Pe 1 noiembrie 1928, primul semnal pornit din studiourile de la Bucureşti anunţa existenţa unei voci radiofonice românești în lume.
Era vocea prin care lumea afla despre România, despre societatea românească, despre trăirile și aspirațiile ei. "Societatea Română de Radiodifuziune prin emisiunile sale a răspuns întotdeauna unor nevoi ale societăţii româneşti, în ansamblul ei. Viaţa economică, politică, socială, culturală a ţării s-a reflectat pe unde hertziene, a ajuns la ascultători şi prin intermediul radioului. Întotdeauna, Radioul a fost strîns legat de cei cărora li s-a adresat", scria istoricul Eugen Denize, autor al unei istorii a Radiodifuziunii Române în 5 volume.
În cele peste nouă decenii de funcționare, de la microfonul Radio România au vorbit nu numai personalități politice ci și personalități culturale, scriitorii Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, G. Călinescu, istoricii Andrei Oţetea şi C.C. Giurescu şi mulți alții. În scurta sa istorie democratică de 16 ani de dinainte de regimul comunist, Radio România și-a îndeplinit cu conștiinciozitate funcțiile și menirea sa originale.
Destul de repede de la momentul primei emisii Radio România apăreau și emisiunile în limbi străine ale Societăţii Române de Radiodifuziune. Ele au fost gândite pentru informarea corpului diplomatic din capitala României și în 1932, la aparatele de radio se auzeau primele emisiuni în limbile franceză şi engleză care erau jurnale de ştiri şi actualităţi. În anii războiului, serviciul în limbi străine al Radiodifuziunii Române îi informa pe străini în legătură cu mersul frontului și cu starea de spirit a populației.
După război, serviciul în limbi străine al Radio România a crescut în importanță și s-a organizat sub numele de "Redacția Emisiunilor Pentru Străinătate", iar vorbitori de limbi străine și vorbitori nativi au fost angajați pentru a face propagandă noii Românii comuniste.
Liliana Mușețeanu a fost șefa arhivei scrise din Radio România și ea a descris începuturile emisiunilor radiofonice de la București.
"Începuturile radiofoniei se pot plasa în anul 1925, an în care ia fiinţă Asociaţia Prietenilor Radiofoniei, creaţie a unui grup de specialişti de marcă în domeniu, conduşi de profesorul Dragomir Hurmuzescu, care poate fi numit cu siguranţă "părintele radiofoniei româneşti". Această asociaţie efectuează primele transmisiuni, care la început sunt sporadice şi se adresau unei zone foarte limitate, mai mult în Bucureşti, din clădirea Institutului Electrotehnic al Politehnicii Bucureşti.
Anul 1927 este anul în care se construieşte chiar un post de emisie tot în cadrul Institutului Electrotehnic, dar el este un precursor de fapt al postului naţional de radio, pentru că la sfîrşitul anului 1928, prin decret regal ia fiinţă Societatea Românâ de Difuziune Radiotelefonică. În 1928 se cumpărase, încă înainte de începerea emisiunilor în noiembrie, o clădire în strada Berthelot nr. 60, o clădire foarte frumoasă şi foarte elegantă, dar care, foarte repede se dovedeşte a fi foarte neîncăpătoare."
După 1945 începea o altă perioadă în istoria Radio România, o istorie care se încheia în 1989, o istorie a încălcării drepturilor de bază ale omului în timpul regimului comunist. Asemenea întregii prese și a aparatului de stat, și Radiodifuziunea a devenit parte componentă a modelului societal comunist și i s-a denaturat misiunea sa originară. Așa cum afirma și Eugen Denize, "instaurarea puterii comuniste în România a însemnat pentru Societatea Română de Radiodifuziune, la început, o ruptură totală cu trecutul. În primul rînd din punct de vedere organizatoric: Societatea a fost transformată radical şi a devenit o instituţie de stat".
Locul din care radiofonia românească a început să existe s-a schimbat, sediul de astăzi fiind al treilea de la înființare. Dezvoltarea radiofoniei a făcut ca noii spații să fie alocate. Pe strada general Berthelot la numerele 60-62 se găsește actualul sediu, numele străzii fiind al unui ilustru militar francez, şeful misiunii militare franceze trimisă în România în anul 1917. Liliana Mușețeanu povestește cum s-a construit vechiul sediu de pe strada Berthelot la nr. 60.
"Clădirea în care se desfăşurau emisiunile principale, aflată în general Berthelot nr. 60, devine din ce în ce mai greu de administrat, tocmai din pricina condiţiilor tehnice. Bombardamentele din 24 august 1944 afectează serios clădirea din general Berthelot, şi-atunci Societatea trebuie să-şi mute sediul. O parte din emisie se mută într-un pod amenajat special la Colegiul Sf. Sava şi la Bod. Postul Băneasa a căzut la bombardament."
În anii următori războiului clădirea din strada general Berthelot nr. 60 este refăcută în anul 1947. Dar noul proiect, actuala Casă Radio, este asumat de o echipă de arhitecți și ingineri condus de arhitectul Tiberiu Ricci și de inginerul Leon Garcia. Dată în folosință pe 27 noiembrie 1952, Casa Radiofoniei a fost concepută ca un centru de producţie de programe radiofonice care să satisfacă toate cerinţele. S-au dat în folosinţă două studiouri de 550 metri cubi, alte două de 120 metri cubi, două studiouri de teatru, 14 cabine de înregistrare, 11 cabine tehnice. În 1960 se inaugura Sala de concerte a Radiodifuziunii care avea pentru acea dată o acustică deosebită şi a fost una dintre marile realizări de la vremea sa.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved