The Institute) explică:
"Este unul dintre cele mai noi proiecte pe care le desfăşurăm în Cartierul Creativ. Pentru că, în urma recensământului naţional din 2011, a reieşit cumva că 9 din 10 case bucureştene erau total sau parţial nelocuite. Mă refer aici la o serie de clădiri importante din perspectivă culturală, patrimonială. În perimetrul Cartierului Creativ există genul acesta de case foarte frumoase, foarte valoroase care, din păcate, sunt şi astăzi nelocuite.Şi atunci ne-am gândit că am putea să le atragem atenţia locuitorilor oraşului luminând din interior aceste case - ca şi cum ar fi din nou locuite."
Bucureștiul a fost oraș - invitat în ediția de anul acesta a Madrid Design Festival. Capitala României a fost prezentă cu o expoziție dedicată Cartierului Creativ . Expoziția Bucharest Creative Quarter@Madrid Design Festival a fost susţinută de Institutul Cultural Român și The Institute şi a fost deschisă publicului vreme de o lună şi jumătate. Acum, echipa de la The Institute se pregateşte pentru noi provocări.
Principala este Romanian Design Week, ediţia a 7-a, care se desfăşoară la Bucureşti între 17 şi 26 mai. Acest adevărat festivalul,a devenit din ce în ce mai complex de la o ediție la alta,. În 2019 el susține și amplifică discursul industriilor creative locale, subliniind contribuția majoră a comunităților creative. Şi felul în care ele transformară Capitala într-un oraș cu adevărat european.
Ana Păun, coordonator comunicare Cartierul Creativ explică "Pe parcursul anilor, s-au dezvoltat în oraşul nostru o serie de huburi sau clustere creative, aşa le-aş numi. Cum este cel de la Industria Bumbacului S.A. sau alte locuri unde - ca şi în Cartierul Creativ - există o concentrare de business-uri creative, ateliere, studiouri. Romanian Design Week propune un traseu prin aceste huburi creative. Fiecare dintre ele organizează evenimente, de la petreceri la expoziţii, târguri şi cafele personalizate - totul intră în programul RDW din acest an. Evident că există şi expoziţia centrală, ca de fiecare dataă. În 2019 ea va fi gazduită de clădirea BCR din Piaţa Universităţii, o clădire istorică care - atenţie - este pentru prima oară deschisă publicului. "
Expoziţia centrală va cuprinde peste 200 de lucrări. Aşa încât, luna mai care de obicei aduce miros de bujori şi de tei, sună tentant din multe alte puncte de vedere.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved