Chile – Cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillán pentru localitățile Pinto și Coihueco
MAE: Serviciul Național de Geologie și Minerit (SERNAGEOMIN) din Chile a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillán, afectând localitățile Pinto și Coihueco.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Mariana Chiriță, 03.11.2026, 10:56
Serviciul Național de Geologie și Minerit (SERNAGEOMIN) din Chile a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillán, afectând localitățile Pinto și Coihueco, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Bucureşti. Coihueco.
Pe 27 octombrie 2026, la nivelul complexului vulcanic s-au înregistrat două explozii cu emisie de material piroclastic. Ca urmare, autoritățile locale chiliene mențin starea de alertă preventivă timpurie instituită pentru localitățile Pinto și Coihueco, măsură aplicabilă până la stabilizarea situației.
MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze înainte de începerea călătoriei în legătură cu situaţia existentă, să evite deplasările/excursiile în zona vulcanului, să monitorizeze anunțurile autorităților locale competente și să respecte cu strictețe recomandările acestora.
Asistență consulară poate fi solicitată la numărul de telefon al Ambasadei României la Santiago de Chile: +56 2 223 23441, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Pentru situaţii dificile ppoate fi apelat telefonul de urgență al Ambasadei României la Santiago de Chile: +56 981397856.
MAE recomandă consultarea paginilor web: https://senapred.cl/alertas/, https://santiagodechile.mae.ro/și https://www.mae.ro/ și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătoreşte informat” (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.