La Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din București, în luna aprilie, are loc expoziția de sculptură și pictură a doi artiști, soț și soție: „Aprilie”, în care expun sculptorul Pavel Obreja, din Republica Moldova și ucraineanca Hanna Kozeletska. Prezentarea expoziției de la București este făcută de criticul de artă Marius Tița:
„Pavel Obreja modelează portrete, modelează chipuri. La București ni l-a adus pe Brâncuși, unul dintre cele mai bune portrete din câte am văzut până în prezent. Era deja Eminescu, îl aștepta. Sculptură mică, în bronz, turnat cu propriile mâini de un tânăr care tocmai a împlinit 33 de ani.”
Despre expoziție și despre motivația din spatele titlului „Aprilie” ne vorbește sculptorul Pavel Obreja:
„Vin din sudul Republicii Moldova. Am venit la București cu expoziția care se intitulează „Aprilie”. Este o expoziție comună a mea și a soției, Hanna. De ce „Aprilie” și de ce București? Pentru că noi cu Hanna ne-am întâlnit prima dată la București, în aprilie. Și am venit cu 22 de piese de sculptură, Hanna cu 42 de picturi.”
Ce îl atrage pe Pavel Obreja la tehnica sculpturii?
„În mare parte, îmi place să arăt prin sculptură faptul cum joacă umbra în volum. Asta este o observație care cel mai mult îmi place în sculptură. Atunci când privim o pictură, o vedem dintr-un punct de vedere. Sculptura ne impune să ne rotim și să observăm cum joacă umbra.”
Sculptorul Pavel Obreja ne face o scurtă descriere a parcursului său artistic:
„Am început să modelez încă din colegiu, făcând Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, la Chișinău, după care am făcut ciclu de licență la Academia de Muzică și Arte Plastice din Chișinău. Masteratul l-am finisat tot la Chișinău, tot în sculptură. Îmi place foarte mult să modelez chipuri, portrete, pentru că în felul ăsta observ cum cel mai mare sculptor, cum este natura, lucrează asupra chipului omului. Ce schimbări suportă un portret, un om pe întregul curs al vieții sale? Deci, în dependență de toate trăirile pe care le-a avut, se creează un portret pe care îl face însuși Mama Natură. Eu încerc să transmit această stare pe care a reușit să o facă natura.”
Pavel Obreja ne vorbește și despre tehnica sculpturii în bronz, tehnică preferată în care realizează lucrările sale:
„Tehnica este foarte complicată. Foarte mult timp se ia de la artist, făcând partea tehnologică a bronzului. Dar, faptul care mă bucură foarte mult este că de la început până la sfârșitul lucrării, până la lucrarea gata, este un proces care îl fac singur, așa cum îl simt eu și îl mânuiesc cu toate cunoștințele mele.”
Sculptorul ne împărtășește opinia sa despre pictorița ucraineancă Hanna Kozeletska, soția acestuia:
„Hanna Kozeletska este soția mea în primul rând. Este cea mai preferată pictoriță a mea. Sper și pentru alții. Ea lucrează într-o manieră foarte deosebită, Se simte foarte mult școala de la Harkov, școala de la Kiev, ea făcând și pictură de șevalet și pictură monumentală. În unele picturi, combinând aceste două stiluri, se văd niște efecte deosebite.”
În finalul discuției noastre, Pavel Obreja ne face mărturisiri și legate de cea mai nouă piesă prezentă în expoziția de la București, piesa centrală a expoziție, am putea spune: portretul sculptorului român de talie internațională, Constantin Brâncuși, un portret realizat în bronz:
„Are o istorioară interesantă, după părerea mea, acest portret. El a fost început fiind la Kiev, făcând studiile de master, al doilea master. Deci eram într-o mică criză, așa să-i zicem, de creație. Am început să modelez acest portret. Am zis că trebuie să-l fac pe Brâncuși. Nu știu din care motive, dar probabil unul din ele este că el tot era sculptor. L-am făcut pe Brâncuși, l-am început, după care acest portret mi-a adus câteva comenzi. Deci activitatea a născut altă activitate. Pe parcurs am pus o mică pauză pe acest portret, având de-a face cu facultatea. După care s-a început războiul în Ucraina și am fost nevoiți să plecăm.
Acest Brâncuși a rămas în lut, învelit, a rămas în atelierul de la Kiev. M-am întors la el, m-am întors după el, peste un an de zile l-am găsit tot așa, învelit, întreg. Lutul încă moale, bun de modelat. Desigur că l-am luat în Republica Moldova și a fost finisat în foarte scurt timp, de acum cu noi puteri. A ajuns la etapa care o să o vedeți aici. Și cumva a fost o chestie foarte de la sine. Deci acest finisaj al acestui portret a apărut de la sine, fapt care mă bucură pentru că am văzut în el un zeu al sculpturii. Și am zis că uite cum gândurile se transmit de undeva de departe și se transformă în ceva palpabil. Nu că am vrut să-i redau personalitatea lui asemenea unui zeu, așa s-a pornit de la sine. Înseamnă că este un adevăr aici.”