Cea mai mare grădină de trandafiri din ţară s-a deschis în primul weekend al lunii iunie, la Mândruloc, în Arad, cu ocazia Sărbătorii Trandafirului.
Cea mai mare grădină de trandafiri din ţară s-a deschis în primul weekend al lunii iunie, la Mândruloc, în Arad, cu ocazia Sărbătorii Trandafirului. Peste 2.000 de soiuri de trandafiri pot fi admirate aici, între care multe premiate la concursuri internaţionale. Sărbătoarea Trandafirului - Eutopia Rose Celebration a ajuns în acest an la ediţia a IX-a.
Vă invită la cea mai mare grădină de trandafiri din România, Mihaela Aurora Buzatu, preşedinta Fundaţiei Eutopia Gardens, care ne-a spus cum a început povestea grădinii de trandafiri, încă de pe vremea când lucra la un centru de calcul: "A început dintr-o necesitate, nu a fost intenţia mea să fac un parc de asemenea dimensiuni iniţial. În '90 am avut o firmă care se ocupa cu comerţul cu plante. Părinţii mei m-au rugat să le amenajez o căsuţă de vacanţă şi aşa a început atenţia mea să se îndrepte către zona verde. Rezultatele au fost aşa de impresionante pentru mine, pentru vecini, toată lumea a fost uimită, pentru că eu am făcut o cercetare înainte, ce plante se potrivesc, cum să le asociez, ce rezistă foarte bine, care au premii. Şi am făcut o grădină chiar deosebită. Rezultatul ăsta m-a stimulat să mă apuc de comerţul cu plante, pentru că în România era lipsă de culoare şi de verdeaţă, era cam cenuşiu totul. Şi mi s-a părut interesant. Apoi nu era comerţul online şi aşa rămâneai cu marfă pe stoc. Aşa am luat decizia să cumpăr o porţiune de teren, iniţial trei hectare, în care plantam stocurile rămase. Şi aşa s-a născut grădina şi aşa rezultatul a început să atragă atenţia celor care treceau pe şosea şi în decurs de 6 ani, din 2000, până în 2006, am tot achiziţionat teren şi ne-am transformat intenţia dintr-un depozit, cum era iniţial, într-un parc. Iar bucuria oamenilor care intrau acolo îmi aducea şi mie bucurie. Şi m-am gândit să fac un cadou de genul acesta comunităţii."
Dar dacă începutul a fost o grădină de 3 hectare, cel mai mare rozariu din ţara noastră şi chiar din sud-estul Europei este situat într-un parc ce se întinde pe 25 de hectare, din care, trei hectare sunt plantate cu trandafiri, iar celelalte suprafeţe sunt pentru colecţiile de plante perene, arbori ornamentali şi zona cu livadă.
Mihaela Aurora Buzatu, preşedinta Fundaţiei Eutopia Gardens, ne-a spus cum a crescut grădina: "Am consultat specialişti în design, am vizitat parcuri în toată lumea, vreo 600 de parcuri, tot în ideea de a mă documenta înainte şi de a vedea care sunt soluţiile cele mai bune. Iar din România, am lucrat cu Universitatea din Bucureşti, cu peisagistica de acolo, pentru a stabili o structură bună de parc, apreciată şi astăzi. Pe această structură putem pune module noi, pentru că efectul se îmbunătăţeşte, nu se strică. Grădina îşi schimbă aspectul în funcţie de sezon. Acuma, în iunie, vedetă este trandafirul. Sunt peste 2000 de soiuri. Au fost plantate peste 2400 de specii din toate colţurile lumii. Primul val de înflorire a trandafirului începe pe la mijlocul lui mai, deci dacă veniţi din 15 mai până toamna găsiţi trandafiri, până la căderea brumei şi venirea gerului, când cad petalele. Sunt înfloriri în valuri. Primul val este la început de iunie şi de aceea noi în fiecare an sărbătorim trandafirul în primul weekend din iunie, după care al doilea moment foarte important este în august, cam pe la mijloc, dar pe tot parcursul verii înfloresc."
Pasionată de tot ce aduce un plus de frumos, Mihaela Aurora Buzatu a găsit noi specii de bujori, astfel încât nu numai trandafirul e vedeta parcului: "În luna mai este de văzut o colecţie mare de bujori, pentru că am adus bujori din China, de la un institut de cercetare, bujorul fiind floarea naţională a Chinei. Aşa o colecţie mare nu cred să aibă nimeni. Sunt trei genuri: aşa cum îi ştim noi, ierbacei, dar am şi bujori lemnoşi, nişte arbuşti care fac flori foarte mari. Sunt colecţii de liliac, colecţii de irişi. În total 5500 de taxoni, adică tipuri de plante, dintre care 2 mii sunt trandafiri."
Cu ştiinţă, dar şi cu drag de frumos, interlocutoarea noastră a organizat grădina de trandafiri. Revine cu detalii Mihaela Aurora Buzatu: "Trandafirii sunt împărţiţi în funcţie de destinaţia lor şi de tipurile lor pe mai multe clase. De exemplu, trandafirii de parc, pe care îi regăsim noi în spaţiul verde urban, se numesc Floribunda, din cauză că au înflorire abundentă, florile mai mici, cu inflorescenţă bogată şi culori tari în general. Parcela de floribunda este prima la noi, pentru că este cea mai apreciată. A doua parcelă de o mie de metri pătraţi, ca şi prima, este trandafirul Hibrithea, pe care îl regăsim în buchetele de pe mesele noastre festive. Trandafiri caracterizaţi prin nişte flori foarte mari, în general parfumate, cu petale mai groase. Întrucât au inflorescenţe unice pe tulpină, tufele lor se văd de la distanţă, dar nu au înflorire atât de abundentă. Altă categorie ar fi old garden roses, trandafiri romantici, florile clasice, nu înfloresc foarte des, dar au cel mai puternic parfum. Altă clasă sunt trandafirii arbustivi, care au volumetrie mai mare, se potrivesc acelora care au spaţii mari în curte, o tufă poate ajunge la 5 metri lăţime. Urmează trandafirii căţărători, din care avem 340 de feluri, sunt răspândiţi pe tot parcursul parcului şi imaginea cu pergolele noastre de trei metri, cu bolte de trandafiri au devenit un fel de emblemă a parcului."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved