După mai bine de trei decenii, România nu reuşeşte să clarifice cel mai negru episod al istoriei sale post-comuniste. Joi, procurorii au început noi audieri în dosarul aşa-numitei Mineriade din 1990, când manifestaţiile împotriva regimului de stânga, instalat după Revoluţia anticomunistă, au fost reprimate prin violenţă de forţele de ordine, cu ajutorul minerilor chemaţi din Valea Jiului. Li s-a comunicat, deja, de către investigatori, calitatea de suspecţi premierului din epocă, Petre Roman, fostului viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, fostului director al SRI Virgil Măgureanu, fostului consilier ministerial Adrian Sârbu şi altor personaje ale regimului de atunci. Toţi sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.
Potrivit procurorilor militari, în luna iunie 1990, cei patru au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Bucureşti, în urma căreia au fost ucise patru persoane, două au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de oameni şi au fost lipsite nelegal de libertate peste 1.200 de persoane. Parchetul precizează că evenimentele şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după 4 iunie 2021, dată la care cauza a fost restituită la Parchet şi au fost anulate toate probele administrate anterior.
Pe 20 mai 1990, la cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi. Partidul sau, o combinaţie eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi adjudecase, la rându-i, două treimi din locurile din Parlament.
Piaţa Universităţii, ocupată încă din aprilie de studenţi şi proclamată “zonă liberă de neocomunism”, se golise, deja, fiindcă manifestanţii acceptaseră verdictul urnelor. Acolo rămăseseră doar câteva zeci de grevişti ai foamei, parcă incapabili să-şi continue viaţa în afara Pieţei. Evacuarea lor de către Poliţie, în noaptea de 13 iunie, s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a evocat represiunea din zilele Revoluţiei.
Nici azi nu e clar dacă aceia care, a doua zi, au reacţionat ducând lupte de stradă cu poliţia şi ocupând sediile ministerului de Interne şi Televiziunii publice, aveau realmente vreo legatură cu Piaţa. Iliescu si oamenii lui i-au calificat drept “legionari” (extrema dreapta interbelică) şi, deşi armata restabilise deja ordinea, au chemat populaţia sa salveze “democraţia in pericol”. Minerii din Valea Jiului le-au urmat îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit aceştia Capitala, unde s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase în urma lor mii de oameni traumatizaţi. Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente devastate completează tabloul invaziei minereşti, ce avea să maculeze imaginea unei ţări care abia îşi restarurase prestigiul internaţional la Revoluţie.