Românii şi Comuna din Paris
Doctrina politică creştin-democrată are în România o istorie scurtă, caracterizată mai degrabă prin perioade mari de absenţă şi printr-o asumare redusă de către electorat a valorilor sale.
Lică Manolache, 02.05.2011, 17:58
Doctrina politică creştin-democrată are în România o istorie scurtă, caracterizată mai degrabă prin perioade mari de absenţă şi printr-o asumare redusă de către electorat a valorilor sale. Pentru aceasta există mai multe explicaţii. Prima este că democraţia creştină are puternice rădăcini în spaţiul catolic, occidental, unde a şi apărut în ultimul sfert al secolului al 19-lea, iar România este o ţară majoritar ortodoxă. A doua explicaţie este că regimul comunist a anihilat creştin-democraţia ca ofertă politică şi societală după 1945, aşa cum a făcut cu toate celelalte doctrine. Iar a treia ţine de reconstruirea politicii după 1989, când opţiunile politice şi cele economice s-au îndreptat mai degrabă către protecţia socială şi implicarea puternică a statului în societate. În România, dispariţia conservatorismului politic după 1918 a lăsat locul liber mai degrabă partidelor populiste, creştin-democraţia constituindu-se relativ târziu ca ofertă de centru-dreapta a Partidului Naţional Ţărănesc, format în 1926.
Academicianul Gabriel Ţepelea are 95 de ani şi a fost condamnat de regimul comunist, ca membru PNŢ, la 6 ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. În 2003, el mărturisea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română că a fost printre cei care au făcut ca democraţia-creştină să însemne renaşterea României după 1945: ”Orientarea creştin-democrată a PNŢ-CD datează încă din anii 1930-’38, când liderii partidului, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, au sintetizat gândirea politică în patru puncte: patriotism luminat, democraţie autentică, morală creştină şi dreptate socială. Generaţiile mai noi nu au făcut decât să accentueze cele două sintagme, morala creştină şi democraţia adevărată, în condiţiile dramatice de după cel de-al doilea război mondial. În 1947, tineretul naţional-ţărănesc a organizat, prin mine, la Ateneul Român, un ciclu de conferinţe pe aceste teme, sub egida ”problemele timpului.” Conferinţele au fost publicate atunci, dar în urma desfiinţării partidului în iulie 1947, broşurile au figurat în cataloagele bibliotecilor la fondul special, adică accesibil doar celor cu aprobare specială. Acest început de democraţie creştină, vizat de tineretul acelor vremi, a stat la baza înscrierii PNŢ de către Corneliu Coposu, în 1987, în Internaţionala Creştin Democrată.”
Tinerii ţărănişti au trecut la lucru şi au publicat broşuri de doctrină creştin-democrată. Ion Miclea scria ”Elemente de politică creştină”, Coriolan Gheţea se oprea asupra unei ”Introduceri la omul nou”, iar Gabriel Ţepelea semna două broşuri: ”Problema omului în societatea românească” şi ”Noi aspecte ale problemelor ţărăneşti”. Efervescenţa reconstrucţiei postbelice era în toi şi îi cuprinsese mai ales pe tineri. Gabriel Ţepelea:”Cele 10 broşuri de orientare creştin-democrată, apărute la începutul anului 1947, situau pe primul plan reconstrucţia morală a României, având ca punct de plecare problema omului. Problema omului şi înlocuirea sintagmei de ”clasă ţărănească” din perioada generaţiei Răducanu, cel mai important dintre economişti, cu una mai apropiată de realitate, aceea de ”pături ţărăneşti.” De ce această înlocuire? Fiindcă în lumea satelor de atunci, de după 1944, existau diferenţe notabile între proprietarii cu 50 de hectare, cei cu 10 hectare sau mai puţine, până la simplii pălmaşi. Ori, o formulare cu caracter de generalitate, ”clasă ţărănească”, era clar că nu putea duce la soluţii practice, la soluţii diferenţiate, pe tip de proprietate.”
În 1987, reîncepea istoria creştin-democraţiei române într-o cvasi-ilegalitate. Imediat după căderea regimului Ceauşescu în 1989, PNŢCD şi-a asumat misiunea refacerii democraţiei societăţii pe principii creştine. Accentul era pus pe recuperarea dimensiunii individuale a omului, aproape distrusă de colectivism. Gabriel Ţepelea, unul dintre doctrinarii creştin-democraţiei române, a sintetizat ce a însemnat aceasta: /”Implicaţiile în plan politic ale gândirii creştin-democrate sunt deosebite. Considerând omul o creaţie a divinităţii, considerând raporturile dintre oameni guvernate de morala creştină, democristianismul combate xenofobia, atribuind tuturor etniilor dreptul la o viaţă spirituală şi materială egală cu acea a populaţiei majoritate, combate preponderenţa unei clase şi lupta de clasă, preconizează respectul reciproc dintre persoane şi dintre grupuri sociale şi, bineînţeles, se ridică împotriva corupţiei, la orice nivel. Gândirea creştin-democrată neagă atotputernicia liberalismului sălbatic, dar şi pe aceea a etatismului socialist, stăvilind atât revărsarea necontrolată a individualismului, cât şi aceea a statului-buldozer, care transformă insul într-un număr oarecare, umilind demnitatea umană. În esenţă, morala creştină se constituie într-un cod menit să filtreze legislaţia politică, economică şi socială, pe criterii de responsabilitate şi omenie. Ea pune accentul pe ridicarea calitativă a omului, pe solidaritate, toleranţă, dialog, pluralism, creativitate şi subsidiaritate.”
Istoria creştin-democraţiei române a intrat din nou într-o perioadă de pauză după anul 2000. Ea însă poate continua atît timp cât valorile sale rămân valabile pentru români.
(Steliu Lambru)
