Promo vineri
6 noiembrie
Adaugă ca sursă preferată în Google
Simona Văleanu, 06.11.2026, 08:00
PAUZA MARE. Invitați, în studio, doi „scorpioni”: scriitorul Dănuț Ungureanu și artistul rock&n blues Emil Viciu, acesta din urmă, aniversat chiar astăzi, pentru o frumoasă vârstă (realizatoare: Mirela Tollea) (ora 11.05-12.00)
Rubrici şi subiecte din actualitate (se difuzează în emisiunile „Totul despre România” de la orele 15.05-16.00 şi 19.05-20.00 , „Magazin RRI”, orele 17.05-18.00 şi 21.05 – 22.00):
– Aflăm pentru tine: Părinții români din diaspora, între întoarcerea acasă și reunirea familiei peste hotare. Ultimul studiu al Organizaţiei Salvați Copiii arată că 41,7% intenționează să revină definitiv în România, în timp ce o parte dintre cei care rămân în străinătate vor să-și aducă alături copiii. (Nicoleta Stoica)
– Ediția a IV-a a Simpozionului internaţional ”Iuliu Barash” este dedicat memoriei rabinului Alexandru Șafran (1910 – 2006). De la Bacău la Geneva. Am ales un fragment din mesajul academicianului Marius Andruh, președintele Academiei Române, prezentat de acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei. (Ioana Niţescu)
AMBASADOR RRI. Invitații ediției sunt doamna Andreea Păstîrnac, Ambasadorul României în Belgia, domnul Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, şi domnul Nicușor-Daniel Tănase, Ambasadorul României în Qatar. (realizator: Eugen Cojocariu) (orele 20.05 – 21.00, în reluare peste noapte, de la 02.00, 04.00 şi, a doua zi, de la 12.00)