Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 01.05.2026

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că revenirea treptată la funcţionarea normală a Consulatului General al României din Odesa reprezintă „un obiectiv dorit de comunitatea românească”, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.

Jurnal românesc
Jurnal românesc

, 01.05.2026, 11:44

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că revenirea treptată la funcţionarea normală a Consulatului General al României din Odesa reprezintă „un obiectiv dorit de comunitatea românească”, potrivit unui comunicat transmis de instituţie. Guvernul a aprobat miercuri numirea lui Doru-Gheorghe Liciu în funcţia de consul general al României la Odesa, după o perioadă în care activitatea consulatului a fost coordonată de un gerant interimar. Înainte de această numire, Liciu a fost însărcinat cu afaceri ad interim la Ambasada României în Turcia. El lucrează în MAE din 2007, a fost consul la Toronto între 2008 şi 2017, iar ulterior a condus Serviciul Unităţii Arhivelor Diplomatice.
Pe fondul declanşării de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, în februarie 2022, MAE a decis suspendarea activităţii Consulatului General Odesa, cu relocarea la Ambasada României la Kiev a gerantului interimar, care gestiona în acea perioadă activitatea oficiului consular. Consulatul General al României la Odesa şi-a reluat activitatea în toamna anului 2025, în regim limitat, (prezenţă a gerantului timp de 14 zile/lună), pe fondul situaţiei de securitate din Ucraina. MAE precizează că îşi propune o revenire graduală la funcţionarea normală, în măsura în care condiţiile de siguranţă o permit. „Este un obiectiv dorit de comunitatea românească din regiunea Odesa (peste 120.000 de persoane, conform recensământului din 2001) şi menţionat, de altfel, preşedintelui Nicuşor Dan la întâlnirea avută cu reprezentanţii comunităţii româneşti, în iunie 2025”, transmite MAE.
Ministerul subliniază şi importanţa strategică a regiunii Odesa, unde se află cel mai mare port al Ucrainei, un nod esenţial pentru conectarea ţării la piaţa globală, inclusiv în ceea ce priveşte transportul de cereale. Activitatea consulară a fost desfăşurată până acum în regim de consulat itinerant, prin deplasări lunare ale şefului oficiului consular de la Kiev la Odesa, pentru perioade de aproximativ două săptămâni. În total, au fost organizate şapte astfel de misiuni itinerante.

În perioada 21-30 aprilie a avut loc Festivalul Literaturii din München, curatoriat de scriitoarea româno-elvețiană Dana Grigorcea Monioudis. La prezentarea programului cu tema Freiheit/Libertate!, Dana Grigorcea l-a invitat pe Dan Perjovschi. Artistul a desenat live în foaier, iar publicul a fost invitat să se implice. Dan Perjovschi a rămas în München și și-a continuat lucrarea până în 25 aprilie. Pe parcursul Festivalului Literaturii din München, Gabriela Adameșteanu și Jan Koneffke au prezentat traducerea în limba germană a volumului ”Stimmen auf Abstand”/ „Voci la distanță”, Dan Perjovschi și Dana Grigorcea au purtat un dialog despre arta ca formă de rezistență, a fost omagiat scriitorul și pastorul sas Eginald Schlattner şi au avut loc inclusiv două proiecții de film, la Literaturhaus München, Colectiv (regia: Alexander Nanau), şi Aferim! (regia: Radu Jude).

Pe 25 aprilie, Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română a organizat Arthis Fest – Primăvara Românească la Bruxelles, în centrul capitalei Belgiei. Festivalul, sprijinit de primăria din Bruxelles, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, e dedicat promovării la nivel internațional a culturii române şi anul acesta a avut ca invitat de onoare județul Timiș. Ansamblul Banatul din Timișoara, Cununa Timișului din Ghiroda, dar şi grupul folcloric Zamfira sau Taraful Aurel Budișteanu & Romanița s-au numărat printre invitaţii manifestării. Belgienii şi turiştii s-au bucurat de o expoziţie de costume tradiţionale româneşti sau de standuri cu produse specifice din Banat. De peste două decenii, Asociația Arthis organizează Primăvara Românească la Bruxelles și de fiecare dată invită meșteri, muzicieni și comercianți din alt județ al României, pentru a promova diversitatea tradițiilor noastre. Vă mai precizăm că, recent, Banatul a fost desemnat oficial Regiune Gastronomică Europeană pentru anul 2028.

Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai și organizat de Asociația InoMusicArt, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un demers artistic care transpune în limbaj sonor ideile și formele sculpturale ale marelui artist. Proiectul propune o întâlnire între muzică, patrimoniu, istoria artei și creația contemporană, desfășurată în spații culturale din România, Europa și Statele Unite ale Americii. Inițiat de soprana Rodica Vică, turneul are la bază o cercetare interdisciplinară realizată împreună cu istoricul de artă Doïna Lemny și propune un format de concert în care muzica, dialogul cu publicul și proiecțiile video facilitează apropierea spectatorilor de universul artistic brâncușian, evidențiind dialogul dintre sculptură, sunet și spațiul vizual. Concertele sunt susținute de soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu, iar proiectul include și o componentă educațională prin masterclass-uri de canto și pian dedicate tinerilor muzicieni.

Pe 9 mai la Atheneul din Iaşi va avea loc spectacolul de teatru „Sindromul Italia. Despre vieţi suspendate”, un spectacol de şi cu Tiziana Francesca Vaccaro (subtitrat în limba română). Acesta abordează drama îngrijitoarelor din Europa de Est plecate în Italia și a copiilor rămași acasă, explorând fenomenul psihologic și social cunoscut sub numele de „Sindromul Italia”. In 2005, doi psihiatri ucrainieni au identificat la unele paciente din clinica lor un istoric personal şi simptome psihiatrice similare după o şedere îndelungată în Italia ca îngrijitoare de familii: dorinţe suicidare, insomnie şi tristeţe. Singurătatea trăită în perioada de muncă, distanţa faţă de cei dragi şi o întoarcere dificilă, care nu le-a mai făcut să se simtă ca „acasă”, au dus aceste paciente la depresie. Povestea se repetă la sute de femei din Est şi acum este relatată în teatru, dar şi într-un roman grafic intitulat „Sindromul italian- Istoria îngrijitoarelor noastre”.

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 01.05.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 07 mai 2026

Jurnal românesc – 07.05.2026

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul...

Jurnal românesc – 07.05.2026
Jurnal românesc 06.05.2026
Jurnal românesc miercuri, 06 mai 2026

Jurnal românesc 06.05.2026

Ministrul de Externe în funcţie, Oana Ţoiu, a anunţat că a rechemat conducerile consulatelor de la Bonn şi Hamburg şi a subliniat că...

Jurnal românesc 06.05.2026
Jurnal românesc – 05.05.2026
Jurnal românesc marți, 05 mai 2026

Jurnal românesc – 05.05.2026

România are cei mai buni elevi la robotică – patru echipe româneşti au ocupat primele locuri la campionatul mondial „FIRST Tech...

Jurnal românesc – 05.05.2026
Jurnal românesc – 04.05.2026
Jurnal românesc luni, 04 mai 2026

Jurnal românesc – 04.05.2026

Custodele Coroanei României, Majestatea Sa Margareta, şi Principele consort Radu s-au întâlnit, vineri, cu români din Stockholm şi din alte...

Jurnal românesc – 04.05.2026
Jurnal românesc joi, 30 aprilie 2026

Jurnal românesc – 30.04.2026

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) organizează cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului International...

Jurnal românesc – 30.04.2026
Jurnal românesc miercuri, 29 aprilie 2026

Jurnal românesc 29.04.2026

Finala competiției Premiile Sir George Iacobescu pentru Excelență Academică 2026, dedicată doctoranzilor români din Regatul Unit și...

Jurnal românesc 29.04.2026
Jurnal românesc marți, 28 aprilie 2026

Jurnal românesc – 28.04.2026

ROUNIT şi Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează miercuri conferinţa ‘Diaspora – capital strategic al economiei...

Jurnal românesc – 28.04.2026
Jurnal românesc luni, 27 aprilie 2026

Jurnal românesc – 27.04.2026

Reparaţia capitală a Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse se va încheia în luna iunie, au precizat autorităţile bulgare. Lucrările începute în...

Jurnal românesc – 27.04.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company