Într-un top al vechimii relațiilor românilor cu alte națiuni, cele cu otomanii sunt pe locul al doilea, după cele cu maghiarii, care datează de un mileniu. Primul principat român care a intrat în contact cu otomanii a fost Muntenia, începând cu al patrulea sfert al secolului al XIV-lea. A urmat Moldova, începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, iar Transilvania a fost al treilea, începând cu primul sfert al secolului al XVI-lea
Căderea regimului comunist din Europa Centrală și de Est în 1989 a reverberat în spațiul sovietic după doi ani, în 1991, procesul fiind denumit de istorici și politologi ”dezintegrarea Uniunii Sovietice”.
Regimul comunist a excelat în câteva practici: violență, încălcarea drepturilor și minciună. Întreaga raportare a regimului la realitate era minciună, începând de la marile chestiuni până la micile detalii. Practica de a minți mergea mână în mână cu cenzura, iar în economie minciuna era chiar o strategie vitală a regimului pentru supraviețuirea sa.
În istorie, războaiele s-au purtat întotdeauna și pe alte căi decât cele militare. Spionii, sabotajele, agenții de influență și propaganda și-au pus la dispoziție capacitățile de a schimba soarta conflictelor în care erau implicate armate.
Pentru comuniști, oamenii cei mai valoroși dintr-o societate și care erau împotriva lor erau principalii dușmani. Țăranii cei mai harnici, cei mai respectați și cei mai educați mai fost primele vicitime de la sate ale instaurării regimului. Denumiți în batjocură ”chiaburi”, cu un cuvânt de origine turcă, ei au fost calomniați, deposedați de bunuri ori aruncați în închisori.
La începutul toamnei anului 1924, în luna septembrie, evenimente violente începeau în localitatea Tatarbunar, în sudul Republicii Moldova, pe teritoriul Ucrainei de azi, ca efecte ale acțiunilor unor agenți sovietici. Era o provocare fățișă la adresa suveranității noului stat România Mare, care avea să intervină militar și să restabilească ordinea după câteva zile de haos. Urmarea înfrângerii rebeliunii de la Tatarbunar a fost însă apariția unui stat-fantomă, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, pe granițele râului Nistru.
La începutul toamnei anului 1924, în luna septembrie, au avut loc evenimente în localitatea Tatar-Bunar, în sudul Republicii Moldova, pe teritoriul Ucrainei de azi. Grupuri înarmate venite din URSS treceau Nistrul ilegal, ocupau localitatea Tatar-Bunar, arborau drapelul roșu și nu mai recunoșteau suveranitatea statului român. Presa timpului și statul român le-au denumit acțiuni teroriste, iar istoricii au vorbit ca despre ”răscoală”, ”rebeliune”, ”acțiuni armate”.
În iunie 1948, guvernul comunist dădea o lege prin care toate mijloacele de producție intrau în proprietatea statului. Astfel, întreaga economie era etatizată. Minele au fost, natural, și ele naționalizate și, mai mult decât atât, au fost considerate strategice, iar mineritului i s-a acordat o importanță crucială în economie.
Scriitor și activist civic după 1989, Romulus Rusan a lăsat românilor o moștenire din care recuperarea memoriei reprezintă partea cea mai importantă și consistentă. El face parte din generația sacrificată a românilor din anii regimului comunist și și-a pus energia în tot ce a făcut pentru ca ca acele timpuri să nu se mai întoarcă.
La începutul anilor 1960, România își căuta politica externă proprie după ce de la finele celui de-al doilea război mondial, fusese subordonată intereselor sovietice. Astfel, ea s-a îndreptat către Lumea a Treia, o zonă deschisă noilor relații după ce mișcarea de decolonizare mondială înregistrase un mare succes. Iar Grupul celor 77 era acea organizație prin care interesele României socialiste puteau fi urmate.
Suveranii României au avut vânătoarea ca pasiune, dar și ca obligație a timpurilor. Partidele de vânătoare erau evenimente private, dar deveneau publice prin simbolism și prin ale evenimente conexe.
Regimul comunist a excelat în câteva practici: violență, încălcarea drepturilor și minciună. Întreaga raportare a regimului la realitate era minciună, începând de la marile chestiuni până la micile detalii. Practica de a minți mergea mână în mână cu cenzura, iar în economie minciuna era chiar o strategie vitală a regimului pentru supraviețuirea sa.
Pentru comuniști, oamenii cei mai valoroși dintr-o societate și care erau împotriva lor erau principalii dușmani. Țăranii cei mai harnici, cei mai respectați și cei mai educați mai fost primele vicitime de la sate ale instaurării regimului. Denumiți în batjocură ”chiaburi”, cu un cuvânt de origine turcă, ei au fost calomniați, deposedați de bunuri ori aruncați în închisori.
În iunie 1948, guvernul comunist dădea o lege prin care toate mijloacele de producție intrau în proprietatea statului. Astfel, întreaga economie era etatizată. Minele au fost, natural, și ele naționalizate și, mai mult decât atât, au fost considerate strategice, iar mineritului i s-a acordat o importanță crucială în economie.
Suveranii României au avut vânătoarea ca pasiune, dar și ca obligație a timpurilor. Partidele de vânătoare erau evenimente private, dar deveneau publice prin simbolism și prin ale evenimente conexe.
