După doi ani de neutralitate, în 1916, România a luat decizia de a intra în război, în Primul Război Mondial, alături de Antantă, împotriva Puterilor Centrale. După o ofensivă entuziastă a trupelor române, care trec Carpații, în Transilvania, România se trezește înconjurată din trei părți de inamici: austro-ungari, germani, bulgari și chiar turci. Urmează o retragere dramatică, ce va lăsa Bucureștiul sub ocupația inamicului. Tot aparatul român de stat, în frunte cu familia regală, se retrage în Moldova, alături de armata care luptă eroic, și de zeci de mii de refugiați. Moldova devine un colț al supraviețuirii dar și singura direcție de retragere. In cazul în care Moldova avea să cadă sub uriașa forță militară germano-austro-ungară, familia regală urma să se refugieze în Marea Britanie dar prin uriașa Rusie, spre Orientul Îndepărtat, prin Japonia.
Atunci, Imperiul Țarist era singurul aliat al României care o putea ajuta, având o frontieră comună. Între altele, românii decid să trimită la Moscova bunurile cele mai de preț, ceea ce aveam să numim mi mult de un secol „tezaurul României”, adică aurul Băncii Naționale a României, bunurile artistice, odoare bisericești și arhive importante, istorice.
Numai că, exact în acele momente, situația se tulbură total în Rusia. La începutul anului 1917, țarul este înlăturat de la putere și Rusia devine republică. Presiunea bolșevică va continua astfel că anul se încheie cu preluarea totală a puterii politice de către comuniștii bolșevici ai lui Lenin. La mijlocul anului 1917, după căderea țarului și înainte de venirea bolșevicilor, românii trimit și a doua tranșă din tezaurul național în Rusia, o parte de zece ori mai mare și mai valoroasă decât prima. În scurt timp, haosul bolșevic a pus stăpânire pe Rusia iar românii, după ce au oprit cu mari sacrificii ofensiva germano-austriacă, au fost obligați să gestioneze o situație complicată chiar în spatele frontului, la aliații ruși, unde trupele se bolșevizau și nu mai răspundeau ordinelor. Astfel, victoria comunismului în Rusia i-a prins pe români cu tezaurul istoric național la Moscova bolșevică. Și acolo a rămas de mai bine de un secol.
Rezumând, tezaurul românesc ținut ostatic la Moscova era format din aurul Băncii Naționale a României, din patrimoniul artistic și din arhive. Altfel spus, aur sub formă de lingouri și bijuterii, unele istorice, odoare bisericești, un bogat patrimoniu artistic, mai ales picturi, și hârtiile de mare valoare istorică și națională ale Arhivei. De-a lungul timpului au existat trei restituiri din tezaurul românesc trimis la Moscova în 1916 și 1917. În 1935, românii au primit 17 vagoane de marfă, cu lăzi în care fusese trimis tezaurul cu mai puțin de două decenii în urmă. Se spune că erau mai degrabă hârtii, adică documente și cărți vechi, hărți și covoare, câteva lucrări de artă, obiecte bisericești, și mai multe bancnote dar numai românești.
După sfârșitul Celui de Al Doilea Război Mondial, când comunismul pune stăpânire pe România, sovieticii care stăpâneau la Moscova procedează la o nouă restituire parțială din tezaurul românesc. În această retrocedare se află și celebrul tezaur de la Pietroasele, picturi de Nicolae Grigorescu și 33 de mii de monede de aur. Istoria problemei tezaurului evacuat la Moscova a urmat un secol din cea mai tumultoasă istorie a lumii, încă și mai ciudată în acest colț al Europei.
Prin prisma acestei probleme se poate studia comportamentul rușilor față de alte popoare alături de care trebuiau să fi conviețuit, cel puțin în ultimele două secole. Aceste aspecte politico-istorice vin să complice și mai mult epopeea tezaurului Regatului României, evacuat la Moscova acum un secol și mai bine.
Recent, la Strasbourg, a fost adoptată, prin vot, „Rezoluția Parlamentului European din 14 martie 2024 referitoare la returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia”. Sub acest titlu fără echivoc, Parlamentul European „îndeamnă Federația Rusă să returneze integral României restul tezaurului național al României care a fost trimis în Rusia, în 1916 și 1917, pentru a fi păstrat în siguranță”. De asemenea, situația tezaurului românesc este considerat „un caz internațional unic” și sunt invitate o serie de structuri europene să introducă această problemă pe agenda discuțiilor cu Rusia, când acestea vor fi reluate.