Tradiţii de Anul Nou

"Aho, aho, copii şi fraţi,/Staţi puţin şi nu mânaţi,/Lângă boi v-alăturaţi/Şi cuvântul mi-ascultaţi" este strigarea ce se aude cel mai des de Anul Nou la români. Am venit cu "Pluguşorul", pentru a vă ura noroc, sănătate şi belşug!

Urare tradiţională, pluguşorul păstrează scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. Este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe măsură ce se apropie de sfârşit.

De Anul Nou, în gospodăriile tradiţionale, dar chiar şi în oraşe, se păstrează obiceiul cetelor ce merg din casă în casă, respectiv pe străzi, urmând datinile străbune. Sorcova, Pluguşorul, Capra sau umblatul cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri,  păstrate din moşi-strămoşi.

În satele bucovinene se obişnuieşte ca "mascaţii" să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc.

Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un "ursar", însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul "puiului de urs"). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. 

Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic. Eugen Amaria, care conduce ceata ce colindă cu Ursul, din comuna Preuteşti, judeţul Suceava, ne-a povestit despre acest joc tradiţional: "Cu jocul Ursului Jocul Ursului este în felul următor: intră în scenă oamenii îmbrăcaţi în urs, urşii, pe coate şi în genunchi, se ridică sus (pe două picioare), mor, apoi se descântă ursul, învie şi apoi dansează şi iese din scenă. Suntem 13 oameni, alături de cei care fac muzica. Costumele sunt cusute de noi din piei de oaie, fiecare participant îşi face costumul lui cum vrea, iar muzicanţii sunt în costume populare tradiţionale. La noi se colindă din 31 decembrie până în anul nou, Se alungă spiritele rele sperând să vină altele mai bune, marcând trecerea dintr-un an în celălalt."

Cosmin Rusu, membru al grupului Străjerii din Dolheşti - Suceava, colindă reprezentând personajul "ţiganului" într-o altă ceată de colindatori din Bucovina şi ne-a explicat: "Am venit cu Capra, Dansul măştilor, Dansul urşilor, Dansul Ţiganilor, pe care îl prezint eu, un dans tradiţional românesc pe care îl păstrăm încă din străbuni. Este un dans al sărbătorilor de iarnă şi întâmpină venirea iernii. Odată cu venirea ţiganilor, vin şi sărbătorile."

Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite acum de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită "brezaia" (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea. Cercetătorii presupun ca dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor zoomorfe (căiuţii - feciori travestiţi în cai, ţurca - masca de taur), întâlnite în satele românesti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renasterii divinităţii.

Un obicei pitoresc este păstrat la Cavnic, în judeţul Maramureş. Aici, începând de la Crăciun şi până la începutul lunii ianuarie, când oamenii sărbătoresc "Crăciunul cel bătrân" pentru simplul fapt că respectă întocmai obiceiurile ştiute de demult, când Naşterea Domnului era marcată în calendarul de rit vechi, colindă Brondoşii. Cine sunt brondoşii ne spune Ioana Petruţ , managerul Casei de cultură din Cavnic: "Se spune că în trecut au alungat tătarii, care veniseră aici, la Cavnic, în 1717, iar în zilele noastre alungă spiritele rele. Aşa spun oamenii locului că i-au speriat (pe tătari) şi au fugit pentru că nu ştiau cine îi atacă şi de atunci acest obicei. Au rămas până în zilele noastre aceşti mascaţi şi colindă casele şi străzile. Majoritatea băieţilor au haine de Brondoşi."

În prima zi a noului an, se merge cu "Pluguşorul" şi cu "Sorcova", obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine. (Şt.B)