Via Eminesciana

Anul acesta se împlinesc 160 de ani de când Eminescu a plecat din Ipoteştiul copilăriei pe drumul vieţii sale, descoperind ţara noastră şi descoperindu-se pe sine. Camelia Manea, conferenţiar la Facultatea de ştiinţe ale educaţiei, ne propune să pornim în descoperirea unei Via Eminesciana.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 23.06.2026, 17:30

Reper al culturii româneşti, poetul Mihai Eminescu poate fi privit şi ca un liant al românilor, aşa cum ne propune Camelia Manea, conferenţiar la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie, Politehnica Bucureşti, Facultatea de ştiinţe ale educaţiei, când ne invită să descoperim o posibilă Via Eminesciana. Călător experimentat, Camelia Manea a fost ea însăşi adesea în locurile pe unde a umblat şi Mihai Eminescu, căutând mărturii prezente ale trecerii sale prin aceste locuri.

De ce o Via Eminesciana? Camelia Manea, conferenţiar la Facultatea de ştiinţe ale educaţiei:
“Mi-am dat seama că ar trebui să marcăm evenimentele care s-au petrecut cu ani în urmă, încercând această idee novatoare; noi nu avem rute culturale în România. În străinătate există această frumoasă tradiţie de a marca personalităţile şi acele mici popasuri pe care le-au făcut în lume. Este o rută care uneşte inimile românilor. Anul acesta, în mod fericit, se împlinesc 160 de ani, de la călătoria iniţiatică de la Cernăuţi la Blaj.
Eminescu a pornit într-un context destul de vitreg pentru un copil de 16 ani, în 24 ianuarie pe stil vechi 1866 moare Aron Pumnul, colegii săi şi, mai ales, Eminovici, aşa cum se semna la momentul acela, scot o broşură: “Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul preaiubitului lor profesor”. Tot în 1866, la 25 februarie, este marcat debutul în revista Familia, a lui Iosif Vulcan, la Pesta, cu poezia “De-aş avea”. Vulcan publică poemul sub numele Eminescu, manifestându-şi încă de la început dezacordul pentru sufixul patronim slavon. Între timp, revista Familia a trimis 12 poezii şi iată că încă de atunci se prefigurează destinul unui mare mesager al culturii româneşti.”

Ce popasuri ar fi pe această Via Eminesciana? Camelia Manea: “Am făcut drumul acesta, pe anumite porţiuni, de mai multe ori, împinsă şi eu de curiozitatea aceasta şi m-am trezit călătorind prin satele Bucovinei, de la Cernăuţi în jos, de la Storojineţ, pe la Crasna, la Vicov, Marginea, Solca, zone mitice, zone de o frumuseţe extraordinară! Popasul la Gura Humorului este remarcabil! Am mers mai departe la Câmpulung Moldovenesc, apoi la Vatra Dornei.
Este foarte interesant că Eminescu dovedeşte o maturitate exraordinară, pleacă din Cernăuţi pentru că nu a putut să îşi mai continue studiile şi dorea să meargă la Blaj să îşi dea ultimele examene. Cum a călătorit? Unde a stat? Nu sunt foarte multe mărturii. Eminescu a trecut prin Gura Humorului, unde a putut să viziteze mănăstirea Humor, a fost la Voroneţ, la ctitoria domnitorilor Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare.
Câmpululgul e şi el fermecător prin târgul care apare înşirat de-a lungul Moldovei (n.r. râul Moldova), prin casele frumoase, în care el a fost găzduit. O legendă locală spune că Mihai Eminescu a poposit la un ţăran din Sadova, unde a cules folclor. Am fost în Sadova şi, într-adevăr, oamenii sunt extraordinari, acolo dacă eşti însetat, dacă te văd că nu eşti de-al locului, vin la poartă cu o cană cu apă. Astăzi, în Câmpulung Moldovenesc este o stradă care poartă numele poetului, în parc a fost amplasat un bust, opera sculptorului Ioan Lucian Murnu şi pe soclul de piatră sunt inscripţionate atât numele poetului, cât şi versuri din poezia “La Bucovina”.

Ce alte locuri ar mai putea fi incluse în Via Eminesciana? Camelia Manea: “Următorul popas este Vatra Dornei. Şi aici găsim un bust al lui Mihai Eminescu, semnat Ion Ionescu. Numele localităţii Vatra Dornei este invocat în poezia “Doina”, prin 1875, Eminescu a fost puternic marcat de această călătorie. Observăm, astăzi, că în toate aceste localităţi prin care a trecut sunt busturi, sunt străzi, sunt parcuri, sunt plăcuţe comemorative, care amintesc de Via Eminesciana. Şi ar fi păcat să nu încercăm să marcăm acest drum, care uneşte, cum spuneam, sufletul românilor bucovineni, inclusiv aceia rămaşi dincolo de graniţele tării, şi românii transilvăneni, din inima Ardealului.”
Pornind pe Via Eminesciana, de fapt, găsim figuri marcante, care au fost notorii pentru istoria culturii poporului român.