Alertă energetică în România
Cetăţenii, companiile şi instituţiile statului român îşi reduc consumul de energie.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Leyla Cheamil, 04.08.2026, 12:00
România este în stare de alertă energetică decretată de Guvern pe parcursul lunii august, în condițiile unei scăderi severe a producției interne de electricitate. Aceasta este cauzată de seceta extremă și de debitele reduse atât pe râuri, cât mai ales pe fluviul Dunărea și care își mențin tendința de scădere și în următoarele zile. Premierul interimar, Ilie Bolojan, a afirmat că debitul la mai puţin de jumătate al Dunării faţă de valorile normale ar conduce la riscul să fie închis şi cel de al doilea grup al Centralei nucleare de la Cernavodă.
În aceste condiţii, o prioritate rămâne menţinerea în stare de operabilitate a singurului reactor aflat în funcțiune. Astfel, autoritățile au luat măsuri pentru a crește debitul fluviului pe brațul care alimentează centrala. Armata și specialiștii au efectuat detonări controlate ale unei stânci uriașe pentru a schimba parțial cursul apei, permițând o creștere a debitului către centrală și protejând funcționarea reactorului. Potrivit ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță, indiferent de consecinţele finale pentru centrală, ce s-a reuşit prin dislocarea acestei stânci este un lucru necesar atât navigaţiei, cât şi dragării Dunării vechi.
În paralel, premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat noi măsuri pentru asigurarea necesarului de energie electrică în contextul crizei generate de seceta prelungită şi de episodul prelungit de caniculă. Pe fondul stării de alertă energetică, Guvernul a obţinut, luni, de la marii consumatori industriali promisiunea că îşi vor reduce voluntar consumurile în orele de vârf. Giganţii auto Dacia şi Ford şi-au oprit, deja, liniile de producţie.
„Companiile sunt în situaţii diferite. Unele pot să-şi reducă cantităţi mai mici, altele cantităţi mai mari, unele pot să oprească efectiv producţia, altele nu pot să oprească deloc, unele intră în diferite activităţi de revizie şi de mentenanţă în cursul lunii august, deci situaţiile sunt foarte diferite. Important este răspunsul pe care l-am primit şi semnalul de la aceste companii, că sunt conştiente de această realitateˮ, a precizat premierul interimar. Acesta a mai afirmat că, în cazul în care reducerile voluntare nu vor fi suficiente, dispecerul Sistemului Energetic Naţional va putea dispune limitarea consumului pentru anumiţi mari consumatori.
Executivul pregăteşte un act normativ de urgenţă ca soluţie de rezervă. Aceasta va permite statului să plafoneze sau să întrerupă livrarea de electricitate către marii consumatori, cu o notificare prealabilă de 24 de ore. Potrivit premierului interimar, România are un deficit important de energie seara, între orele 19:00 şi 23:00, pe care îl acoperă din importuri scumpe, mai ales că şi statele din regiune au aceleaşi probleme. Ilie Bolojan, a cerut, din nou, cetăţenilor, instituţiilor statului şi companiilor să scadă voluntar consumul de energie, ca principală modalitate de a face faţă actualei crize energetice.