X

Mâncăruri şi preparate din praz

Praz (Foto: Aromaengel /pixabay.com)

Asemănător cu ceapa verde, dar ceva mai mare, prazul (leek – engleză; poireau – franceză, Lauch sau Porree – germană, porro – italiană) este cultivat în special în Oltenia, ajungând să se identifice cu această provincie. Pe lângă utilizarea în bucătărie, prazul și-a găsit loc și în expresii ale limbii române precum “a mânca praz”, echivalentă cu “a spune minciuni” şi “adio şi-un praz verde” atunci când este exprimată indiferenţa cuiva faţă de cineva, față de un obiect sau de o situaţie.

 

Din combinarea prazului cu mai multe rădăcinoase, precum morcov, ţelină şi păstârnac, se poate obţine supă, iar dacă folosim doar cartofi şi puţin unt, atunci se poate obţine o supă sau chiar o supă-cremă de praz. Pentru a pregăti o supă, avem nevoie de jumătate de kg de praz, de jumătate de kg de cartofi și de puțin unt. Prazul se curăță și se spală, se taie mărunt și se călește în unt încins și apoi se stinge cu puțină apă sau cu supă de carne. Cartofii se curăță, se taie în cubulețe și se adaugă în oala în care fierbe prazul, unde se lasă circa 20 de minute. Supa se servește cu crutoane.

 

Prazul este folosit la multe mâncăruri, cea mai populară fiind o mâncare cu praz, măsline şi sos tomat. Avem nevoie de 4 … 5 fire de praz, 200 de grame de măsline, ulei, sare şi pastă de tomate. În primul rând, trebuie curăţat prazul şi tăiat în rondele cu o grosime de 3 … 4 centimetri. Prazul poate fi călit uşor în puţin ulei şi apoi pus la fiert în puţină apă cu sare.

 

Măslinele trebuie fierte separat, câteva minute, în una sau două ape, pentru a mai scoate sarea din ele. Măslinele sunt adăugate apoi în cratiţa în care fierbe prazul, se adaugă o lingură de pastă de tomate şi sare după gust. Este o mâncare care se poate realiza în circa o jumătate de oră şi care, de obicei, se serveşte rece. Dacă nu aveţi răbdare, o puteţi mânca imediat după ce aţi preparat-o.

 

Prazul fiert în apă cu sare poate fi folosit şi ca bază pentru alte mâncăruri cu carne de pui sau cu peşte. De exemplu, pentru peşte cu praz la cuptor avem nevoie de 4 … 5 fire de praz, care trebuie curăţat, tăiat în rondele subţiri şi fiert în puţină apă cu sare, împreună cu un ardei gras, tăiat de asemenea, mărunt. În oala în care au fiert aceste legume trebuie adăugată o lingură de pastă de tomate, puţin ulei, busuioc şi mărar tocat mărunt, piper şi sare după gust. Se pune această compoziţie într-o tavă, iar deasupra ei, file de peşte. Se introduce la cuptor şi se lasă 20 … 30 de minute până când peştele capătă o culoare arămie.

 

 

X

Headline

You can control the ways in which we improve and personalize your experience. Please choose whether you wish to allow the following:

Privacy Settings