Nu ti hăriseşti că-ńi vini orixea?
România Internațional, 07.02.2013, 10:32
Nu ti hăriseşti că-ńi vini orixea?
Era veara, ńiadză-veară Era vară, vară-n toi,
Ş-pri tu câmpu, tu căloare Şi prin câmp treceau călare,
Trec Armâńil’i, cărvănarl’ii, Aromânii cărvănari.
Nu s-imna di multu soare. Te topeai de-atâta soare.
– Aide Bal’io, aide Alcio…” -Dii Balio, dii Alcio…”
Şi ma nclo di năşi-ş treaţe Şi trece pe lângă şei
C-ună pită mare-n mănă Cu-o plăcintă mare-n mână
Nă mul’iare ditu greaţe. O grecoaică cu ai ei.
Veade unlu ş-dzăţe: frate Vede unul, care zice: frate
Făţeţ haze şi videţ Faceţi haz şi o-ţi vedea
Pita cum va l’i-u călescu Cum se fură o plăcintă;
Mutrits tora şi tăţets.” Lăsaţi totu-n seama mea.
S-duţe omlu l’ia tâmbarea Sarica si-o luă pe dată
Di cărvane s-dipărteadză De care se depărtează
S-tinde-anaschilea în pade Şi se-tinde şi se vaită
Ş-avdză-l tora cum uhteadză: Din rărunchi acu oftează:
– Lele mamă, lele soră, “- Of mamă şi tu soră,
S-vă videare ninga n-oară Ce n-aş da să ne-ntâlnim
Dinlu-a vostru prucupsitlu, Ca să mai trăiesc o oră
Că diparte el va-ş moară.” Din străini la voi să vin.”
Şi ncăneaşti ş-tot uhteadză; Şi suspină şi oftează;
– Oh, măratlu-ńi, mi tuchii – Vai de mine, mă topii,
Me-arse heavra, ńi-măcă bana Mă ia frigul, se-noptează
Lailu-ńi corbu, ah! murii.” Viata-mi piere, ah! murii.”
Avde greaca şi s-aproache Când aude-aşa grecoaica
Ca s-lu veadă şi s-lu ntreabă Se apropie uşor
Vedz tu inimă, nihita, Căci şi inima-i săraca
Nu şi-era mul’iare slabă. Ştia ce e acela dor.
– Ţe-ai, Armâne, ţi ti doare, – Ce-ai armâne, ce te doare,
Ţi ncăneşti ş-ţi uhtedzi? Ce suspini şi ce oftezi?”
– Nu mi ntreabă, mori crăştină, – Nu mă-ntreba măi creştină,
Nu mi ntreabă,-aşi-ńi bănedz. Vai de capul meu, nu vezi?
Di trei dzăli ş-patru nopţi De trei zile şi trei nopţi
Ni-am biută, ni-am măcată. N-am băut nici n-am mâncat,
Ńi-arde inima, mul’iare, Inima-mi secă, femeie,
Limba-n gură u-am uscată. Limba-n gură s-a uscat.
Bagă Greaca pita-n pade. Miloasă, femeia zice:
L’ia-ţ puţănă, cărvănare, Ia şi gustă, cărvănare,
Vedz di măcă, vedz di ngl’ită Ia plăcintă că e bună
Easte bună, lucru mare. Te va pune pe picioare.”
Nica n-oară nipututlu Înainte să mănânce
Dit hicate maş uhteadză Înc-o dată mai oftează.
– Ia s-videarim, mori crăştină Hai să-ncerc să văd, ajută?
Ş-ca cu zore si-mprusteadză. Şi cu greu se-nviorează.
Şi-feaţe cruţea, tinde măna Ş-face crucea, ’ntinde măna
l’ia nă ńică măşcătură Ia o mică-mbucătură,
Narga, narga, şi cu greaţă Şi cu mare greutate
Ciumuleaşte el ăn gură. O tot plimbă-ncet în gură.
– Easte buna,” dzăţe omlu, – Este bună, zice omul,
Ved că orixea va-ńi vină Văd că pofta o sa-mi vină
Dumidzălu s-ţi-u păltească Dumnezeu să-ţi răsplătească
Dau ti ună, lea crăştină. Milostenia creştină.
L’ia ş-arupe, măcă ş-măcă, Rupe, înfulecă, înghite,
S-duse pita-n giumitate Plăcinta-i pe jumătate
Feaţe cursul tu măcare Se-nvăţă de-acuma omul
Vine-a omlui sănătate. Se umplea de sănătate.
– Nu bun lucru,” dzăţe Greaca, Dar femeia: – Nu-i a bună!
Ved c-Armânlu nu-are saţ Văd c-armânul n-are saţ
Ţi va s-dzăcă-aţel’i din cămpu, Ce-o să zică cei din câmp,
Ţi va s-măcă-a meu bărbat?” Ce-o mânca al meu bărbat?
– Ma pe-agalea, cărvănare, Las-o moale măi armîne,
Măşcăturle ma puţăne. Muşcă mai cu cumpătare.
Cum faţ tini, ti la agru Pentru ceilalţi nu-mi rămâne
Ună sărmă nu şi-armăne.” O fărâmă de mâncare.”
– Ah! Crăştină, vlughimenă, – Ah! Creştină preasfinţită,
Cum di nu ti hăriseşti Cum de nu te-nveseleşti,
Că, de, orixea îńi vine Că-mi veni pofta şi mie
Ma ti agru mindueşti?” Tu la alţii te gândeşti?”
