Pentru că e toamnă şi pentru că toamna e anotimpul în care vedem rezultatul muncii depuse până acum, în judeţul Caraş-Severin a fost inaugurat un nou parcurs turistic: Traseul morilor de la Rudăria, realizat prin voluntariat.
Pentru că e toamnă şi pentru că toamna e anotimpul în care vedem rezultatul muncii depuse până acum, în judeţul Caraş-Severin a fost inaugurat un nou parcurs turistic: Traseul morilor de la Rudăria, realizat prin voluntariat.
Evenimentul a avut loc în comuna cărăşeană Eftimie Murgu (Rudăria) şi s-a derulat în cadrul proiectului 'Hai la Rudăria!', o iniţiativă care urmăreşte transformarea comunei într-o destinaţie turistică accesibilă, atractivă şi sustenabilă pentru comunitatea locală, după cum a spus pentru Radio România Radu Trifan, preşedintele Asociaţiei Acasă în Banat: "Suntem un pic obosiţi, dar suntem şi foarte fericiţi, pentru că am terminat tot ce ne-am propus, mai precis am amenajat un traseu de 6 kilometri, care cuprinde toate cele 22 de mori de apă şi, mai mult decât atât, cum se face aici în Banat. Am pregătit fiecare moară de apă, am tratat-o, am îngrijit-o, am curăţat-o, pe unele le-am reparat în aşa fel încât să fie gata să primească turiştii."
Asociaţia îşi propune să contribuie la rezolvarea multor probleme din zonă, precum îmbătrânirea, ecologizarea locurilor, aşadar numai proiecte ambiţioase, ca şi acesta, de evidenţiere a morilor de apă, după cum ne-a spus Radu Trifan:
"Este foare ambiţios. Dar cred că am pus o piatră la temelia unui alt fel de economie, de turism, aici în Rudăria, pentru că cel puţin, din cele 22 de mori de apă, până acum nu erau vizitate decât o mică parte, pentru că celelalte nu erau indicate, nu erau marcate, nu erau amenajate, nu erau pregătite şi, prin urmare, nu erau vizitate de turişti şi asta era un mare păcat. Este absolut uimitor. Este practic un muzeu în aer liber şi un muzeu viu, pentru că din cele 22 de mori de apă, 19 funcţionează în regim continuu, deci sunt folosite de localnici şi fiecare moară are mai multe familii arondate, care macină, pentru că e un mod simplu, ieftin, sustenabil, iar făina care rezultă din moara de la apă nu se compară cu nimic din ce se găseşte în comerţ. Oamenii o preferă în continuare."
Am aflat de la interlocutorul nostru că făina de porumb măcinată la moară este foarte fină, aproape ca cea de grâu, aşa că mămăliga gătită la Rudăria, numită de localnici "coleşă", e o altă formă e mămăligă, foarte gustoasă, care se mănâncă cu cârnaţi fripţi, cu brânză friptă, o altă specialitate din Valea Almăşului e o specialitate de brânză care se poate frige.
Radu Trifan, ne-a povestit plin de entuziasm despre aceste mori cu un aspect aparte:
"Punem foarte mult suflet în ceea ce facem. Nouă ne-au picat cu tronc aceste mori de apă şi nu ne putem dezlipi de ele. Cred că plictisim lumea cu cât discutăm despre ele, dar cred că trebuie să batem bine la cap pe toată lumea, ca să înţeleagă cât sunt de preţioase aceste mori de apă, unele dintre ele au peste 200 de ani, au un mod de a fi construite absolut unic, sunt sprijinite pe câte patru furci, nişte piloni mari de lemn înfipţi bine în pământ şi care au o bifurcaţie la capătul de sus, sunt construite din grinzi îmbinate în stil tradiţional, în coadă de rândunică sau pătrate."
Fiecare dintre aceste mori este deosebită, având legende, poveşti de iubire, care pot fi regăsite uneori înscrise pe pereţi sau poveşti legate de vrăji, blesteme şi dorinţe secrete. Şi aşa, la pas, poate fi descoperită o zonă de o frumuseţe aparte.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved