RRI Live!

Listen to Radio Romania International Live

Retrospectiva săptămânii – 22-28/04/2012

Vizita la Bucureşti a preşedintelui Consiliului European

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, s-a aflat, miercuri, la Bucureşti, într-o vizită oficială, marcând în acest fel împlinirea a şapte ani, la data de 25 aprilie, de la semnarea, la Luxemburg, a Tratatului de aderare a României la UE. În timpul discuţiilor cu oficiali de la Bucureşti, preşedintele Consiliului European a insistat pe ideea că România, la fel ca întreaga Uniune, trebuie să aibă ca prioritate disciplina bugetară. În ceea ce priveşte aderarea la Schengen, el a apreciat măsurile luate de România şi a menţionat că la reuniunea Consiliului European din martie toţi liderii europeni au subliniat că Bucureştiul a îndeplinit condiţiile pentru accederea la această zonă. Valorificarea fondurilor UE este de importanţă crucială, iar depăşirea punctelor slabe pe care România le are din acest punct de vedere necesită mai multă eficienţă a Guvernului şi reformarea întreprinderilor de stat, a mai spus Herman Van Rompuy.

Decizii privind contribuţiile pensionarilor la asigurările de sănătate

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a dat asigurări că decizia Curţii Constituţionale cu privire la contribuţia pensionarilor la asigurările de sănătate va fi pusă în aplicare. Instanţa a decis că plata CAS-ului pentru sumele care depăşesc 740 de lei (circa 170 de euro) încalcă drepturile constituţionale. Efortul bugetar aferent acestui an în urma deciziei Curţii s-ar ridica la aproximativ 650 milioane lei (circa 150 de milioane de euro). Reunite în şedinţă comună, comisiile de muncă şi sănătate din Camera Deputaţilor au votat, miercuri, ca sumele încasate până acum prin aplicarea cotei pentru contribuţia de asigurări de sănătate de 5,5% asupra întregii pensii şi nu doar asupra ceea ce depăşeşte 740 lei să fie restituite pensionarilor, în tranşe egale, lunare, până la sfârşitul anului 2012.

O nouă misiune de evaluare a creditorilor internaţionali ai României

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află în aceste zile la Bucureşti pentru o nouă evaluare — a cincea — a acordului încheiat în primăvara lui 2011 cu România. Este ultima vizită a actualului şef al delegaţiei FMI pentru România, Jeffrey Franks, funcţia sa urmând să fie preluată de olandezul Erik De Vrijer. Actualul acord dintre Bucureşti şi FMI este unul de tip preventiv, în valoare de 3,6 miliarde de euro. El este completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Printre angajamentele asumate de autorităţile române, dar îndeplinite parţial sau chiar întârziate, se numără privatizările, promovarea de manageri privaţi la companiile de stat şi deficitul bugetar. Experţii FMI estimează că anul acesta România va avea o creştere economică de 1,5% din PIB, mai mică decât prognozele anterioare din cauza recesiunii anticipate în zona euro şi a deteriorării condiţiilor de pe pieţele internaţionale.

Comisia Europeană investighează activitatea Hidroelectrica S.A., companie controlată de statul român

Comisia Europeană a iniţiat cinci investigaţii aprofundate cu privire la activitatea Hidroelectrica S.A., companie controlată de statul român. Executivul comunitar verifică dacă producătorul de hidroenergie a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi, încălcând astfel normele UE în domeniul ajutoarelor de stat. Este vorba despre clienţi industriali şi producători de energie electrică care ar fi fost favorizaţi prin reducerea costurilor de funcţionare sau prin creşterea veniturilor. Hidroelectrica a anunţat că a transmis Comsiiei toate contractele de vânzare şi cumpărare a energiei electrice solicitate.

Contractele din România ale companiei americane Chevron au fost desecretizate

Contractele din România ale companiei americane Chevron au fost desecretizate. Chevron este al doilea mare grup petrolier din SUA şi deţine în România un perimetru de explorare-exploatare a gazelor de şist la Bârlad şi trei perimetre în judeţul Constanţa. Chevron are dreptul de concesionare asupra perimetrelor din Dobrogea pentru o perioadă de 30 de ani, care poate fi extinsă cu alţi 15, potrivit documentelor publicate de Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale. Totodată, în cazul în care Chevron va descoperi gaze şi petrol, va plăti statului român redevenţe cuprinse între 3,5 şi 13% din producţie. Acest nivel al redevenţelor este unic pentru toate companiile, ca urmare a contractului de privatizare a Petrom, din 2004, şi este stabilit până la sfârşitul anului 2014. Din punct de vedere al protecţiei mediului, contractul cu firma americană a declanşat discuţii aprinse, opozanţii exploatării gazelor de şist organizând proteste.

Puteţi citi EVENIMENT TOP şi pe Facebook.

, 30.04.2012, 14:48

The Week in Review
The Week in Review Saturday, 28 March 2026

The Week in Review

Government passes emergency order as war in the Middle East enters its first month The Romanian government on Thursday adopted an emergency order to...

The Week in Review
The Week in Review
The Week in Review Friday, 20 March 2026

March 16-20

Romania’s 2026 budget The long road toward adopting Romania’s 2026 budget was fraught with uncertainty until the very last moment....

March 16-20
The Week in Review
The Week in Review Saturday, 14 March 2026

March 8 – 14

Budget draft finalized The most delayed budget draft in the last two decades was finalized on Thursday evening and sent to Parliament for debate,...

March 8 – 14
The Week in Review
The Week in Review Saturday, 07 March 2026

The Week in Review 1-7 March, 2026

Romania and the Middle East Crisis Romanian authorities announce they are on alert with respect to the conflict in the Middle East. The foreign...

The Week in Review 1-7 March, 2026
The Week in Review Saturday, 28 February 2026

The Week in Review 23 – 28 February

Ukraine, four years of war On Monday, February 23rd, the Romanian MPs kept a moment of silence to commemorate the citizens of Ukraine killed in the...

The Week in Review 23 – 28 February
The Week in Review Saturday, 21 February 2026

The Week in Review 16-20.02.2026

President Nicușor Dan at the Board of Peace President Nicușor Dan represented Romania on Thursday – as an observer country – at the Board of...

The Week in Review 16-20.02.2026
The Week in Review Saturday, 14 February 2026

The Week in Review 09-13.02.2026

The Romanian President Attended the Informal European Council Meeting The Romanian President Nicușor Dan attended the informal European Council...

The Week in Review 09-13.02.2026
The Week in Review Saturday, 07 February 2026

The Week in Review

The priorities of the Romanian authorities Parliament in Bucharest convened for a new session. The ruling coalition formed by the Social Democratic...

The Week in Review

Partners

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Affiliates

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Providers

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company