Proteste uriașe în Europa
Sute de mii de persoane au protestat sâmbătă în mai multe state din Europa și au avut loc ciocniri între manifestanți și forțele de ordine, soldate cu răniți și persoane reținute. Costul ridicat al vieții, lipsurile din sistemul de educație și corupția sunt principalele nemulțumiri ale celor ieșiți în stradă.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Lică Manolache, 18.10.2026, 14:30
Circa 800.000 de persoane au participat la manifestațiile organizate sâmbătă în zeci de localități din Franța, împotriva costului ridicat al vieții, potrivit unui bilanț actualizat ale organizațiilor asociate la această mobilizare națională, informează Agerpres. Protestele din Paris s-au soldat cu reținerea a 855 de persoane, o „cifră record” pentru capitala Franței. Cele mai multe arestări au fost efectuate pentru primirea unor bunuri furate, asociere în vederea comiterii de acte de violență și vandalism, potrivit unui comunicat al poliției.
Primăria orașului Limoges a fost incendiată, după ce au izbucnit violenţe la finalul protestului de sâmbătă seara. Flăcările au cuprins acoperișul clădirii istorice, veche de peste 140 de ani, iar clopotnița acesteia s-a prăbușit. Violențele și jafurile produse sâmbătă în Hexagon au dus la peste 1.800 de arestări în întreaga Franță, a anunțat ministrul de interne Laurent Nunez, transmite AFP.
În Belgia, sute de persoane au manifestat sâmbătă la Bruxelles și la Liege, în siajul zilei de mobilizare organizată în Franța împotriva scumpirii vieții, adunări marcate de unele violențe atribuite de autorități unor ‘elemente turbulente’.
La Bruxelles, poliția a trebuit să facă uz de gaze lacrimogene spre sfârșitul după-amiezii, în fața Bursei, în plin centrul orașului, pentru a dispersa tineri, dintre care unii aruncau cu diferite obiecte. Circa zece persoane au fost arestate pentru tulburarea ordinii publice, potrivit poliției din capitala belgiană.
Acțiuni de protest au fost organizate sâmbătă și în Italia, iar marșul de la Roma a adunat circa 100.000 de participanți, potrivit organizatorilor. Polițiștii au recurs la gaze lacrimogene după ce au fost atacați de protestatari care aruncau cu pietre în piața din fața catedralei gotice din Milano. La Bologna, forțele de ordine au folosit un tun cu apă pentru a încerca să disperseze mulțimea şi a efectuat mai multe arestări după ce protestul a degenerat în violențe, a relatat agenția de ştiri ANSA, citată de Agerpres.
Premierul Giorgia Meloni a condamnat violențele din timpul manifestațiilor: „A demonstra este un drept. Transformarea orașelor noastre în câmpuri de luptă nu este”.
În Portugalia, zeci de mii de oameni au mărșăluit. sâmbătă, prin centrul Lisabonei pentru a protesta împotriva creșterii accentuate a costului vieții și a crizei tot mai grave a locuințelor din Portugalia, sporind astfel presiunea asupra guvernului, relatează Reuters.
Protestatarii afirmă că salariile mici nu țin pasul cu costurile locuințelor și cu scumpirea traiului, ceea ce face ca mulți oameni să se lupte pentru a supraviețui de la o lună la alta în acest stat membru al Uniunii Europene și al NATO.
Mii de tineri s-au adunat în centrul capitalei albaneze Tirana, în a cincea zi de proteste antiguvernamentale, marcate de o escaladare gravă a tensiunilor. Manifestanții au cerut demisia premierului Edi Rama, pe fondul acuzațiilor de corupție. Albanezii ieșiți în stradă acuză și lipsa de locuri de muncă, standardele scăzute în educație și și-au declarat din nou dezacordul față de un proiect imens de pe coasta Albaniei, susținut de ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
Conform datelor furnizate de poliție, cel puțin 500 de protestatari au fost reținuți, dintre care 330 au fost eliberați. Aproximativ 120 de polițiști și 45 de protestatari au fost înregistrați ca fiind răniți, deși este probabil ca multe dintre rănile suferite de manifestanți să nu fi fost înregistrate.
În Ucraina, sute de oameni au s-au adunat sâmbătă în fața primăriei din capitala Kiev și au cerut demisia primarului Vitali Kliciko. Principalele nemulțumiri au fost legate de pregătirile insuficiente ale capitalei ucrainene pentru iarnă, în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii esențiale, precum și modul în care este administrat orașul.