Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Premieră-eveniment la Teatrul Național Radiofonic: „Ce dacă” de Alexander Hausvater

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, joi, 11 iunie 2026, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, un spectacol eveniment: „Ce dacă” de Alexander Hausvater. Dramatizarea radiofonică: Domnica Ţundrea. Regia artistică: Alexander Hausvater. În distribuţie: Marius Bodochi, Tudor Cărbunaru, Ada Navrot, Gavril Pătru, Ioana Calotă, Florentina Ţilea, Arabela Neazi, Constantin Florescu, Ioan Paraschiv, Nicolae Călugăriţa, Ion Haiduc, Dan Voinea. Cu participarea extraordinară a lui Alexander Hausvater.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Premieră-eveniment la Teatrul Național Radiofonic: „Ce dacă” de Alexander Hausvater (foto Teatrul Naţional Radiofonic)
Premieră-eveniment la Teatrul Național Radiofonic: „Ce dacă” de Alexander Hausvater (foto Teatrul Naţional Radiofonic)

, 10.06.2026, 20:00

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, joi, 11 iunie 2026, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, un spectacol eveniment: „Ce dacă” de Alexander Hausvater. Dramatizarea radiofonică: Domnica Ţundrea. Regia artistică: Alexander Hausvater. În distribuţie: Marius Bodochi, Tudor Cărbunaru, Ada Navrot, Gavril Pătru, Ioana Calotă, Florentina Ţilea, Arabela Neazi, Constantin Florescu, Ioan Paraschiv, Nicolae Călugăriţa, Ion Haiduc, Dan Voinea. Cu participarea extraordinară a lui Alexander Hausvater.

Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Mihnea Chelaru. Muzică originală de Andrei Miricescu. Sound design: Mihnea Chelaru. Redactor și producător: Domnica Ţundrea. Spectacol realizat după romanul omonim, publicat în anul 2017, la Editura Integral din Bucureşti.

Premiera radiofonică marchează aniversarea lui Alexander Hausvater, personalitate plurivalentă a teatrului contemporan, regizor de notorietate internațională, scriitor, scenarist, profesor, conducător de festival de teatru şi fondator de companii artistice.

La Radio România, Alexander Hausvater a fost prezent mai întâi în calitate de autor dramatic, textul său „Ultima mazurcă” fiind montat la Teatrul Naţional Radiofonic în 1995, în regia lui Mihai Lungeanu (traducerea: Ioana Diaconescu și Marina Spalas, adaptarea radiofonică: Ioana Diaconescu), avându-i în distribuţie pe Ion Caramitru, Valeria Seciu, Dan Condurache, Virginia Mirea ș.a. Îi datorăm, de asemenea, lui Alexander Hausvater proiectul radiofonic „Studio 65”, unic pe piaţa radio din România, o docu-dramă creată în 2012 împreună cu echipa Bucureşti FM şi Redacţia Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Spectacolul radiofonic „Ce dacă” de Alexander Hausvater a fost realizat după romanul-puzzle autobiografic, în care autorul îşi rememorează copilăria, în România dominată de persecuţiile Securităţii şi după emigrarea în Israel. Imaginând un dialog simbolic între artistul matur și copilul care a fost cu decenii în urmă, „Ce dacă” este un spectacol atotcuprinzător, îmbinare de amintiri, introspecţii, gânduri din prezent şi proiecții în imaginar, conturate cu nostalgie, reflexivitate, dramatism, dar și cu mult umor și spirit ludic.

Spectacolul este o adevărată bijuterie radiofonică, sub raportul plasticii şi al arhitecturii auditive: parcă vedem cu ochii minţii întâmplările, mişcările, chipurile, iar sunetul funcţionează ca un liant între realitate şi amintiri, între gânduri şi dialoguri, traversând spaţii geografice şi dimensiuni temporale (sound design: Mihnea Chelaru, muzică originală de Andrei Miricescu). Actorii sunt versatili și joacă – unii dintre ei – mai multe roluri. Alexander Hausvater a mers pe ideea de ansamblu artistic, pe care o aplică şi în montările scenice şi se poate spune, fără îndoială, că a lucrat, în studioul radiofonic, cu interpreţi performanţi, cu voci bine individualizate, capabile de multiple nuanţe, iar prezenţa Naratorului jucat de Marius Bodochi, în dialog cu ipostaza sa din copilărie (Tudor Cărbunaru) generează momente absolut remarcabile.

Selecţiuni din spectacolul radiofonic „Ce dacă” de Alexander Hausvater au fost audiate în avanpremieră, joi, 28 mai, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Cu acest prilej, Alexander Hausvater ne-a mărturisit: „Radioul este o formă creativă de o intimitate mult mai mare decât teatrul, în general. Când eram copil, ascultam în mod permanent radioul, pentru că-mi dădea posibilitatea să-mi imaginez eu costumele personajelor, decorul ş.a.m.d. Teatrul împinge spectatorul spre creativitate, dar radioul forţează spectatorul, dacă vrea, să-şi imagineze lucruri care nu sunt acolo. Intimitatea vine de la faptul că, încet-încet, îţi dai seama că personajele îţi vorbesc în ureche şi se adresează ţie, nu unui grup de oameni, dar ţie, în particular. Ca şi cum el ştie – personajul dintr-o piesă – el ştie biografia ta, el ştie ce ai făcut, prin ce experienţe ai trecut şi, pe undeva, te simţi şi tu pe scenă, cu ei.”.

Spectacolul va fi difuzat, în aceeaşi seară, la studiourile teritoriale Radio România Regional şi, de asemenea, va fi disponibil şi online, pe platforma eteatru.ro a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România din Reșița (sursă foto: facebook.com/radioromania.gaudeamus)
Anunțuri - Evenimente duminică, 08 noiembrie 2026

Gaudeamus Radio România, ultima zi la Reșița

Ultima zi a Caravanei "Gaudeamus Radio România" de la Reșița. Dezbaterea zilei: "Mai este nevoie de edituri locale? Mai au ele un rol, în condițiile î…

Gaudeamus Radio România, ultima zi la Reșița
O poveste… de toamnă la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente joi, 05 noiembrie 2026

O poveste… de toamnă la Sala Radio

Vineri, 6 noiembrie (de la ora 19:00), pianistul Horia Mihail revine pe scena Sălii Radio pentru celebrul Concert în la minor pentru pian și orchestră…

O poveste… de toamnă la Sala Radio
Aplicaţia Work and Live pentru iOS (foto: captură ecran RRI)
Anunțuri - Evenimente miercuri, 04 noiembrie 2026

Aplicaţii pentru Android şi iOS ale proiectului „Work and Live”

Proiectul editorial „Work and Live”, destinat lucrătorilor străini din România, are acum aplicaţii pentru Android şi iOS. Acestea sunt descărcabile gr…

Aplicaţii pentru Android şi iOS ale proiectului „Work and Live”
Afiş Gaudeamus Reşiţa
Anunțuri - Evenimente marți, 03 noiembrie 2026

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția de debut Reșița 2026

Cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio din țară ajunge în această săptămână în premieră la Reșița, pentru ultima etapă a Caravanei G…

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția de debut Reșița 2026
Anunțuri - Evenimente vineri, 30 octombrie 2026

Concerte educative în cadrul proiectului național “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

O premieră în cadrul programului național “Ascultă 5 minute de muzică clasică”, derulat de Radio România Muzical în școli: organizarea unei serii de c…

Concerte educative în cadrul proiectului național “Ascultă 5 minute de muzică clasică”
Anunțuri - Evenimente luni, 26 octombrie 2026

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a cărui …

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente sâmbătă, 24 octombrie 2026

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în unive…

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Anunțuri - Evenimente vineri, 23 octombrie 2026

În tihnă printre terminații nervoase

Ce înseamnă să te simți acasă atunci când locul de care aparții se schimbă sau când trebuie să o iei de la capăt într-un spațiu nou?   Pe 24 și 2…

În tihnă printre terminații nervoase

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company