Suspendarea temporară a curselor de bac pe ruta Călărași – Ostrov
Poliția de Frontieră anunță suspendarea temporară a curselor de bac pe ruta Călărași – Ostrov (Silistra).
Adaugă ca sursă preferată în Google
Radio România Internațional, 14.08.2026, 09:18
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanții companiei care operează legătura de bac pe ruta Călărași – Ostrov (Silistra) au comunicat suspendarea temporară a cursei de bac, începând de joi, 13 august.
Măsura a fost dispusă datorită condițiilor hidrologice nefavorabile, respectiv nivelului scăzut al fluviului Dunărea, care nu permite desfășurarea activității de transport cu bacul în condiții de siguranță.
Reluarea activității va fi comunicată imediat ce aceasta va fi posibilă în condiții de siguranță. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu rămâne la dispoziția cetățenilor pentru informații actualizate privind circulația către Bulgaria.