X

Acorduri comerciale și de investiții UE – Vietnam

UE și Vietnam au
semnat, recent, la Hanoi, Acordul de Comerț Liber (ACL) și Acordul privind
Protecția Investițiilor (API). Negocierile dintre cele două părți au debutat în
2012 și au fost finalizate în 2015. În 2018, UE și Vietnam au convenit asupra
textelor finale ale celor două documente. Primul acord va
reduce semnificativ barierele netarifare existente și va deschide companiilor
din UE accesul pe piața vietnameză a comerțului cu servicii și a achizițiilor
publice, în timp ce al doilea va consolida protecția investițiilor UE în
Vietnam.

La ceremonie a fost prezent și comisarul european pentru Comerț,
Cecilia Malmström, care a vorbit despre importanța documentelor
semnate:«E un proverb vietnamez care-mi place şi care
s-ar traduce: Atunci când mănânci fructe, gândeşte-te la persoana care a
plantat copacul. Cred că ne îndeamnă să ne gândim la ceilalţi, să le fim
recunoscători. În acest sens aş dori să le mulţumesc tuturor partenerilor
noştri vietnamezi şi tuturor celor implicaţi în aceste negocieri. Munca pe care
aţi depus-o, profesionalismul şi devotamentul au făcut posibil acest acord. Şi
iată că în curând afaceri, consumatori, cetăţeni europeni şi vietnamezi se vor
bucura de beneficiile acestui acord de liber schimb care elimină aproape toate
taxele vamale, peste 99% dintre acestea. Astfel sunt reduse costurile,
birocraţia în afaceri, ceea ce ajută în special afacerile mici, care aşa cum
ştim se confruntă cu mai multe dificultăţi când vine vorba de a profita de noi
oportunităţi de piaţă. Tocmai de aceea, prin acest acord de liber schimb, noi
acordăm o importanţă sporită îndeosebi companiilor mici şi mijlocii.»

Acordul de liber schimb dintre UE și Vietnam este cel mai
ambițios acord de acest fel încheiat vreodată cu o țară în curs de dezvoltare.
Acesta prevede eliminarea aproape totală (99 %) a taxelor vamale între
cele două blocuri. 65 % dintre taxele la exporturile UE către Vietnam vor
dispărea de îndată ce acordul de liber schimb va intra în vigoare, restul
urmând să fie eliminate treptat în decursul unei perioade de până la
10 ani. În ceea ce privește exporturile Vietnamului către UE, 71 %
dintre taxe vor dispărea în momentul intrării în vigoare a acordului, restul
urmând să fie eliminate pe parcursul unei perioade de până la 7 ani.

Fiind
unul dintre acordurile bilaterale de nouă generație, acordul comercial
UE-Vietnam conține și dispoziții importante privind protecția proprietății
intelectuale, liberalizarea investițiilor și dezvoltarea durabilă.

Vietnamul este cel
de-al doilea partener comercial al UE din cadrul Asociației Națiunilor din Asia
de Sud-Est (ASEAN), după Singapore, cu un total de 47,6 miliarde de dolari pe
an din comerțul cu bunuri și 3,6 miliarde de dolari din comerțul cu servicii.
Principalele importuri ale UE din Vietnam includ echipamente de
telecomunicații, îmbrăcăminte și produse alimentare. UE exportă în Vietnam
mașini și echipamente de transport, produse chimice și produse agricole.




Categories: Europa noastră
X

Headline

You can control the ways in which we improve and personalize your experience. Please choose whether you wish to allow the following:

Privacy Settings