Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Oana Țoiu: „Europa nu este doar un drapel pe o clădire, ci un mod de a trăi mai bine”

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Europei.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Ministrul român de externe Oana Ţoiu (foto: mae.ro)
Ministrul român de externe Oana Ţoiu (foto: mae.ro)

, 09.05.2026, 18:48

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Europei în care a vorbit despre beneficiile României de a fi parte din blocul comunitar:

„Libertatea pe care o avem astăzi a fost pentru generațiile de dinainte un vis de neatins. Totuși întocmai voința lor de mai bine ne-a adus aici: în cel mai puternic proiect politic între state suverane din lume. Dacă acum este mult mai ușor decât în trecut, de ce pare totuși greu să ne bucurăm de ceea ce am construit și să ne folosim această putere fără a permite nimănui să pună frână, chiar și temporar, modernizării României?

Acum 19 ani, România a făcut propriul ei pariu. Am intrat într-o familie de state care, înainte de a fi o piață sau un buget, este o promisiune: aceea că nu mai suntem singuri în munca pentru viitorul nostru, ci parte cu drepturi depline a unei echipe puternice; promisiunea că nu mai riscăm, cu fiecare generație, să luăm totul de la zero.

Sunt multe cifre care vorbesc despre beneficiile aderării, ca de exemplu faptul că ne-am triplat economia (PIB-ul) de la aderare sau cele 100 de miliarde de euro în investiții. Avem unul dintre cele mai puternice pașapoarte din lume, care ne permite să călătorim neîngrădit, și folosim din plin piața muncii europene și mobilitatea ei, dar aceste cifre nu spun niciodată toată povestea și, din acest motiv, nu conving pe deplin.”

Șefa diplomației de la București a subliniat importanța consecvenței pentru a susține valori precum prosperitatea și libertatea:

„Europa nu este doar un drapel albastru pe o clădire, ci un mod de a trăi mai bine și un mod de a ne raporta la lume și la viitor împreună. Și totuși, trebuie spus cu sinceritate: acest pariu european este astăzi pus la încercare, deoarece el se bazează esențial pe colaborare și pe planuri comune, pe o viziune comună de viitor, nu pe ură, pe instigare la violență sau pe teama de „străini”.

Fără consecvență, suntem expuși unei lumi în care alții ne-ar prefera mai slabi, mai izolați și mai ușor de cumpărat. Prosperitatea și libertatea nu sunt date de la sine. Se construiesc zilnic, dar pot fi și pierdute.

Riscul este real, dar în momentele furtunilor politice, România are întotdeauna o ancoră puternică: speranțele, vocea și puterea cetățenilor săi de a-și apăra viitorul pe drumul european. Este ceva la care participăm prin fiecare decizie, nu o masă la care ne așezăm ca musafiri, mulțumiți sau nemulțumiți de meniu.

Datoria noastră este să nu fim generația care le pierde, ci generația care înțelege până la capăt uriașa putere de a construi împreună un viitor bun acasă. La mulți ani, Europa! La mulți ani, România europeană!”

Președintele Dan la Adunarea Generală a ONU / Foto: Agerpres
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026

Președintele Dan, discurs la Adunarea Generală a ONU

Președintele Nicușor Dan a început intervenția națională în fața Adunării Generale a ONU prin a atrage atenția asupra manipulării prin rețele sociale:…

Președintele Dan, discurs la Adunarea Generală a ONU
PROMO 19-20.09.2026
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026

PROMO 19-20.09.2026

    SÂMBĂTĂ, 19.09.2026 - Week-end cu prietenii: În Ţara Loviştei a avut loc ediția a IV-a a festivalului „ACASĂ la noi, la Greblești”. (par…

PROMO 19-20.09.2026
Foto: presidency.ro
Actualitate joi, 17 septembrie 2026

Siegfried Mureşan, nominalizat pentru formarea noului guvern

Europarlamentarul Siegfried Mureşan (PNL) a fost desemnat de preşedintele României, Nicuşor Dan, pentru a forma un nou guvern. „Mă bucur că Siegfried …

Siegfried Mureşan, nominalizat pentru formarea noului guvern
Ședința CSAT / Foto: presidency.ro
Actualitate luni, 07 septembrie 2026

CSAT a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României

Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, reunit în ședința luni după-amiază, la Palatul Cotroceni, a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României pen…

CSAT a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României
Actualitate joi, 27 august 2026

Republica Moldova – 35 de ani de la declararea independenţei

"Am adresat, cu acest prilej, felicitări doamnei Președinte Maia Sandu și cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței, alături de ură…

Republica Moldova – 35 de ani de la declararea independenţei
Actualitate vineri, 14 august 2026

Aflăm pentru tine – 14.08.2026

Programului „Diaspora investește acasă”, un nou instrument de sprijin financiar.      

Aflăm pentru tine – 14.08.2026
Actualitate duminică, 26 iulie 2026

Numărul studenților străini continuă să crească

Numărul studenților străini care învață în România a crescut constant în ultimul deceniu, depășind anul trecut 35.000, potrivit Institutului Național …

Numărul studenților străini continuă să crească
Actualitate joi, 16 iulie 2026

CNAS va lansa în toamnă portalul „e-SănătateaMea”

Pacienții din România vor putea, începând din această toamnă, să își consulte dosarul medical online, să facă programări la medicii specialiști aflați…

CNAS va lansa în toamnă portalul „e-SănătateaMea”

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company