Comisia Europeană propune modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol
Despre problemele fermierilor se discută în continuare în forurile europene. În urmă cu doar câteva zile, Comisia Europeană a prezentat un proiect menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Luminița Voinea, 22.10.2026, 09:52
Propunerea prezentată de Comisia Europeană urmărește să îi facă pe fermierii din blocul comunitar mai puțin vulnerabili la șocurile de preț cauzate de instabilitatea geopolitică și să contribuie la închiderea ciclurilor nutrienților.
Acest lucru ar spori autonomia sectorului agricol la nivelul uniunii, transmite Comisia Europeană.
Concret, este vorba despre un proiect de modificare a Directivei privind nitraţii, care va schimba legislația europeană.
Proiectul urmăreşte reducerea costurilor suportate de fermieri şi diminuarea dependenţei de îngrăşămintele chimice, în contextul instabilităţii geopolitice şi al perturbărilor de pe pieţele internaţionale.
Măsura este menită să le ofere statelor membre o mai mare flexibilitate, astfel încât fermierii să poată utiliza anumite digestate lichide derivate din gunoiul de grajd, asigurând în același timp protecția mediului.
Digestatele rezultă din procesarea gunoiului de grajd și pot conține nutrienți utili pentru culturi, iar folosirea lor controlată ar putea reduce necesarul de produse chimice importate.
Aceste îngrășăminte bogate în nutrienți și asemănătoare cu îngrășămintele minerale ar putea fi apoi utilizate ca alternativă la îngrășămintele chimice, într-un mod sigur care să asigure protecția continuă a apelor și a mediului, transmite Comisia Europeană.
Normele privind azotul recuperat din gunoiul de grajd, adoptate în martie 2026, permit deja utilizarea îngrășămintelor peste limita pentru împrăștierea gunoiului de grajd, stabilită de Directiva privind nitrații.
Totuși, tensiunile geopolitice și problemele de pe piața mondială a îngrășămintelor continuă să ducă la creșterea prețurilor și să îngreuneze aprovizionarea fermierilor.
În acest context, modificarea propusă ar permite aplicarea unor derogări și pentru anumite tipuri de îngrășăminte lichide.
Cetățenii și părțile interesate, inclusiv fermierii, societatea civilă, autoritățile publice și cercetătorii sunt încurajați să își prezinte, până la 13 noiembrie 2026, opiniile cu privire la proiectul de modificare al Comisiei.