Dintre oraşele întemeiate de saşi în Transilvania, începând cu secolul al XII-lea, Braşovul şi Sibiul au fost mereu şi sunt în continuare cele mai cunoscute.
Dintre oraşele întemeiate de saşi în Transilvania, începând cu secolul al XII-lea, Braşovul şi Sibiul au fost mereu şi sunt în continuare cele mai cunoscute. Primul, mai întins şi cu o populaţie mai numeroasă, orașul mai dinamic, mai orientat spre comerț, mai pragmatic şi, poate, de aceea mai puţin conservator. Pe pe altă parte, Sibiul a fost considerat întotdeauna centrul politic, administrativ și intelectual al sașilor. Legăturile sale economice se extindeau în Europa Centrală şi de Vest, dar şi spre est sau sud. O bună parte din bunăstarea Sibiului provenea din comerțul imperiul otoman, precum și din comerțul cu Țara Românească și orașe sale: Câmpulung-Muscel, Târgoviște, Pitești. În acelaşi timp, însă, Sibiul, oraş locuit în mare parte de negustori şi meşteşugari, era condus după un model de autoguvernare inspirat de alte burguri din Europa Centrală, dar având şi un specific local. Acest specific, exprimat şi prin rânduiala socio-politică, avea să se cristalizeze, poate, cel mai bine în secolul al XVI-lea. În Sibiu, ca de altfel în toate orașele săsești din Transilvania sau în cele germane din Europa, exista un fel de democrație incipientă sau premodernă. De pildă, sibienii își alegeau anual primarul, judele regal şi magistrații. Această formă de autoguvernare, laolaltă cu restul legislaţiei care o însoţea, a primit, în epocă, denumirea de "gute polizei" sau bună guvernare.
Cât de liberală sau de avansată pentru vremurile acelea era această formă de autonomie, aflăm de la Mária Pakucs-Willcocks, autoarea cărții "Sibiul veacului al XVI-lea. Rânduirea unui oraș transilvănean": "Conducerea Sibiului, elita politică a Sibiului încearcă să imprime o anume viziune despre oraș, o proiecție politică și ideologică simbolizată de expresia "gute polizei". Ea nu prinde, poate, repede la populație, dar este surprinsă în statutele orașului și care era de proveniență vest europeană. Există alegeri democratice, dar, de obicei, în funcții erau aleși membrii acelorași familii care făceau parte din elita politică deja consacrată și care aveau posibilitățile financiare de a se ocupa de politică, și relațiile de a profita de politică pentru a face chiar mai mulți bani. Da, erau alegeri, dar nu era ales oricine. Era o democrație care funcționa pentru privilegiați, dar se păstra și relația cu corpul alegătorilor sau cu reprezentanții lui: acei centumviri care-i reprezentau pe meșteșugarii orașului cu care consiliul de conducere al Sibiului colabora. Centumvirii erau acei 100 de bărbați aleși tot anual pentru a reprezenta așa-numita clasă de mijloc orașului formată din meșteșugari și micii negustori."
Și în alte orașe săsește existau politici administratice asemănătoare, dar nu exact ca la Sibiu. Asta se datora şi unei personalităţi cu adevărat extraordinare, un om de stat celebrat şi azi prin numele acordat unei zone celebre din centrul Sibiului: piaţa Huet. Amănunte ne oferă Mária Pakucs-Willcocks: "La Sibiu, avem personalități precum Albert Huet, un om extrem de bine educat pentru vremea aceea, care avea o formare intelectuală de excepție. Nu toate orașele au avut un Albert Huet, jude regal al Sibiului din 1577 până în 1607. El a găsit această formulă, această expresie gute polizei care, în limbajul curent administrativ, n-a prins decât un secol mai târziu. El a imprimat un mod de a se defini al națiunii sașilor din Transilvania. El a navigat pe niște ape foarte tulburi în politica internă și externă. De pildă, el a prins domnia lui Mihai Viteazul și a participat chiar la bătălia de la Giurgiu, de partea lui Mihai. El se erija într-un fel de părinte al sașilor. Căuta să obțină mai multă autonomie pentru sași, dar și păstrarea privilegiilor politice, administrative, juridice, economice. Dar pe termen lung, aceste privilegii au dus la o inflexibilitate a sașilor de a se deschide către evoluțiile politice ulterioare. Sibiul de pildă era o cetate destul de închisă către alte națiuni: nu doar românii n-aveau voie să se stabilească în oraș. Căutau să limiteze prezența intrușilor, intrusul însemnând orice nesas, neluteran sau chiar nobil. A fi nobil pentru un burghez sas era o ceva greu de a acceptat în orașul lor. Asta a fost o mare problemă timp de mai multe secole: concivilitatea sau neacordarea cetățeniei orașului persoanelor care nu corespondeau criteriilor stabilite de ei."
Indiferent de minusuri, în 1589 Sibiul avea deja... o Constituţie. Mária Pakucs-Willcocks: "Eu i-am spus Constituție, dar titlul oficial al actului este de Statut al orașului unde se cristalizează și ideea aceasta de gute polizei, de bună rânduială sau de bună guvernare. De asemenea, se stabileau anumite reguli și principii de funcționare a orașului și politic, și administrativ. Consensul este piatra de temelie a oricărei comunități, nu doar la Sibiu. La Sibiu, este însă exprimat în anumite formule: interesul comun, pacea comună, relația dintre guvernați și guvernanți, supunere... Ce înseamnă, în acest context, binele comun? Un contract, o înțelegere prin care supușii sau guvernații sunt ascultători atâta timp cât guvernanții acționează în interesul tuturor, iar binele comun ar fi suma condițiilor în care fiecare ar trăi în pace și liniște."
Prin buna sa rânduială, prin tradiţiile populaţiei sale şi chiar prin Constituţia din secolul al XVI-lea, Sibiul a contribuit la diversitatea civilizaţiei şi culturii cuprinsă astăzi în graniţele României care în decembrie, aniversează 100 de ani de la Marea Unire.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved