Într-o țară cu
democrație funcțională și de tradiție, protestul nu ar trebuie să există. Nu
pentru că ar trebui interzis, ci pentru că societatea ar trebui să ofere toate
mecanismele necesare ca problemele să fie rezolvate imediat ce au apărut sau
chiar înainte să apară. De mult timp se
fac studii și previziunii astfel încât decidenții să nu fie luați prin
surprindere. Vocea poporului trebuie să se audă în permanență, exprimarea sa
este o necesitate, nu o excepție. Protestul este impus de disperare, este un
strigăt în stradă pentru că în instituții vocea nu este ascultată. Ar trebui ca
poporul să nu mai aibă ce cere prin protest iar guvernanții să nu ajungă la
astfel de negocieri.
Aleșii funcționează pe toate treptele de reprezentare: local,
în comune și orașe, sau la nivel de state federale sau landuri, sunt aleși la
nivelul statului, sunt și aleși la nivel de organizație integratoare, cum este
Uniunea Europeană, sau de organizații regionale care merg după acest model. Orice politică publică intră în
atenția unui ales votat, aflat la unul sau mai multe dintre aceste probleme.
Respectarea drepturilor omului se regăseşte la orice nivel de organizare a
societății, subiectele economice, de asemenea. Apărarea și politica externă
sunt tratate la nivel național și internațional. Există în științele politice
un principiu care cere ca problemele să fie tratate la nivelul potrivit, cel
care dă cele mai bune soluții. Cu siguranță nu un minister decide asfaltarea
unei străzi, nici vreo primărie nu decide în marile acorduri interstatale.
Subsidiaritatea este o virtute de care societatea contemporană trebuie să se
folosească, mereu, cu cât mai mare sinceritate.
Și, totuși, protestele nu
lipsesc în țările dezvoltate, nici chiar în țările Uniunii Europene, care sunt
sinonime cu bunăstarea și democrația. În principiu, protestele sunt și ele
reglementate prin legi democratic adoptate, echilibrate, care evită represiune
nedemocratică dar nici nu lasă frâu liber debandadei. Și cu toate acestea,
protestele nu lipsesc în țările comunitare, dimpotrivă sunt masive, epice,
pline de culoare și sunet. Cele de la Bruxelles ale agricultorilor au o
tradiție îndelungată și sunt spectaculoase. Jurnaliștii acreditați în capitala
Belgiei pentru a relata subiecte europene au avut mereu imagini deosebite de la
protestele periodice agricultorilor.
Și, totuși, domeniul agricol se bucură, de
la începutul construcției europene de o atenție specială și o abordare
temeinică. Politica agricolă comună, celebra PAC, a apărut în 1962, când erau
doar șase state în organizația comunitară europeană și este cea mai veche
politică europeană comună aflată încă în vigoare. În mai bine de 60 de ani ai
PAC, au fost create și puse în funcțiune numeroase mecanisme care aduc la zi producția
agricolă și viața fermierilor. Creșterea numărului țărilor membre ale UE a dus
la creșterea complexității vieții comunitare, pe măsură ce și domeniul
integrării s-a lărgit spre domenii noi sau mai vechi. Mai mult, situația
internațională, inclusiv de pe continentul european, se află într-un moment
acut, extrem de periculos.
În acest context, protestele agricultorilor rămân
parte a peisajului, aducând aspecte tot mai dure și extreme. Parisul nu se află
prea departe de Bruxelles și acolo, în capitala Franței, protestele au o
tradiție remarcabilă dar și un episod
incredibil, îmbrăcat în veste galbene.
Mai nou, protestele fermierilor au
apărut și în România. Pare o politică europeană implementată acum și în această
parte a Uniunii Europene. Dacă nu ar fi o situație tristă, am putea spune că,
deși România nu este în Schengen, protestele de tip agricol european au trecut
granița fără opreliști și au ajuns până în jurul Bucureștiului. Tot fără a fi
primită încă în Schengen, România face eforturi și chiar sacrificii pentru a
face un succes din politica europeană de susținere a Ucrainei. Fermierii și
transportatorii români care protestează la București reproșează asta
guvernanților dar la Bruxelles nu se aude. Poate din cauza altor proteste de
acolo sau poate că ar trebui să meargă și ei la Bruxelles. S-ar putea ca, la un
moment dat, când oamenii se vor plictisi de utilizarea comunicării democratice,
să creadă că protestul este și el o politică europeană comună.