Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Cum îşi organizează românii vacanţele

În 2025, 27,5% din populația UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu își permite o săptămână de vacanță anuală departe de casă, respectiv 61,4% dintre români.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Foto: Ricardo Gomez Angel / unsplash.com
Foto: Ricardo Gomez Angel / unsplash.com

, 19.08.2026, 17:00

În 2025, 27,5% din populația UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu își permite o săptămână de vacanță anuală departe de casă. Conform Eurostat, cele mai mari proporții de persoane care nu își permiteau o săptămână de vacanță anuală au fost înregistrate în: România (61,4%) Grecia (46,6%), Bulgaria și Ungaria (ambele 39,1%). Cele mai mici proporții s-au înregistrat în Luxemburg (10,6%), Suedia (12,4%) şi Țările de Jos (12,8%). Această pondere a crescut cu 0,5% față de 2024, dar este semnificativ mai mică (cu 7,7%) decât în ​​urmă cu un deceniu, în 2015.

În context, trei din patru români aleg vacanţele în ţară, cu sejururi de trei-patru zile şi preferă să îşi organizeze singuri călătoria, fără a apela la agenţii de turism, potrivit unui sondaj realizat de o bancă şi un comparator bancar. La întrebarea ‘Câte zile îţi permiţi să mergi în vacanţă în această vară’, peste 43% dintre cei care au răspuns sondajului au menţionat că vor merge 3-4 zile în vacanţă, peste 36% spun că au ales să petreacă 7 zile de vacanţă, circa 11% vor merge în vacanţă 10 zile, iar puţin sub 10% vor petrece 14 zile sau mai mult.

Odihna reprezintă principalul motiv pentru 56% dintre românii care merg în vacanţă, în timp ce peste 30% dintre respondenţi declară că vor îmbina utilul cu plăcutul. Pentru 13% vizitarea obiectivelor turistice este principalul motiv pentru care merg în concediu în timp ce doar 1% dintre români au declarat că merg în vacanţă pentru cumpărături.

Când vine vorba despre bugetul alocat anul acesta pentru vacanţă, circa 10% dintre respondenţi au spus că vor aloca sub 1.000 lei, aproape 25% între 1.000 şi 3.000 lei, 14,5% între 3.000 şi 6.000 lei, circa 9% şi-au programat între 6.000 şi 10.000 lei şi doar 4% intenţionează să cheltuiască peste 10.000 lei. Totodată, aproape 39% dintre respondenţi au declarat că nu pleacă în concediu în această vară.

La întrebarea unde îşi vor petrece vacanţa, peste 34% dintre respondenţi au răspuns în România, la mare, circa 32% au răspuns în România, la munte, iar aproape 7% îşi vor petrece vacanţa la rude sau la ţară. Totodată, aproape 25% dintre respondenţi afirmă că îşi vor petrece vacanţa în străinătate. Dintre aceștia, 65% au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria, Italia și Turcia. Grecia este țara unde cei mai mulți români au ales să își petreacă concediul în străinătate, respectiv 26,6% dintre respondenți, circa 15% au ales Bulgaria, 14% Italia și puțin sub 10% Turcia. Mai reduse ca procentaj al destinațiilor alese sunt țări precum Spania (9%), Egipt (4%) și Franța (3,5%).

Când trebuie să aleagă mijlocul de transport pe care îl folosesc când merg în vacanță, 55,6% dintre respondenți au menționat autoturismul personal, trenul și avionul  sunt alese aproape la egalitate de 16,6% respectiv 16,2% dintre respondenți, în timp ce  autocarul de circa 11,6%. Întrebaţi de unde provin banii pentru vacanță, 70% dintre respondenți au spus că strâng banii din timp, făcând economii pe parcursul anului. 10,6% spun că folosesc voucherele de vacanță și puțin peste 10% apelează la cardul de credit sau overdraft. Sub 7% susțin că se împrumută de la prieteni și foarte puțini, adică sub 3% spun că primesc prime de concediu de la angajator.

Întrebaţi dacă îşi cumpără online biletele la obiectivele turistice, peste 37% dintre respondenţi afirmă că da, în timp ce aproape 63% spun că nu fac acest lucru şi preferă să le achiziţioneze direct de la casele de bilete. La întrebarea referitoare la cum vor face plățile în concediu, puțin peste un sfert spun că vor plăti cash și aproape la fel de mulți optează pentru o combinație de plată cash și card, de debit sau de credit. Aproape 7% dintre respondenți vor plăti doar cu card de credit.

Avion Ryanair (foto: Mariana Chirita RRI)
Turist român în lume miercuri, 12 august 2026

Sfaturi pentru călătoria cu avionul

Dacă plecaţi în vacanţă cu avionul, câteva sfaturi utile vă pot fi de un real folos. De exemplu, unele aeroporturi din România vă permit să...

Sfaturi pentru călătoria cu avionul
Grecia (foto: Mariana Chiriţă, RRI)
Turist român în lume miercuri, 05 august 2026

Ştiri pentru turiştii români din Grecia

Grecia va folosi drone şi sateliţi pentru a asigura respectarea legilor privind accesul la plajă. Grecia intenţionează să utilizeze drone şi...

Ştiri pentru turiştii români din Grecia
Foto: Paige Cody / unsplash.com
Turist român în lume miercuri, 29 iulie 2026

Sfaturi utile pentru vacanţe mai sigure

Phishing-ul sau roamingul involuntar vă pot strica vacanţa, de aceea trebuie să fiţi atenţi. Bitdefender a avertizat în legătură cu o...

Sfaturi utile pentru vacanţe mai sigure
Sunny Beach, Bulgaria (Foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Turist român în lume miercuri, 22 iulie 2026

Ştiri pentru turiştii români în Bulgaria

Turiştii români caută tot mai mult vacanţe premium pe litoralul bulgăresc, spune un cunoscut turoperator specializat pe această destinaţie....

Ştiri pentru turiştii români în Bulgaria
Turist român în lume miercuri, 15 iulie 2026

Destinaţiile preferate pentru vacanţele cu avionul

Grecia rămâne principala alegere a turiştilor din România pentru sezonul estival 2026. În acelaşi timp destinaţii precum Sardinia (Italia) şi...

Destinaţiile preferate pentru vacanţele cu avionul
Turist român în lume miercuri, 08 iulie 2026

Bagajele în transportul aerian

Operatorul naţional TAROM explică cele mai frecvente cauze ale întârzierii sau pierderii bagajelor şi ce poate face pasagerul pentru ale proteja...

Bagajele în transportul aerian
Turist român în lume miercuri, 01 iulie 2026

Sfaturi de la Ministerul Afacerilor Externe

Planurile de călătorie sunt gata, iar vacanţa bate la uşă? Mai există un pas simplu, dar esențial, pentru o vacanță linistită:...

Sfaturi de la Ministerul Afacerilor Externe
Turist român în lume miercuri, 24 iunie 2026

Recomandări de călătorie pentru vacanţa de vară

Poliţia de Frontieră Română a transmis recomandări de călătorie pentru vacanţa de vară. Recomandările vin în contextul creşterii...

Recomandări de călătorie pentru vacanţa de vară

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company