Atacuri hibride împotriva statelor membre ale UE
Războiul nu se mai poartă doar pe fronturile convenționale. Dezinformarea, atacurile cibernetice, manipularea informațiilor, interferențele electorale sau presiunile economice fac parte dintr-un nou tip de confruntare – războiul hibrid. Statele membre ale Uniunii Europene se confruntă tot mai des cu astfel de amenințări, iar consolidarea rezilienței europene și protejarea democrațiilor devin priorități pentru instituțiile comunitare.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Robina Cornaciu, 20.10.2026, 09:00
Atacurile hibride ale Rusiei nu se mai resimt doar în Ucraina. Incidentele cu drone de la granița României readuc în atenție vulnerabilitatea flancului estic al NATO și al Uniunii Europene și ridică întrebări privind capacitatea Europei de a-și proteja cetățenii și spațiul aerian. Pentru locuitorii din localitățile românești aflate în apropierea frontierei cu Ucraina, amenințarea nu mai pare una îndepărtată. Sirenele și incidentele repetate cu drone au devenit o realitate care afectează sentimentul de siguranță.
În plenul Parlamentului European, europarlamentarul român Daniel Buda a cerut un răspuns european coordonat și măsuri concrete pentru consolidarea apărării spațiului aerian al României.
“Atacurile hibride ale Rusiei lovesc din plin dincolo de granițele Ucrainei. Dar să stai noaptea în pat să auzi sirenele și să te întrebi dacă mai ești în siguranță în propria casă nu ar trebui să facă parte din viața nimănui. Din păcate, aceasta este teama cu care trăiesc astăzi tot mai mulți români din localitățile aflate la granița cu Ucraina. Nu mai este vorba de un război hibrid.
România se află într-o zonă de importanță strategică deosebită pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene. La Marea Neagră și la frontiera cu Ucraina, incidentele repetate cu drone ne demonstrează că amenințarea rusească nu mai este una îndepărtată, ci este deja prezentă la granițele noastre.
În acest context, trebuie să înțelegem, doamnă comisar, că securitatea României înseamnă, de fapt, securitatea întregii Uniuni Europene. Protejarea spațiului aerian al României nu poate rămâne însă doar responsabilitatea țării noastre. Avem nevoie de un răspuns european coordonat, de relocarea de îndată a unor capacități adecvate de apărare și de soluții moderne, care să permită detectarea și neutralizarea rapidă și eficientă a dronelor.“