Tema proiectului propus de Șerban Savu este relația dintre muncă și timp liber. Șerban Savu este un artist vizual care trăiește și lucrează în Cluj, absolvent al Universității de Artă din Cluj, pictor realist ce surprinde viața cotidiană și existența contemporană din România, cu predilecție având o tematică legată de muncă și plăcere. Proiectul de la Bienala de la Veneția este curatoriat de artistul Ciprian Mureșan, coleg de atelier și colaborator al lui Șerban Savu.
Artistul Șerban Savu ne-a declarat următoarele despre proiectul ce va reprezenta România:
„”Ce este munca / What Works Is” este titlul unui poem de Philip Levine, un poet care s-a preocupat de muncă și și-a pus întrebări despre ce este munca și a răspuns într-un mod absolut admirabil. M-am regăsit în poemele sale. Nu întâmplător cartea mea din 2018 este în jurul a cinci poeme de Philip Levine legate de muncă.
Lucrez la această temă sau mă interesează tema asta de destul de multă vreme. Într-un fel, am văzut-o prin filtrul istoriei artelor, uitându-mă la arta propagandistică de dinainte de 89, care a rămas totuși cu noi și există și în zilele noastre, dar nu atât de vizibilă. Și, cum spunea Ciprian, nu știm să ne raportăm la ea deocamdată. A trecut prea puțin timp ca să avem o atitudine relaxată sau obiectivă. Suntem prea subiectivi. Și așa am atacat tema muncii, încercând să înțelegem cine suntem noi de fapt astăzi. Dar ajutându-mă de artă, de istoria ei.”
Ce va putea vedea publicul vizitator al bienalei? Șerban Savu:
„În Pavilionul Central va fi un poliptic de mari dimensiuni, care va conține 40 și ceva de lucrări. Un perete dominant, evident, va fi completat de o structură de socluri pe care vor fi expuse patru machete, patru machete ale unor clădiri emblematice cu inserții de mozaic. Iar la Noua Galerie a Institutului Cultural Român vom produce, timp de șapte luni, un mozaic amplu, de mari dimensiuni, cu o scenă de picnic, o scenă de relaxare, un 1 Mai, dar un 1 Mai altfel decât era odinioară. Un 1 Mai în care lumea e liberă să petreacă așa cum dorește, fără implicații propagandistice.”
De ce a ales Șerban Savu forma poliptică de prezentare a artei sale:
„E o formă canonică. Eu mă uit la realitate și la ceea ce mă înconjoară prin filtrul istoriei artelor, iar politicul, forma de artă religioasă, îmi servește ideilor în care mă uit la ideologie, asemeni religiei, într-un fel. … Înainte, munca era parte a artei oficiale și artei de propagandă și era ceva fundamental în construcția societății. Acum lucrurile stau diferit, evident, și m-a interesat să văd cum poate lumea de astăzi să-și găsească independența și cum poate să ocolească sistemele productive și să-și găsească autonomia. Munca implică, bineînțeles, o stare de alienare, mai ales munca în străinătate, alienare din partea celor care pleacă departe de țară, dar și a celor care se întorc după mult timp petrecut afară și se întorc la alte realități de care se simt înstrăinați.”
Curatorul proiectului, Ciprian Mureșean, ne-a dat mai multe detalii despre tema și inspirația proiectului și despre relația celor doi artiști creatori:
„Artiștii au o relație cu munca specială. Eu fiind artist, de fapt, nu curator de profesie, sunt curator de conjunctură acum, pentru că sunt coleg de atelier cu Șerban, vecin de atelier cu Șerban, adică împărțim atelierul împreună, dar munca pentru noi artiști înseamnă așa de dimineață, mers la atelier până seara, când da, și lucrat fără neapărat rezultate. Bineînțeles că artiștii pot fi și boemi. … Am început printr-o selecție de lucrări. Putem zice că am ajuns la o concluzie destul de rapidă, pentru că suntem pe aceeași frecvență de undă din cauza împărțirii atelierului împreună. Noi suntem destul de intuitivi, cumva. Ne-am mișcat și am ajuns la o concluzie.”
Ciprian Mureșean ne descrie elementele expoziției de la bienală și ne face un scurt portret al lui Șerban Savu:
„Șerban Savu este un pictor, de fapt, ca formație. El ca pictor, prin 2008-2009 a început să lucreze un pic cu mozaicul. Îi plăceau foarte mult mozaicurile antice, romane, grecești. Vom vedea în pavilion, deci o selecție din 2005 până în 2024 de picturi, 45 de picturi strânse într-un politic, într-un fel de altar, să zicem, care să facă un fel de dialog cu Veneția.”
La final, Comisarul României pentru Bienala de la Veneția, Ioana Ciocan, ne-a vorbit despre procesul de alegere al proiectelor și despre alegerea din acest an:
„Trebuie să spun că de fiecare dată pavilionul României la Bienala de la Veneția nu trece neobservat. Anul acesta sunt aproape 90 de țări care au pavilioane naționale, România are marele noroc încă din 1938 să aibă un pavilion propriu în Giardini de la Biennale.
De fiecare dată, România a trimis artiști extrem de importanți și am să-i menționez pe cei la care nu se gândește nimeni: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Henry Mavrodin, Geta Brătescu sau Adrian Ghenie, ca să mă apropii de epoca contemporană. Va fi cu siguranță un pavilion extrem de iubit, cu care oamenii se vor întâlni și în care vor găsi scene care lor le sunt extrem de familiare. …
Cred că ar trebui ca mai mulți artiști, mai mulți curatori, să aibă curajul să participe la Bienală. Da, competiția este de fiecare dată extrem de strânsă, dar cred că ar trebui cu toții să facă un efort, toți doritorii, și să trimită dosarele pentru a fi analizate de către juriu. E un proces dificil, mai ales pentru membrii juriului, care sunt naționali, dar și internaționali. E un proces dificil, pentru că responsabilitatea este foarte mare, adică trimitem un proiect să reprezinte o țară. Este într-adevăr un proces complicat.”