Alegerile prezidenţiale de duminică sunt decisive pentru viitorul european al Republicii Moldova.
Octombrie a fost declarată, în Uniunea Europeană, luna securităţii cibernetice. S-a concentrat, anul acesta, asupra unui tip de ameninţare tot mai prezent în viața noastră de zi cu zi, inclusiv în România – ingineria socială.
România este numărul unu din Uniunea Europeană în producţia de gaze.
Cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz în trimestrul al doilea, România a devenit cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, a informat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
3,3 milioane de alegători din Republica Moldova, majoritar românofonă, îşi vor alege duminică, 20 octombrie, preşedintele. Ei sunt aşteptaţi la urne şi pentru referendumul privind viitorului european al statului.
Siegfried Mureșan, în plenul Parlamentului European: "Ne dorim pentru cetățenii Republicii Moldova ceea ce ne dorim și pentru cetățenii UE. Suntem alături de Moldova în parcursul său european”
16 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, vor organiza autorităţile de la Chişinău, în România.
Negociatorul şef pentru bugetul Uniunii Europene, Siegfried Mureşan, a anunţat că va cere ca bugetul multianual să fie mai flexibil, astfel încât să se poată acţiona mai rapid în caz de calamităţi, precum inundaţiile din România.
Numărul locuinţelor vândute în România a crescut cu 16%, în primul semestru din 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023. La nivel naţional, din ianuarie până la finalul lunii iunie 2024 au fost vândute peste 77.200 de case şi apartamente, în creştere cu 16% faţă de perioada similară din 2023.
Turismul din Uniunea Europeană a luat amploare, iar în 2023 a depăşit cifrele pre-Covid.
Ursula von der Leyen, din Germania, a fost reconfiormata in functia de preşedintă a Comisiei Europene pentru următorii 5 ani, după ce, anterior, malteza Roberta Metsola a fost realeasă la conducerea PE.
România este pentru Italia un partener extrem de important – a punctat, la București, președintele Italiei, Sergio Mattarella.
Uniunea Europeană a investit enorm în dezvoltarea României.
Reprezentanţii mediului de afaceri din România sunt îngrijoraţi că, odată cu aderarea parţială la Spaţiul Schengen, vor începe să piardă forţa de muncă adusă din afara Uniunii Europene.
Faptul că femeile şi-au dobândit din ce în ce mai multe drepturi în ultimii 50 de ani nu poate fi negat, însă există unele paliere rămase încă greu de accesat. Printre acestea se numără şi prezenţa în funcţii publice şi politice.