X

Târguri de aprilie

Târg de Prier la Muzeul Țăranului

Fie că au legătură cu sărbătorile pascale, fie că sunt doar rezultatul vremii bune care invită la socializare în aer liber, aprilie vine cu multe târguri în întrega ţară. Poposim la câteva pentru a ne bucura de savoarea lor.

 

Primul weekend de aprilie a debutat cu Fashing – Sărbătoarea clătitelor  din Prejmer, eveniment ajuns la cea de-a 17 ediţie, care a depăşit anul acesta, în mod oficial, graniţele judeţului Braşov, făcând parte, în premieră, din oferta unor agenţii de turism. Pe lângă atracţia principală,  care rămâne expoziţia de clătite cu vânzare,  turiştii au putut asista la caravana de fashing, o tradiţie care are rolul de a alunga spiritele rele şi de a aduce primăvara.

 

Nici Bucureştiul nu e mai prejos. Tradiţional, aici se desfăşoară “Târgul de prier” (denumirea populară a lunii aprilie), despre care ne-a vorbit Corina Berariu, de la Asociaţia Urban Event, organizator de evenimente:

 

“Este a 10-a ediţie a Târgului de Prier, pe care îl organizăm la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în luna aprilie. Se vor aduna 60 de meşteri populari din toată ţara, artişti, producători cu produse de post, dar şi de dulce şi colecţionari, cu antichităţi ţărăneşti. Împreună vor prezenta tot ce au lucrat mai frumos de-a lungul timpului, cu tematică de primăvară, vor fi artişti cu tablouri cu flori, cu tablouri din flori presate, încondeietoare cu ouă, ceramică, marochinărie tradiţională, bijuterii, zgărdane, jucării croşetate sau din lână împâslită, icoane pe lemn sau pe sticlă, cioplitori în lemn şi alţi tineri artişti cu diferite obiecte de décor, cu lavandă, cu pomi, butaşi de trandafiri, avem un producător care vine din judeţul Dâmboviţa, cu un sortiment foarte larg de plante aromatice, de flori, de pomi, care se pot planta în această perioadă.”

 

Corina Berariu a adăugat: “A devenit deja o tradiţie, iar Muzeul Naţional al Ţăranului Român este o gazdă primitoare. Oamenii s-au obişnuit, aşteaptă târgurile de week-end. Este un târg de familie, unde oamenii vin să se plimbe, să se simtă bine, să privească şi să admire artiştii lucrând, este vremea frumoasă şi vor avea şi demonstraţii  la faţa locului, îşi aduc copiii să vadă cum se realizează obiectele tradiţionale. E un târg unde oamenii vin să îşi facă aprovizionarea cu produse de sezon, fructe proaspete, legume, dulceţuri, zacuşti, siropuri, să mănânce ceva la faţa locului, de la tradiţionalul Kürtőskalács, sau un langoş, o clătită, până la produsele pregătite la faţa locului de Terasa Tradiţională, din judeţul Dâmboviţa. Este o lume aparte, o lume foarte frumoasă, de cunoscători şi pentru cunoscători. Vin să stea la poveşti şi să caute mici comori. Paştele Catolic a fost, urmează sărbătoarea Floriilor, care va fi marcată tot de un târg de meşteri organizat de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, dar cumva, deja, oamenii intră în atmosfera sărbătorilor, se pregătesc de Floriile ortodoxe, sau de Paştele Ortodox, apar încondeietoarele, şi oamenii vin să deguste, pentru a-şi face comenzile pentru sărbătorile Pascale, sau pur şi simplu vin să se bucure de vremea bună şi de oamenii frumoşi din târg.”

 

Florentina Dunaev, referent cultural, la Casa de cultură din Sulina, ne-a vorbit despre Sărbătoarea Scrumbiei Albastre, ajunsă la a şaptea ediţie anul acesta şi care urmează să se desfăşoare la sfârşit de aprilie:

“Festivalul este dedicat vieţii ce se desfăşoară pe maluri de ape. Evenimentul are în centrul atenţiei migraţia bancurilor de scrumbie, în amonte, pe fluviul Dunărea, înspre locurile de depunere a icrelor. Viaţa locuitorilor din aceste aşezări a fost marcată de-a lungul timpului de această migraţie, ce a constituit un indiciu anual al intrării primăverii în drepturi depline, constituind o sursă de hrană, dar şi un motiv de sărbătoare, pentru noi, cei din Delta Dunării. În fiecare an se desfăşoară primăvara.

Anul acesta îl facem de Florii, pentru că este şi dezlegare la peşte (n.r. pentru cei ce au postit este permis să mănânce peşte în acea zi, cu o săptămână înaintea Paştelui Ortodox) şi atunci şi cei ce ţin post pot veni la sărbătoare, ca să guste din scrumbia făcută în mai multe feluri la festival: şi la grătar, şi marinată. Vor fi şi alte preparate din peşte, nu numai scrumbie. Dar, bineînţeles, scrumbia va fi regina festivalului, aşa cum ne place nouă să spunem, în fiecare an.”

 

Florentina Dunaev, referent cultural, la Casa de cultură din Sulina, a detaliat: “Manifestarea îşi propune păstrarea şi punerea în valoare a gastronomiei pe bază de reţete tradiţionale deltaice, promovarea potenţialului turistic din Delta Dunării, conservarea şi valorificarea tradiţiilor. La acest eveniment vor participa ansambluri şi echipe de bucătari din Delta Dunării. Vor fi preparate de peşte, şi conservă, şi zacuscă de peşte, peşte marinat, peşte prăjit, peşte la grătar, probabil şi caras şi somn, la fiecare stand va fi o (n.r. ofertă) diversificată din peşte, dar şi cei mai mofturoşi vor putea gusta şi un mititel la grătar, cei care nu mănâncă peşte.”

 

Prin aceste târguri se încearcă promovarea obiceiurilor tradiţionale, într-o formă cât mai accesibilă oamenilor tot mai grăbiţi de astăzi.

 

 

X

Headline

You can control the ways in which we improve and personalize your experience. Please choose whether you wish to allow the following:

Privacy Settings