În istorie, cultura a fost și producător de schimbare economico-socială nu numai de elevație spirituală. La rândul ei, cartea a educat minți, dar și îndemânări fizice. Prima revoluție a informației de care a beneficiat cartea a fost tiparul, inventat de germanul Johannes Gutenberg la jumătatea secolului al 15-lea. De atunci, în industria cărții și a tiparului au apărut și s-au dezvoltat meserii noi precum tipograful, zețarul și, mai târziu, linotipistul. Dar cartea a făcut să apară și meseriile de editor, librar, vânzător de carte și negustor de carte.
Istoria cărții de largă circulație în spațiul românesc începe de la jumătatea secolului al 19-lea. Comerțul cu carte apare pe fondul extinderii învățământului primar și scăderii analfabetismului și, mai general, ca urmare a apariției și consolidării statului român modern. De la un obiect destinat elitelor și mediilor ecleziastice, cartea se diversifică și ajunge produs de largă circulație, accesibil tuturor claselor și categoriilor sociale. Popularizarea cărții a fost atât o oportunitate de afaceri, cât și un mijloc de a educa pe cei care nu își permiteau să cumpere cărți scumpe. Unul dintre cei mai cunoscuți editori, librari și comercianți de carte din vechiul București de dinainte de 1945 a fost Leon Alcalay.
Născut la București în 1847, Alcalay a fost atras de carte din adolescență. Cum Bucureștiul anilor 1870 era într-o mare febrilitate a schimbării și infuzia de carte era masivă, el a început ca vânzător ambulant de cărți, reviste și tipărituri vechi. Era, ceea ce numim astăzi, un anticar. Și-a plasat afacerea pe Calea Victoriei, la intersecția cu bulevardul Elisabeta, pe artera principală a orașului, în apropiere de ”Grand Hotel du Boulevard”.
Felicia Waldman de la Universitatea din București, care inventariază reperele comunității evreiești bucureștene, a pus pe harta Bucureștiului evreiesc și locul unde a început istoria brandului Alcalay. ”La parterul acestui hotel a existat, încă de la început, din 1867 de când s-a construit, librăria universală Alcalay. Leon Alcalay era un librar evreu de origine spaniolă, sefard, care a început la 16 ani să vândă cărți la mâna a doua în spatele hotelului, unde este astăzi strada Eforie. Acolo era pe vremea aceea sediul legației ruse și, în fața ei, avea două rafturi cu cărți la mâna a doua. A fost atât de pasionat de carte, în general, încât din această mică întreprindere de vânzare de cărți la mâna a doua a ajuns cel mai mare editor, librar, producător de carte și de toate categoriile care intră în industria editării având această editură universală Alcalay.”
Afacerea cu carte a lui Leon Alcalay crește și el trece la un nivel superior, la editarea și comercializarea cărții de actualitate. Spirit modern, Alcalay dorește să răspândească valorile universale ale umanismului și culturii și în România. Astfel, în comerțul cu cărțile pe care le tipărește și cu cele pe care le revinde, un loc foarte important îl are literatura universală. Cele mai mari nume ale literaturii universale ajung astfel în mâna cititorului român. Urmărește tendințele de pe piața cărții occidentale și astfel apare și în România formatul cărții de buzunar inspirat de celebra colecție ”Biblioteca pentru toți” de la Reclams Universal Bibliothek din Leipzig. Până la finele primului război mondial, Alcalay era unul dintre liderii de pe piața românească de carte. În 1920 însă, fondatorul cărții pentru toți din România moare la vârsta de 73 de ani, încheind o epocă.
Felicia Waldman. ”În 1920, el a murit și familia lui a moștenit și a dus mai departe această librărie. Era, practic, în toată țara, nu numai în București. Este librăria care a adus în România ceea ce se numește ”Biblioteca pentru toți”. Era o colecție germană care făcea accesibilă literatura publicului mai puțin stabil financiar. Practic, punea la dispoziție cărți la prețuri mai mici, în așa fel încât și literatura proprie și literatura universală au devenit accesibile unui public mai larg, prin intermediul librăriei Alcalay și al colecției ”Biblioteca pentru toți”. ”Biblioteca pentru toți” a continuat și în perioada comunistă, fiind însă preluată, evident, de altă editură, editura Alcalay n-a mai existat.”
La finele anilor 1930, pe clădirea unde era sediul editurii Alcalay, nu mai apare numele fondatorului ei, ci al lui Remus Cioflec. Iar explicația pentru acea schimbare este antisemitismul de stat. Felicia Waldman. ”În 1938-1939, familia Alcalay a înțeles ce se întâmpla, a înțeles ce va urma, și a vândut afacerea lui Remus Cioflec. Acesta era, la rândul lui, un editor al vremii respective care a avut și posibilitatea și interesul să cumpere rețeaua Alcalay în așa fel încât a salvat-o, practic. Editura Alcalay a fost salvată pentru că Cioflec a fost de acord să o preia și, pe urmă, a fost naționalizată de comuniști și s-a terminat oricum. Dar măcar a mai rezistat până în 1948.”
Cartea accesibilă din vechiul București este legată de numele lui Leon Alcalay. Pasionații de carte veche pot găsi chiar și azi prin anticariate brandul care a adus cultura la îndemnâna oricui.