X

Parlamentul adoptă reforma pieței energiei electrice din UE

Energie (foto: AlexanderStein / pixabay.com)

Reforma pieței energiei electrice din Uniunea Europeană este reglementată prin două acte normative, adoptate de Parlamentul European:  un regulament şi o directivă.
Potrivit acestora, piața energiei electrice din UE va fi mai accesibilă și mai stabilă, apar „Contractele pentru diferență”, care încurajează investițiile în energie, iar consumatorii vulnerabili vor fi protejați față de întreruperea energiei electrice.
Totodată, UE va putea declara o criză a prețurilor energiei electrice la nivel regional sau la nivelul Uniunii.
În principal, această reformă ar trebui să ducă la preţuri pentru energia electrică mai puţin dependente de cele la combustibilii fosili.
Astfel, consumatorii vor putea avea acces la contracte cu preț fix sau cu prețuri dinamice și vor primi informații importante cu privire la opțiunile pe care le aleg.
Furnizorilor nu li se va mai permite să modifice unilateral termenii unui contract.
De asemenea, țările UE pot interzice furnizorilor să întrerupă aprovizionarea cu energie electrică pentru clienții vulnerabili, inclusiv în timpul disputelor dintre furnizori și clienți.
Actele normative adoptate de Parlamentul European stabilesc un mecanism de declarare a unei crize a prețurilor energiei electrice.
De exemplu, în cazul existenței unor prețuri foarte ridicate, Uniunea Europeană poate declara o criză regională sau la nivelul UE a prețurilor energiei electrice, care să permită statelor membre să ia măsuri temporare pentru a stabili prețurile la energie electrică pentru IMM-uri și marii consumatori industriali de energie.
„Contractele pentru diferență” sunt menite să încurajeze investițiile în energie. Acest tip de contract este semnat, spre exemplu, între stat şi investitor. Investitorul trebuie să aibă garanţia că îşi va recupera banii într-un anumit termen, iar statul vrea să aibă un preţ fix şi mic, indiferent de fluctuaţiile pieţei. În acest fel, şi consumatorul are un preţ stabil şi redus.
Cele două acte normative privind reforma pieței energiei merg acum la Consiliul Uniunii Europene, care trebuie, de asemenea, să adopte în mod oficial legislația înainte de a intra în vigoare.

Categories: Europa la zi
X

Headline

You can control the ways in which we improve and personalize your experience. Please choose whether you wish to allow the following:

Privacy Settings