4 medalii pentru România la Cupa Mondială de Canotaj de la Sevilla
România a cucerit 4 medalii (1 de aur, 1 de argint și 2 de bronz) la Cupa Mondială de Canotaj de la Sevilla.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Mariana Chiriță, 31.05.2026, 17:12
Patru din cele opt echipaje care au reprezentat România în Finalele A ale Cupei Mondiale I de canotaj de la Sevilla (Spania) au urcat pe podium, duminică.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar au cucerit medalia de aur, după ce s-au impus cu timpul de 07:01.05. Locurile doi si trei au fost ocupate de Olanda și Irlanda.
Echipajul de dublu rame masculin (M2-), format din Florin Lehaci și Ștefan Berariu, a adus argintul, încheind cursa finală cu timpul de 06:29.46. Au urcat pe podium alături de echipajele din Noua Zeelandă și Lituania.
Prima medalie de bronz a fost cucerită de Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu, Andrada Moroșanu și Mariana-Laura Dumitru, în finala probei de patru vâsle feminin (W4x), cu timpul de 06:31.15 . Ele au urcat pe podium împreună cu sportivele din Germania și Marea Britanie.
A doua medalie de bronz au cucerit-o sportivii din echipajul de 8+1 masculin (M8+): Cosmin Iulian Pleșescu, Fabrizio-Alexandru Scripcariu, Florin Arteni, Mugurel Semciuc, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Laurențiu Danciu și Irina Lucia Andreea Despa, cu 05:35.50 Ei au urcat pe podium alături de echipajele din Olanda și Marea Britanie.